Se deschide un punct de ridicare comenzi IKEA în Oradea

Noul punct de ridicare comenzi IKEA Oradea și-a deschis porțile astăzi, la ora 10:00, pentru a face produsele IKEA mult mai accesibile pentru consumatorii din România. Situat în centrul comercial Oradea Shopping City, pe Calea Aradului 87A, noul punct de ridicare comenzi va reprezenta îmbunătățirea experienței de cumpărături, atât a clienților din Oradea, cât și din localitățile limitrofe.  

Datorită punctului de ridicare comenzi IKEA, clienții își vor putea prelua personal produsele pe care le-au comandat anterior pe www.IKEA.ro, în magazinele IKEA din București sau chiar telefonic, cu ajutorul colegilor din departamentul Relații Clienți. Costul de livrare este doar 19 lei pentru pachete mici (sub 30 de kilograme pe comandă) și 49 lei pentru colete Cargo (peste 30 de kilograme pe comandă), cât și pachetele fragile, indiferent de dimensiunea și valoarea comenzii, iar pentru comenzile care depășesc 999 lei, nu se percep costuri de transport. Astfel, clienții vor putea să își ridice produsele în ziua și ora preferate, de luni până duminică, în intervalul 10:00 – 21:00.

„Suntem încântați să anunțăm deschiderea punctului de ridicare comenzi IKEA Oradea pentru că știm cât de importantă este proximitatea pentru îmbunătățirea relației cu clienții noștri. Astfel, clienții au posibilitatea să-și aleagă ora și ziua de ridicare a produselor și, mai mult, beneficiază și de costuri de livrare reduse. Locația din Oradea este al șaselea punct de ridicare comenzi IKEA din România și reprezintă un pas important în expansiunea noastră la nivel național.”, a declarat Violeta Neniță – Market Manager, IKEA București.

Procesul de comandă este simplu și se realizează în două etape. În primul rând, după ce produsele sunt comandate online, în magazinele din București, sau telefonic,  clienții pot selecta opțiunea de preluare din punctul de ridicare comenzi IKEA din Oradea. În cea de-a doua etapă, atunci când comanda ajunge, clientul primește un mesaj prin care este anunțat că produsele sunt disponibile și pot fi preluate în următoarele două zile, în timpul orelor de program.

Mai multe informații despre noul punct de ridicare și procesul de comandă sunt disponibile pe IKEA.ro.

Pentru biroul elegant de acasă: AOC lansează noua gamă de monitoare V5 cu USB-C

img

București, 26 iulie 2022 – AOC lansează noile modele din seria V5, perfecte pentru cei care lucrează de acasă sau pentru studenții care doresc să își modernizeze biroul: Monitoarele V5 fără margini pe 3 laturi dispun de un ecran subțire și elegant, cu o amprentă minimă și caracteristici avansate, cum ar fi conectivitatea USB-C cu Power Delivery de 65W. Dispunând de rezoluții Full HD și QHD și variind de la 24″/60,4 cm (24V5C24V5CE) la 27″/68,6 cm (27V5C27V5CEQ27V5C), inclusiv 31,5″/80 cm Q32V5CE, primele șase modele din seria V5 vor fi disponibile din luna august 2022.

Design modern

În aceste vremuri în care conceptul work-from-home devine din ce în ce mai popular,  mulți sunt de părere că folosind doar un ecran de laptop nu este nici confortabil, nici benefic pentru sănătate. Un spațiu de lucru dedicat, cu mouse, tastatură și monitor, a devenit esențial în multe case. Însă mediul elegant și ambientul casei sunt deranjate de un monitor voluminos și multitudinea de cabluri necesare.

Cu un aspect atrăgător, dar cât se poate de modest, seria V5 va înfrumuseța orice aranjament al unui birou de acasă. Noua serie V5 vine într-o culoare neagră și dispune de design cu margini subțiri pe 3 laturi, o bărbie foarte îngustă în partea de jos a cadrului și o bază foarte subțire (12,1 mm), incluzând opțiuni de suport reglabil pe înălțime (V5C) sau mai simplu (V5CE) cu funcționalitate de înclinare. Modelele V5C oferă posibilitatea de rotire, înclinare, pivotare (90°) și ajustare a înălțimii la 130 mm, pentru o utilizare ergonomică, fie în mediul de lucru, fie în cel de divertisment.

