Campania Nationala umanitară „Zâmbetul din cutie” 2017, susţinută de Maia Morgenstern:

București, 20 noiembrie 2017
Asociația Șansa Ta, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Romaero şi Kaufland România, în calitate de sponsor onorific, alături de 70 de şcoli şi grădiniţe din Bucureşti şi Ilfov, organizează şi în acest an campania naţională de Crăciun „Zâmbetul din cutie”. În cadrul celei de-a VI-a ediţii, 9.000 de copii din cele mai sărace 17 judeţe ale ţării se vor bucura de daruri de sărbători.

Până pe 10 decembrie, elevii şi preşcolarii din capitală şi din împrejurimi vor aduna, în cadrul instituţiilor de învăţământ de care aparţin, daruri alese şi împachetate de ei. Acestea vor fi strânse într-un depozit al Romaero şi încărcate apoi în camioane, pentru a ajunge la copiii săraci din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Asociaţia Şansa Ta a selectat în tot timpul anului copii şi familii nevoiaşe din ţară, care se vor bucura acum de aceste cadouri trimise de elevi.

Campania umanitară „Zâmbetul din cutie” a fost pentru prima dată organizată în anul 2012, dovedindu-se un mare succes datorită numărului darurilor donate pentru copiii săraci. Asociaţia Şansa Ta a reuşit de atunci, cu ajutorul copiilor din Bucureşti şi Ilfov, să strângă peste 17.000 de cutii de cadouri..
Campania Nationala Zambetul din cutie.
Campania Nationala Zambetul din cutie.

Campania umanitară „Zâmbetul din cutie” 2017, susţinută de Maia Morgenstern:

Cadouri de Crăciun pentru 9.000 de copii nevoiaşi

Campania umanitară „Zâmbetul din cutie” a fost pentru prima dată organizată în anul 2012, dovedindu-se un mare succes datorită numărului darurilor donate pentru copiii săraci. Asociaţia Şansa Ta a reuşit de atunci, cu ajutorul copiilor din Bucureşti şi Ilfov, să strângă peste 17.000 de cutii de cadouri.

Punctul culminant al campaniei „Zâmbetul din cutie” este concertul caritabil de luni, 27 noiembrie 2017, găzduit de Muzeul Naţional al Ţăranului Român. În sală vor fi prezenţi copiii din mai multe centre de plasament din Bucureşti şi copiii din familii modeste din judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Ialomiţa şi din capitală, care se vor bucura de o seară de neuitat. Pentru restul persoanelor care vor să participe la concert, biletul de intrare este un dar pentru un copil defavorizat.

Începând cu ora 17:00, în studioul „Horia Bernea”, evenimentul prezentat de Maia Morgenstern va aduce pe scenă artişti printre care Ansamblul Ciocârlia Junior (de la Clubul Copiilor din sectorul 3), Cristi Predună, Adelina Drăgănescu, corul de copii „Flori şi stele”, trupa Pam Pam, Alex Militaru, Tenzi Romanitan si violonistul Stefan Tajiti, Marian Vasilescu, concurent Vocea Romaniei.

alături de alţi copii talentaţi din şcolile partenere şi din centrele de plasament. Maia Morgenstern, marea doamnă a teatrului românesc, a acceptat să sprijine benevol acest concert caritabil şi să fie gazda evenimentului.

Printre instituţiile şcolare incluse în campania „Zâmbetul din cutie” se numără Colegiul Teoretic „Nicolae Iorga”, Colegiul Naţional „Octav Onicescu”, Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Colegiul Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă”, The Lauder-Reut Educational Complex, Mark Twain International School, Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”, Colegiul de Arte „Dinu Lipatti”, Liceul „Jean Monnet”, Şcoala Nr. 11 „Ion Heliade”, Şcoala Nr. 17 „Pia Brătianu”, Şcoala „Federico Garcia Lorca”, Şcoala Nr. 58 „Petre Ghelmez”, Şcoala Nr. 75 „Leonardo da Vinci”, Şcoala Gimnazială Nr. 88 „Shanghai”, Şcolile nr. 31, 45, 49, 56, 64, 80, 81, 84, 85, 87, 195, 280, 307, Şcoala Bolintin Deal, Şcoala Cornetu, Şcoala Primară „Teddy Bear”, Şcoala Metropolitană ARC, Şcoala „Mihai Ionescu”, Grădiniţa Nr. 133, Grădiniţa Prikindel.

Sponsorii şi partenerii campaniei sunt: ISMB, Romaero, Kaufland România, Cazino Events & Production, Fundaţia pentru Sănătate Orhideea Spa, Pizza Hut, VM STUDIO – Servicii VIDEO & FOTO, Foto Fun Club, Federaţia Română de Sport Corporatist, IT Galaxy, Carbon Expert. Partenerii media care susţin proiectul sunt Magic FM şi Eva.ro.

