În 3 și 4 iulie, Fundația Hope and Homes for Children, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, a inaugurat trei case de tip familial—două în localitatea Năsăud și una în Bistrița, dezvoltate în cadrul procesului de închidere a Centrului de Plasament „Năsăud”. În ele s-au mutat 42 de copii cu vârste între 3 și 19 ani proveniți din instituția care a fost închisă. La evenimentele de inaugurare au participat Emil-Radu Moldovan, Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Mircea Romocea, Primarul orașului Năsăud, Ovidiu Teodor Crețu, primarul orașului Bistrița, Delia Rus, Directorul General al DGASPC Bistrița-Năsăud, Ștefan Dărăbuș, director regional, Europa Centrală și de Sud, Bianca Stegeran, director național adjunct al Hope and Homes for Children și Florin Cobârzan, HR Business Partner, JYSK România, precum și copiii care s-au mutat în casele de tip familial. Cele trei case au fost mobilate și decorate cu sprijinul JYSK România.
Case de tip familial Hope and Homes for Children
Alex Bratu, Country Manager JYSK Romania
În 3 și 4 iulie, Fundația Hope and Homes for Children, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, a inaugurat trei case de tip familial—două în localitatea Năsăud și una în Bistrița, dezvoltate în cadrul procesului de închidere a Centrului de Plasament „Năsăud”. În ele s-au mutat 42 de copii cu vârste între 3 și 19 ani proveniți din instituția care a fost închisă. La evenimentele de inaugurare au participat Emil-Radu Moldovan, Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Mircea Romocea, Primarul orașului Năsăud, Ovidiu Teodor Crețu, primarul orașului Bistrița, Delia Rus, Directorul General al DGASPC Bistrița-Năsăud, Ștefan Dărăbuș, director regional, Europa Centrală și de Sud, Bianca Stegeran, director național adjunct al Hope and Homes for Children și Florin Cobârzan, HR Business Partner, JYSK România, precum și copiii care s-au mutat în casele de tip familial. Cele trei case au fost mobilate și decorate cu sprijinul JYSK România.
Procesul de închidere a Centrului de Plasament „Năsăud” a început în septembrie 2014, prin parteneriatul încheiat între Hope and Homes for Children, DGASPC Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. În acel moment, în centru se aflau 70 de copii și tineri. Pe parcursul proiectului, numărul total de beneficiari a ajuns la 82 de copii și tineri.
Hope and Homes for Children, împreună cu DGASPC Bistrița-Năsăud, s-a ocupat de evaluarea individuală a copiilor și tinerilor din centrul de plasament și de identificarea alternativelor de transfer pentru fiecare dintre ei. Pe parcursul procesului de închidere, 40 de copii au părăsit centrul de plasament. Dintre aceștia, 14 copii au fost reintegrați în familiile lor naturale, iar pentru alți 6 au fost identificate familii de plasament. 19 tineri care urmau să părăsească sistemul de protecție au fost sprijiniți prin programul de integrare socio-profesională, fie prin încadrarea în muncă, fie prin suport la revenirea lor în familiile din care proveneau. Unul dintre copii a fost transferat în Serviciul Alternativ de Protecție al Direcției, iar pentru copiii pentru care reintegrarea în familie și asistența maternală nu au fost posibile, Hope and Homes for Children a construit trei case de tip familial, două în Năsăud și una în Bistrița.
Terenurile pentru dezvoltarea celor trei case de tip familial au fost puse la dispoziție de primăriile localităților Năsăud și Bistrița, iar branșamentele la utilități au fost finanțate cu fonduri de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Construcția și amenajarea caselor au fost asigurate de Hope and Homes for Children, în parteneriat cu JYSK România.
Casa de tip familial este un serviciu care oferă copiilor și tinerilor un mediu cât mai apropiat de cel familial. Într-o casă trăiesc 14 copii care primesc găzduire, îngrijire, educație, spirjin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă. La finalul lunii iunie, cei 42 de copii au fost mutați în casele de tip familial „Năsăud 1”, CTF „Năsăud 2” și „Bistrița”. În total, Hope and Homes for Children a construit 104 case de tip familial în cei 20 de activitate în România.
Odată cu mutarea copiilor în cele trei case de tip familial, Centrul de Plasament „Năsăud” a fost închis, iar numărul orfelinatelor închise de Hope and Homes for Children în România a ajuns la 56.
Ștefan Dărăbuș, Director regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children — „În Bistrița, lucrăm de cel puțin 10 ani și avem o colaborare cum în puține locuri din țară avem. Ceea ce trebuie să aducă și Consiliului Județean, și DGASPC, și primarii nu e puțin. DGASPC vine cu oamenii, vine cu toate resursele prin Consiliul Județean, care asigură continuitatea acestor servicii și mai ales cu un mediu care să fie cât mai apropiat de cel familial pentru acești copii. Ne dorim să închidem centrele de plasament împreună cu partenerii noștri și facem asta pentru că toți copiii au nevoie de un mediu cât mai apropiat de cel familial. Și sunt convins că aici îl vor avea. Există niște oameni foarte buni în cadrul DGASPC, le mulțumesc pentru ceea ce au făcut și fac împreună cu noi—asistenți sociali, angajați în cadrul direcției, psihologi, îngrijitori din centrele de plasament, îngrijitorii care lucrează acum în noile servicii. Le mulțumesc colegilor mei de la Hope and Homes for Children pentru că au muncit foarte mult pe acest proiect, care a început la finalul anului 2014. Mi-aș dori ca acești copii să aibă aici viața pe care și copiii mei o au acasă și sper că cei care o să îi ocrotească, îngrijitorii și angajații DGASPC, să le ofere acest lucru.”
Alex Bratu, Country Manager, JYSK România —„Chiar în urmă cu un an începeam colaborarea cu Hope and Homes for Children. Atunci știam care este obiectivul fundației, aveam cifre despre câți copii se află în îngrijirea statului, despre câte instituții de tip vechi există și știam că e important ca acești copii să trăiască într-un mediu mai cald, mai plăcut, într-o casă a lor. Între timp am și cunoscut o parte dintre copiii care, datorită caselor construite de Hope and Homes for Children, au părăsit centre de plasament supraaglomerate și s-au mutat în case de tip familial. Am văzut bucuria lor când au ajuns în noua casă, unde stau doar câte doi sau trei în cameră, unde au jucăriile lor, patul lor, hainele lor, unde participă la treburile casnice și trăiesc ca într-o familie numeroasă. Ca în orice casă, au o bucătărie, o sufragerie, mănâncă împreună, își petrec timpul împreună și, încet-încet, învață deprinderi care îi vor ajuta în viața de adult. După ce am vizitat și centrul de plasament din care au plecat copiii ne-am dat seama că e o diferență uriașă între mediul de acolo și cel din casele familiale. Anul acesta vom mobila încă 6 case, cel puțin, de care vor beneficia alți copii din alte județe.”