V de la Versatilitate

Versatilitatea se află la baza seriei V5. Toate modelele dispun de un hub USB 3.2 cu 4 porturi și un conector USB-C cu Power Delivery de 65W. Studenții sau utilizatorii WFH flexibili care își aduc laptopul acasă pentru a continua să lucreze, pot conecta pur și simplu dispozitivele lor pentru a extinde display-ul la monitoarele lor cu un singur cablu USB-C. Conexiunea USB-C va alimenta/încărca, de asemenea, dispozitivul, transferând simultan semnalul video și oferind acces la alte dispozitive pe hub-ul USB încorporat.

Elegant și performant

Expertiza vastă a AOC în materie de ecrane se regăsește în seria V5. Gama largă de culori (cu 120% sRGB sau mai mult, 90% DCI-P3 sau mai mult) și panourile IPS (pentru 24″ și 27″) sau VA (pentru 32″) aduc imaginile la viață cu culori precise și explozive, nuanțe vii și tonuri naturale. Rata de reîmprospătare de 75 Hz depășește rata de 60 Hz a modelelor obișnuite pentru birou, în timp ce timpul de răspuns GtG de 4 ms, precum și suportul AMD FreeSync fac ca seria V5 să fie viabilă pentru sesiunile de jocuri ocazionale după muncă. Difuzoarele încorporate (3Wx2 și 5Wx2 pentru Q32V5CE) și mufa pentru căști completează pachetul pentru orice scop de divertisment.

Echipate cu panouri IPS la rezoluție Full HD (1920×1080), modelele compacte de 24″ 24V5C și 24V5CE pot fi instalate cu ușurință chiar și pe cel mai mic birou.

În gama de dimensiuni de 27″, AOC oferă, de asemenea, trei modele cu panouri IPS, modelele Full HD 27V5C și 27V5CE, sau Q27V5C cu rezoluție QHD (2560×1440). Modelul Q27V5CE este ideal în ceea ce privește dimensiunea și rezoluția, oferind un plus clarității și spațiului de lucru.

Q32V5CE este cel mai mare model al seriei și oferă un panou VA de 31,5″, ramă subțire pe 3 laturi și o rezoluție QHD (2560×1440). Acoperind un procentaj mare din câmpul vizual al utilizatorului, Q32V5CE este potrivit pentru cei ce au nevoie de un ecran generos într-un spațiu restrâns.

Suportul modelului Q32V5CE oferă o ajustare a înclinării de -5/23°și opțiunea de montare VESA, ca și restul modelelor, permițând utilizarea brațelor pentru monitoare. Cu un raport de contrast puternic de 3000:1 datorită panoului său VA, vizionarea de filme de pe serviciile de streaming sau o sesiune ocazională de gaming pe acest ecran mare va deveni o experiență plăcută pentru mulți după orele de muncă

AOC 24V5C, 24V5CE, 27V5C, 27V5CE, Q27V5C și Q32V5CE vor fi disponibile începând cu luna  august 2022 la prețurile recomandate de mai jos:

24V5C: 1329 lei

24V5CE: 1179 lei

27V5C: 1479 lei

27V5CE:  1379 lei

Q27V5C: 1869 lei

Q32V5CE: 1969 lei

Xiaomi CyberDog ajunge pentru prima dată în România

Xiaomi CyberDog

Xiaomi, lider global în producția de electronice de larg consum și produse inteligente, le-a pregătit o surpriză utilizatorilor din România. În perioada 28-29 iulie, Xiaomi CyberDog va putea fi văzut în acțiune, pentru prima dată în România, la Xiaomi Store Sun Plaza din București (Calea Văcărești nr. 391). Vor avea loc demonstrații live în intervalele orare 13:00-13:30, 15:30-16:00 și 18:00-18:30. Accesul la demonstrațiile Xiaomi CyberDog este gratuit.

CyberDog este prima incursiune Xiaomi în robotica patrupedă. Acest câine-robot este calibrat cu servomotorul dezvoltat intern, are viteză, agilitate și poate face o gamă variată de mișcări, precum mersul la pas, alergarea, virajele stânga-dreapta, rostogolirea sau salturile spectaculoase. Xiaomi CyberDog este echipat cu sisteme avansate de percepție. Are 11 senzori performanți integrați, printre care module GPS, senzori ultrasonici și de atingere, dar și mai multe camere. Cu ajutorul lor informațiile sunt transmise în timp real către „creierul” AI, iar Xiaomi CyberDog poate să perceapă informațiile exterioare și să răspundă la diferite comenzi în mod natural.