În paralel, Asociaţia Şansa Ta derulează multe alte proiecte în sprijinul comunităţii, precum „O şansă caldă” (o masă caldă oferită în fiecare joi persoanelor fără adăpost din Bucureşti, în zona Gării de Nord), „Rechizite pentru viitorul tău”, „Voluntar pentru sănătate” sau „Să construim speranţe împreună”. Asociaţia Şansa Ta a inaugurat în 2015, în Buftea, o sală de calculatoare, unde şi-a propus să alfabetizeze digital peste 100 de copii proveniți din familii sărace, şi în 2016, în judeţul Dâmboviţa, un „conac social” unde găzduieşte şi educă copiii orfani sau lipsiţi de posibilităţi.

Cei care doresc să se alăture campaniei „Zâmbetul din cutie” şi să trimită un cadou pentru copiii nevoiaşi pot contacta Asociaţia Şansa Ta: 0744 910 487, asociatia_sansata@yahoo.com.

***

Apeluri VoLTE și Wi-Fi pentru toate telefoanele din gama X4 Soul Infinity

Allview va introduce în curând cele mai noi servicii de voce pentru toate telefoanele din gama X4 Soul Infinity. Serviciile Voice over LTE (VoLTE), care oferă o calitate și o claritate a sunetului mult mai ridicate față de cele în 3G,  și apeluri prin Wi-Fi vor putea fi utilizate pe smartphone-urile X4 Soul Infinity (Life, Speed, Nice și Z – Bokeh), prin intermediul unui update OTA. Serviciile vor putea fi accesate în rețelele care au făcut upgrade la noile tehnologii.

Tehnologia Voice over LTE (VoLTE) permite realizarea unei convorbiri telefonice prin rețeaua 4G, fără a mai fi nevoie de trecerea automată a terminalului din rețeaua de date 4G către 3G, varianta clasică pentru voce. Serviciul apel Wi-Fi poate fi realizat chiar și atunci când telefonul se află într-o zonă fără conexiune la rețea.

Black Friday în PlayStation Store: reduceri de până la 60% Membrii PlayStation Plus au acces la campanie începând cu 21 noiembrie, iar abonamentul pe 1 an are discount de 25%

București, 21 noiembrie 2017:  Sony Interactive Entertainment Europe (SIEE) oferă de Black Friday reduceri semnificative pentru jocuri, abonamente PlayStation Plus și multe altele.

Jocuri cu reduceri de până la 60% cu ocazia Black Friday

PlayStation Store_Black Friday (1)

  • Campania începe joi, 23 noiembrie, ora 14:00, și se încheie marți, 28 noiembrie, la ora 02:00.
  • Membrii PlayStation Plus au acces la reduceri începând cu 21 noiembrie.
  • Black Friday aduce reduceri pentru jocuri precum FIFA 18 (40% reducere)Gran Turismo Sport (50% reducere), Assassin’s Creed Origins (30% reducere), Need for Speed Payback (40% reducere), Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands (60% reducere) și The Witcher 3: Wild Hunt – Game of the Year Edition (60% reducere).

Abonamentul PlayStation Plus pentru 12 luni, redus cu 25%

  • Oferta va fi disponibilă pentru toți jucătorii, inclusiv pentru membrii existenți.
  • Aceștia pot beneficia de reducere pe PlayStation Store până marți, 28 noiembrie, ora 12:00.

Pentru mai multe detalii cu privire la ofertele de Black Friday pe PlayStation Store, accesați acest link: http://bit.ly/2jcO25T

Despre Sony Interactive Entertainment Europe Ltd

Sony Interactive Entertainment Europe (SIEE), cu sediul în Londra, Regatul Unit, este responsabil pentru brandul și gama de produse și servicii PlayStation® în cele 109 teritorii deservite de SIEE ca sediu regional pentru Sony Interactive Entertainment (SIE). PlayStation a reprezentat inovația pe piața de entertainment încă de la lansarea versiunii originale PlayStation în Japonia, în anul 1994. Gama de produse și servicii PlayStation® include PlayStation®4, PlayStation®VR, PlayStation®Vita, PlayStation®3, PlayStation™Store, PlayStation®Plus, PlayStation™Video, PlayStation™Music, PlayStation™Now, dar și titlurile PlayStation dezvoltate de Studiourile SIE Worldwide.

Mențiuni juridice

PlayStation și logoul SIE Diamond sunt mărci înregistrate Sony Interactive Entertainment Inc. Toate celelalte mărci aparțin proprietarilor lor.