Pentru ca asemănările cu un animal de companie adevărat să fie și mai mari, CyberDog are capabilitatea de a răspunde la comenzile vocale și își recunoaște automat stăpânul. Are și conectori externi, printre care 3 porturi type-C și 1 port HDMI, prin intermediul cărora poate fi upgradat atât la nivel de hardware, cât și software. CyberDog este o demonstrație a avansului în robotică și modalitatea prin care Xiaomi îi încurajează pe dezvoltatorii și pasionații din întreaga lume să își aducă contribuția în acest domeniu.

Avansul tehnologic rămâne principala misiune pentru Xiaomi. Doar în primul trimestru din 2022, compania a investit 3.5 miliarde RMB în cercetare și dezvoltare, cu 16% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Investițiile în inovații tehnologice și alte inițiative s-au ridicat la 425 milioane RMB. La data de 31 martie 2022, Xiaomi avea peste 26.000 de  brevete acordate și alte peste 53.000 de cereri de brevete la nivel global.

Mai multe imagini pentru Xiaomi CyberDog, aici.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT. Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Cota de piață a companiei în ceea ce privește livrările de smartphone-uri s-a clasat pe locul 3 la nivel global în primul trimestru din 2022. Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 478 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 31 martie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2021, compania a fost listată pentru a treia oară în topul Fortune Global 500, urcând pe poziția 338, ceea ce reprezintă un avans de 84 de locuri față de 2020.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Fii productiv oriunde și oricând cu noul monitor portabil Philips 16B1P3302

București, 4 iulie 2022 – Într-o lume unde totul se desfășoară într-un ritm alert, mobilitatea este o caracteristică distinctivă a vieții de zi cu zi ce necesită o flexibilitate mai mare. Fie că se află acasă sau la birou, cu prietenii sau cu colegii, lucrând sau relaxându-se, utilizatorii au nevoie de soluții care să țină pasul cu stilul lor de viață dinamic. Astfel, Philips Monitors lansează 16B1P3302, un monitor ușor, de 16″ (15,6″ / 39,6 cm diag.), portabil, ce dispune de caracteristici pentru divertisment și productivitate sporită. Toate acestea se regăsesc într-un design elegant și subțire.

Caracteristici principale

  • Tehnologie IPS LED Wide View pentru culori autentice și precise
  • Ecran Full HD 16:9 (1920 x 1080) pentru imagini clare și detaliate
  • Un cablu USB matisat pentru flexibilitate
  • Vizualizare Dual-Screen pentru productivitate sporită
  • USB-A cu tehnologie DisplayLink pentru prezentări și partajare a ecranului fară dificultate.
  • Design pliabil și elegant pentru flexibilitate cu stil.

“Monitorul portabil Philips 16B1P3302 a fost creat pentru stilul de viață activ și în mișcare de astăzi. Am depășit mediul de lucru și viața profesională tradițională, adoptând stilul hibrid și flexibilitatea extremă. Acest model combină caracteristicile de productivitate și performanță ale unui monitor fix cu portabilitatea ușoară a unui laptop”, precizează Carlos Sanchez, Senior Product Manager pentru MMD Monitors & Displays.

Portabilitate și performanță

Philips 16B1P3302 are toate caracteristicile necesare pentru a fi util într-o varietate de scenarii, de la biroul clasic, la work from home și alte tipuri de soluții mobile de lucru. Ecranul său Full HD 16:9 cu tehnologie SmartImage este compact pentru a fi transportat și depozitat cu ușurință, oferind în același timp un impact vizual puternic, cu detalii clare, culori vii și un contrast bogat. Tehnologia IPS oferă unghiuri de vizualizare generoase de 178°/178°, astfel încât utilizatorii se pot bucura de afișaj din aproape orice poziție.

Cu Philips 16B1P3302 flexibilitatea este cu adevărat garantată mulțumită caracteristicilor concepute pentru a facilita lucrul sau divertismentul în timp ce ești pe drum. Cablul matisat USB-reversibil este moale și se pliază pentru a încăpea în orice geantă. Conectorii tip C și tip A oferă utilizatorilor posibilitatea de a transfera date rapid, a reîncărca monitorul și de a se bucura de imagini la rezoluție înaltă folosind smartphone-ul sau laptop-ul, având astfel avantajul unui ecran secundar pentru productivitate și prezentări.

În completarea acestor funcții, Philips 16B1P3302 include un stand ce se înclină de la 0° la 90° și tehnologiile LowBlue și Flicker-free pentru diminuarea oboselii ochilor.

Preț și disponibilitate

Philips 16B1P3302 va fi disponibil începând cu luna iulie la prețul de 1179 lei.

RAZER X BAPE® 2.0 ADUCE CEA MAI MARE COLECȚIE DE OBIECTE VESTIMENTARE, CA REZULTAT AL UNEI NOI COLABORĂRI RAZER CU BINE-CUNOSCUTUL BRAND, BAPE®

1

După o colaborare încununată de succes în decembrie 2020, A Gaming Ape se întoarce cu o nouă colecție exclusivă inspirată de faimoasele periferi de gaming, inclusiv de design-ul popular Razer Quartz.

2

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat a doua colaborare cu brandul japonez, BAPE®, cu scopul de a lansa o nouă colecție de obiecte vestimentare și periferice, denumite A Gaming Ape Spring Summer 2022. Cele două firme au mai colaborat în decembrie 2020, lansând o colecție capsulă care s-a epuizat în doar câteva secunde. Colecția de anul acesta s-a dublat atât ca mărime, cât și ca stiluri și culori, fiind inspirat în premieră și de Razer Quartz.

“Continuând succesul primului nostru parteneriat, suntem conștienți că avem nici așteptări mari de îndeplinit, astfel am prioritizat comunitatea noastră dincolo de orice alt aspect”, a declarat Addie Tan, Associate Director of Business Development în cadrul Razer. “De data aceasta am vrut să le oferim fanilor noștri mai mult: mai multe design-uri, mai multe culori și mai multă inovație. În această vară colecția care reunește lumea gamingului și cea modei se va bucura de atenție deosebită.”

3

Colecția A Gaming Ape

Printre vedetele acestui sezon se numără pantofii sport BAPE STA™ având design-ul faimos BAPE®’s și sigla în formă de stea BAPE STA™. Pantofii sport sun decorați cu verde care luminează în întuneric, inspirat de verdele caracteristic brandului Razer, care complementează imprimeul camo conceput de BAPE® și sigla Razer.

4

Colecția capsulă include și tricouri Gaming Ape care încorporează emblema Gaming Apepurtând căștile de gaming Razer Kraken. În cazul modelului alb negru mascota poartă căștile tradiționale, în timp ce pe versiunea Quartz și alb (slim fit) aceasta poartă versiunea Kraken Kitty. Nu lipsește nici tricoul Camo Team, care pe lângă imprimeul ”Camo” încorporează în design și numărul 93, un tribut adus anului în care BAPE® a fost înființat.

Un element cheie este hanoracul ”Shark full-zip”, care le oferă fanilor aspectul faimos de cap de rechin, fiind decorat de imprimeul BAPE® WGM (World Gone Mad). Versiunea Quartz are în plus urechi de pisică din pluș, un tribut adus căștilor Kraken Kitties. Ambele modele au brodate pe ele sigla ‘A Gaming Ape’.

5

Fanii pasionați de modă își pot asorta ținutele cu pantalonii scurți din nou colecție. Pantalonii negri de baschet au un imprimeu cu un design inspirat de faimosul rechin BAPE, în timp ce pantalonii scurți Quartz au brodate pe ei sigla A Gaming Ape. Ambele modele au un imprimeu de tip camo. Colecția este completată de șapca decorată cu sigla A Gaming Ape pe față, și imprimeul camo în partea de jos a cozorocului.

 6

Perifericele A Gaming Ape

Colecția vestimentară a inspirat și o serie limitată de periferice. Primul produs care se bucură de noul design Razer x BAPE® este husa protectoare pentru laptop-urile de 15”. Husa este rezistentă la apă și include un mousepad încorporat decorat cu imprimeu camo. Gamerii din America de Nord și China se vor putea bucura și de husele Razer Skins decorate cu imprimeul camo, potrivite pentru anumite modele Blade 15, dar și pentru Apple MacBook Pro 13. Această husă a fost confecționat din material ultra-rezistent 3M™, încorporând tehnologiile 3M™ Controltac™ și 3M™ Comply™.

7

Razer va lansa și o ediție specială a tastaturii BlackWidow V3. Prima tastarură de gaming din lume echipat cu switch-uri mecanice a devenit una dintre cele mai populare periferice din lume, ediția limitată fiind echipată cu switch-uri mecanice Razer™ Green, înveliș transparent a switch-urilor și taste ABS tratate cu lumină UV. Fanii care dețin deja ediția Razer x *A Bathing Ape® a mouse-ului DeathAdder V2, a mousemat-ului Goliathus Speed și a căștilor Opus , lansate în colecția anterioară A Gaming Ape, vor putea astfel să-și completeze set-up-ul cu noua tastatură BlackWidow V3.

Scaunul Razer Iskur X beneficiază și el de design-ul nou BAPE®. Disponibil pe negru și pe Quartz, cu imprimeu camo, scaunul de gaming a fost construit pentru a oferi confortul de bază necesar jucătorilor. Design-ul ergonomic a fost conceput special pentru a contribui la starea de bine a jucătorilor, inclusiv conturul unic, marginea șezutului și capitonarea cu spumă de înaltă densitate.

“Gaming a devenit un fenomen cultural global, fiind adoptat de mai mulți artiști și celebrități. Ne așteptăm ca acest trend să continue și să avem un impact major asupra industriei modei,” a declarat Akihiro Fukui, General Manager of Brand Business în cadrul A Bathing Ape®. “Prin colaborarea noastră cu Razer,am construit o sinergie puternică, bazată pe expertiza celor două companii. Cu A Gaming Ape, am creat o moștenire durabilă.”

Colecția A Gaming Ape va fi din nou limitată la 1337 unități pentru fiecare stil, obiectele vestimentare și perifericele fiind disponibile pe Razer.com, în magazinul RazerStore din Londra, pe pagina și în magazinele BAPE®.

 

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Tricou Razer x *A Bathing Ape® Gaming Ape: 125€

  • Alb și negru
  • Alb și Quartz (Slim Fit)

Tricou Razer x *A Bathing Ape® Camo Team 93: 245€

Hanorac Razer x *A Bathing Ape® Shark Full Zip: 619€

  • Negru
  • Quartz (Slim Fit)

Pantaloni scurți Razer x *A Bathing Ape® Basketball Sweat Shorts: 349€

Pantaloni scurți Razer x *A Bathing Ape® Easy Sweat Shorts:  245€

Șapcă Razer x *A Bathing Ape® Snapback Cap: 179€

Pantofi sport Razer x *A Bathing Ape® Sneakers M2 BAPE STA™: 359€

Husă Razer x *A Bathing Ape® Protective Sleeve V2 – 15.6″: 79€

Huse Razer x *A Bathing Ape® – Razer Skins (Disponibil doar în US, CA și CN): 89.99€

Tastatură Razer x *A Bathing Ape® BlackWidow V3: 219€

Scaun Razer x *A Bathing Ape® Iskur X: 759€

  • Negru
  • Quartz

Disponibil pe pagina Razer.com din 22 iulie 2022 (ora 7pm PDT).

Pentru mai multe informații vizitați pagina AGamingApe.com

Pentru mai multe informații despre programul Razer #WinItYourWay, vizitați această pagină.

Inaugurarea primei săli de informatică Huawei în cadrul SOS Satele Copiilor – un spațiu destinat copiilor pentru dezvoltarea abilităților digitale

foto inaugurare sala de informatica Huawei & SOS Satele Copiilor

București, 7 iulie. Huawei România a inaugurat astăzi, în cadrul centrului SOS Satele Copiilor din București, sala de informatică Huawei, un spațiu prevăzut cu echipamente digitale și mobilier în care copiii din centru se pot bucura de un mediu educațional sigur, bazat pe tehnologia informației și a comunicațiilor.

Ca lider în domeniul tehnologiei, pentru Huawei, sprijinirea accesului egal la educație digitală pentru copiii de pretutindeni este unul dintre principalii piloni ai activității pe care o desfășoară. Cu sprijinul oferit de Prime Telecom, care a oferit consultanță tehnică și servicii de instalare, Huawei a făcut posibilă implementarea unei soluții Wi-fi 6 în centrul SOS Satele Copiilor.

În ultimii zece ani, tehnologiile digitale și modul în care copiii le utilizează s-au schimbat foarte mult. Dispozitivele moderne oferă oportunități și beneficii, dându-le celor mici posibilitatea de a interacționa cu ceilalți, de a învăța online și de a se juca. În calitate de companie lider în domeniul tehnologiei, credem că tehnologia are un mare potențial educațional și ne dorim să sprijinim accesul copiilor, în special al celor aflați în situații vulnerabile, la echipamente și competențe digitale„, a declarat Vlad Doicaru, Vicepreședinte, Huawei România.

foto inaugurare sala de informatica Huawei & SOS Satele Copiilor 2

„Astăzi inaugurăm sala de informatică finanțată de Huawei România, în parteneriat cu Asociația SOS Satele Copiilor. SOS România încearcă si reușește cu succes de aproape 30 de ani să ofere o familie unui număr foarte mare de copii, în prezent peste 1.000 de copii în programele SOS din București, Sibiu și Bacău. Cu această ocazie avem posibilitatea să suplinim și să continuăm eforturile pe care le facem zi de zi, iar cu suportul Huawei România putem să le oferim copiilor noștri șansa de a descoperi tainele informaticii și de a-și dezvolta abilitățile digitale, atât de necesare în zilele noastre. Astăzi privim cu succes o nouă etapă a parteneriatului nostru cu Huawei România, bazat pe încredere, implicare și pe valori comune”, a adăugat Ioana Giurisici, Director, SOS Satele Copiilor București.

Colaborarea dintre Huawei și SOS Satele Copiilor împlinește 3 ani în 2022, iar inaugurarea sălii de informatică este un simbol al sprijinului pentru educația digitală din România și al angajamentului companiei față de copiii aflați în grija asociației.

foto inaugurare sala de informatica Huawei & SOS Satele Copiilor 3

„Suntem într-un proces continuu de dezvoltare, iar tehnologia poate fi un partener important. Pe lângă conectivitate, este important să existe și componenta de digitalizare. Felicit SOS Satele Copiilor și Huawei România pentru această oportunitate. Este important să existe astfel de inițiative, care sperăm să se extindă la nivel național”, a spus Vișinel Bălan, Subsecretar de Stat, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

Donația face parte din proiectul 1000 Dreams, dezvoltat de Huawei România, prin care compania își propune să contribuie la consolidarea educației digitale și să ofere acces copiilor din România la tehnologie, indiferent de mediul din care provin. Cele 10 laptopuri Huawei și Huawei IdeaHub – tabla interactivă din cadrul centrului – vor veni în completarea noilor spații, pentru a oferi sprijin copiilor care au nevoie de acces la resurse tehnologice pentru dezvoltarea competențelor digitale.

La Telekom Mobile, CAT VEZI, ATAT PLATESTI, cu o singura conditie: NELIMITAT se referă doar la beneficii, nu şi la preţ.

Telekom Mobile - Cat vezi atat platesti

A venit vara si clientii noilor abonamente „NELIMITAT” de la Telekom Mobile pot face planuri pentru a se bucura de comunicare si libertate fara limite in vacanta, fara grija roamingului cand calatoresc. Noile planuri tarifare ofera acces de la bun început la serviciul de roaming în Spațiul Economic European (SEE), fara a fi necesara nicio cerere sau activare speciala.

Daca ai unul dintre noile abonamente NELIMITAT, disponibile incepand de la 7 euro/luna, esti liber sa vorbesti nelimitat in roaming si sa trimiti SMS nelimitate, fara sa platesti nimic in plus, si ai si trafic de internet inclus, care variaza între 4,7 GB și 12 GB, în funcție de planul tarifar ales, fără costuri suplimentare pentru serviciul de roaming.

Deci cu abonamentul tau din tara, te poti bucura de libertate de comunicare atat in tara, cat si afara, oricand calatoresti in SEE, fara grija costurilor si fara surprize neplacute la factura.

Aceste beneficii sunt aplicabile numai în țările Spațiului Economic European (SEE), conform politicii de utilizare a serviciilor de roaming din contract.

Mai mult decat atat, daca vrei sa te bucuri de vară si de vacanta cu un telefon nou, Telekom Mobile a pregătit cele mai HOT oferte cu beneficii nationale nelimitate (minute, SMS, internet, toate nelimitate), acces roaming SEE inclus, dar si smartphone-uri de top, fie incluse (Samsung Galaxy A22 5G inclus în abonamentul Nelimitat 14, la 14 euro/lună, sau Samsung Galaxy A33 5G inclus în planul tarifar Nelimitat 18, la 18 euro/lună), fie disponibile în rate la preţuri speciale împreună cu noile abonamente.

Iar daca doresti sa ai mereu cu tine conectivitate WiFi, in călătoriile tale prin țară, Telekom iti oferă soluția WiFi portabilă WiFi Nelimitat, fără fire în plus și fără lucrări de instalare, la doar 7 euro/lună. Cea mai bună soluție pentru excursii la munte sau la mare, pentru casa de vacanță de la țară, pentru camping sau pentru afaceri sezoniere HoReCa, Nelimitat WiFi oferă conectivitatea necesară pentru orice tabletă, laptop, smart TV sau smartphone, prin simpla conectare la reţeaua electrică a unui router WiFi.

Iar pentru un plus de divertisment estival, daca vrei sa vezi tot conținutul de pe mobil pe ecranul unui televizor obisnuit, transformandu-l intr-un smart TV, Telekom Mobile oferă Google Chromecast 3 inclus pentru orice abonament NELIMITAT începând de la 9 euro/lună. Il poti folosi acasa sau il poti lua cu tine in vacanta, la hotel sau pensiune, si poti vedea pe televizor tot ce vezi si pe telefonul tau.

Toate ofertele menționate mai sus, fie că este vorba despre noile planuri tarifare mobile NELIMITAT sau despre serviciul WiFi Nelimitat, sunt disponibile atât pentru clienții existenți care își prelungesc contractul, cât și pentru noii clienți, fie ei clienti persoane fizice sau business.

In acelasi timp, Telekom Mobile recompensează clienții fideli cu o ofertă exclusivă dedicată, cu ajutorul careia ii pot „nelimita” si pe tot cei dragi din familie. Daca doresc sa cumpere inca un abonament NELIMITAT pentru sora, frate, sotie, sot, mama sau tata, clientii persoane fizice se bucura de Oferta de Loialitate, care le aduce extra beneficii la achizitionarea unui abonament suplimentar din noul portofoliu NELIMITAT: 1 euro reducere pentru fiecare abonament nou, sau cea mai bună ofertă de portare dacă aleg o ofertă cu smartphone inclus, de care beneficiaza chiar și daca nu porteaza vreun număr.

42% DINTRE ROMÂNI CONSIDERĂ CĂ O MAȘINĂ SECOND HAND ESTE O INVESTIȚIE INTELIGENTĂ, CONFORM STUDIULUI SPOTAWHEEL

  • Aproape jumătate dintre români preferă o mașină second hand pentru că nu își permit una din showroom, iar 42% consideră că un vehicul rulat este o investiție inteligentă, deoarece devalorizarea mașinii este mai mică după un an.
  • Test drive-ul este momentul decisiv pentru 30% dintre respondenți atunci când aleg modelul sau marca mașinii.
  • Peste 50% dintre românii chestionați sunt dispuși să plătească suplimentar pentru o mașină inspectată și certificată.

București, 6 iulie 2022 – Interesul pentru mașinile second-hand continuă să crească pe fondul producției reduse de mașini, a crizei globale legate de perturbarea lanțurilor de aprovizionare, a dificultăților logistice și a inflației în creștere. Mai mult, pandemia de COVID-19 a schimbat semnificativ așteptările consumatorilor de astăzi. În acest context, Spotawheel a realizat un studiu despre comportamentul consumatorului și a arătat care sunt tendințele de cumpărare de pe piața de automobile rulate din România.

Conform studiului derulat de Spotawheel, aproape 50% dintre români au declarat că au decis să cumpere o mașină second hand, deoarece nu își permit un vehicul din showroom. În plus, 42% dintre respondenți consideră că achiziția unui vehicul rulat este o bună investiție, fiindcă pierderea de valoare a mașinii este mai mică după un an. De asemenea, perioada lungă de așteptare pentru un automobil comandat direct de la producător este un alt motiv pentru care șoferii preferă achiziția unei mașini rulate (14%).

„Trendul de a trata achiziția unei mașini drept investiție, de a calcula evoluția valorii ei în timp și de a minimiza devalorizarea anuală este unul evident. Acest nou comportament de consum, cât și situația disponibilității globale a mașinilor noi, duc către o creștere rapidă a pieței de mașini rulate.”, a declarat Alex Garciu, Manager de vânzări Spotawheel România.

 

Ce îi determină pe români să își schimbe mașina?

Sondajul a relevat motivele din spatele deciziei de schimbare a mașinii, printre cei mai importanți factori regăsindu-se: necesitatea înlocuirii cu un model mai nou (47%), dorința de a cumpăra o mașină mai avansată din punct de vedere tehnologic (32,25%), un consum mai eficient de combustibil (16,25%). Pe de altă parte, aspectele mai puțin importante pentru români în luarea unei astfel de decizii sunt: atractivitatea prețurilor (4,25%), majorarea veniturilor (8,75%) sau impactul negativ pe care vehiculul îl are asupra mediului (13,50%).

Peste jumătate dintre români aleg să plătească în numerar atunci când își cumpără o mașină rulată

Întrebați despre opțiunile de plată preferate pentru achiziția mașinilor rulate, majoritatea respondenților optează pentru plata în numerar (55%). Plata sub formă de trade-in a fost menționată de 21,5% dintre români, fiind urmată de finanțări sau credite (11,8%) și de leasing (7,8%).

Peste 50% dintre respondenți sunt dispuși să plătească suplimentar pentru o mașină inspectată și certificată, potrivit datelor Spotawheel. În schimb, românii nu ar plăti mai mult pentru: posibilitatea de a pune la dispoziție mașina pentru un test drive la adresa indicată (10,8%) sau un proces de plată ușor și rapid (10,8%). Doar 5,5% dintre șoferi ar fi deschiși să plătească suplimentar pentru facilitarea formalităților legate de achiziționarea unui vehicul și doar 4% dintre aceștia pentru sprijinul unui consilier financiar.

Siguranța este cel mai important criteriu pentru români în alegerea unui automobil second-hand

Conform studiului Spotawheel, peste 65% dintre respondenți au declarat că siguranța este cel mai important factor care influențează alegerea unei mașini. Tehnologia (48,5%) și fiabilitatea (47,5%) sunt următoarele criterii relevante pentru aceștia. Pe următoarele poziții se află confortul (44,5%), consumul redus (39%) și prestigiul mărcii (41%). La polul opus, oferta de preț (6%), inspecția tehnică (12,5%) și interiorul și exteriorul mașinii (18,5%) sunt factori care cântăresc mai puțin în decizia de achiziție a unui vehicul rulat.

Test drive-ul este momentul cheie care îi ajută pe șoferi să ia o decizie asupra mărcii vehiculului

Sondajul Spotawheel arată că test-drive-ul se bucură de cea mai mare popularitate în rândul clienților, 30% dintre respondenți spunând că acesta este momentul decisiv pentru alegerea mărcii sau modelului mașinii. De asemenea, peste 16% dintre respondenți iau decizia de a cumpăra imediat după testarea automobilului. Alți factori care influențează alegerea unei mașini sunt interacțiunea cu un vânzător de încredere (11,75%), comparațiile între vehicule (9,75%) sau garanția extinsă (9,5%).

Posibilitatea de retur i-ar încuraja pe șoferi să cumpere mașini online

În ceea ce privește achiziția online, 82% dintre respondenți declară că nu ar cumpăra o mașină online fără test drive sau fără să o vadă în realitate. Totuși, posibilitatea de a returna mașina și rambursarea completă a banilor i-ar determina pe o parte dintre români (34,8%) să ia în calcul achiziția online a unei mașini fără test drive. Accesul la raportul de inspecție tehnică și garanția extinsă reprezintă alte aspecte care i-ar încuraja pe șoferi (10,1%) să cumpere vehicule online.

Metodologie

Studiul comandat de Spotawheel a fost desfășurat pe un eșantion de 400 de persoane. Respondenții care au participat la sondaj au declarat că au cumpărat o mașină rulată în ultimele 6 luni sau că doresc să achiziționeze una în următoarele 6 luni.

Raportul complet al studiului poate fi accesat aici: https://blog.spotawheel.ro/tendinte-pe-piata-de-masini-rulate-si-comportamentul-consumatorilor/.

Pentru mai multe informații despre Spotawheel, puteți accesa: https://www.spotawheel.ro/.

Pentru noutăți despre Spotawheel, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/spotawheel.romania

Instagram: https://www.instagram.com/spotawheel.romania/?hl=en

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCOaEL7aCMxQxRxFP7ImFfXg