Cum folosești la maxim puterea tehnologiei USB-C Salvează timp, crește productivitatea și bucură-te de mobilitate crescută

În zilele noastre, când lumea este mereu pe fugă și în continuă schimbare, noțiunea de mobilitate a luat amploare. Fie acasă, la muncă, fie oriunde altundeva, stilul de viață activ modern necesită o tehnologie capabilă să țină pasul cu utilizatorii ei. Portabilitatea, conectivitatea și flexibilitatea nu mai sunt o opțiune, ci mai degrabă o necesitate. USB-C, cea mai recentă descoperire în materie de tehnologii de transferare a datelor, face ca viața unei persoane active să fie mult mai ușoară. MMD, companie care ocupă o poziție de lider pe piața de tehnologie și partener licențiat pentru monitoarele Philips, oferă o selecție de monitoare cu conectare prin USB care cultivă toată puterea și potențialul tehnologiei USB de ultimă oră astfel încât utilizatorii să se bucure de confort și productivitate sporită.

Un standard în curs de dezvoltare

Probabil viitor conector standard pentru industria tehnologică, cea mai nouă generație de USB-C permite utilizatorilor să îl folosească pentru încărcare, transfer audio video și pentru a se conecta la Internet, toate acestea cu un singur cablu. Având o dimensiune de doar 2,4 mm, se potrivește atât pentru dispozitive portabile cât și pentru un notebook normal. În plus, este reversibil și poate fi inserat indiferent de cum este orientat – o caracteristică simplă dar ingenioasă, pe care oricine a încercat conectarea unui cablu cu mufă clasică o va aprecia. Cu forma unitară, USB-C este prevăzut să trasforme porturile specifice în tehnologie de domeniul trecutului, devenind un standard pentru industrie deoarece permițe utilizatorilor să se conecteze și să își încarce laptopul fără a se chinui cu multiple cabluri USB și conectori. Porturile de tip C pot, de asemenea, să suporte o gamă variată de diferite protocoale folosind “Alternate modes”, ceea ce însemnă că utilizatorii pot să realizeze trecerea în HDMI, VGA, DisplayPort și multe altele.

Creat pentru mișcare

Conceput pentru stațiile de lucru multifuncționale, monitoarele Philips cu porturi USB oferă toată viteza și diversitatea unui USB-C într-un pachet elegant și intuitiv. Datorită unei conectări simple, printr-un singur cablu USB, monitorul devinde un mijloc prin care utilizatorii pot transfera instant informații, pot să încarce notebook-ul sau să îl folosească ca o stație de andocare obișnuită, fără a folosi spațiu suplimentar de pe birou. La acest monitor se pot conecta periferice precum o tastatură, mouse, HDD extern, cameră sau căști iar dacă utilizatorii vor să folosească o conexiune de Internet prin cablu, o pot face prin utilizarea portului standard RJ45. Aceste monitoare acoperă toate necesitățile indiferent dacă vorbim de un graphic designer care are nevoie să conecteze mai multe monitoare între ele pentru a extinde limita de conectivitate a dispozitivelor sau un manager, mereu aflat în căutarea posibilităților maxime și spații de muncă flexibile. Trei modele Philips cu porturi USB-C sunt pregătite să îndeplinească cerințele stilului de viață activ din zilele noastre.

Philips 241B7QUPBEB B-line USB-C docking display

Acest monitor permite nu doar funcționalitatea de andocare, ci și legarea în line a până la 4 monitoare conectate la același calculator, folosind un singur cablu USB-C. În afară de extinderea spațiului de muncă și conectivitate, monitorul de 24 de inchi nu a uitat de importanța ergonomiei și ajustabilității. Caracteristici precum modul LowBlue și tehnologia Flicker-free oferă beneficii pe termen lung: LowBlue reduce undele scurte de lumină albastră care nu sunt benefice pentru vedere, timp în care tehnologia Flicker-free reglează luminozitatea și oferă confort vizual.

  • Philips 258B6QUEB B-line USB-C docking display

Philips 258B6QUEB este un monitor de 25 de inchi, cu port USB-C, care este ușor adaptabil indiferent de spațiu și utilizare și se potrivește nevoilor utilizatorilor din categoria de business. Rezoluția Quad HD asigură imagini uimitoare și clare. În plus, baza SmartErgoBase îi oferă utilizatorului posibilitatea de a înclina, roti și ridica monitorul pentru a obține poziția optimă de vizionare. Marginile foarte subțiri crează o imagine impecabilă și maximizează aria vizuală.

  • Disponibil din noiembrie 2017: Philips 328P6AUBREB P-line USB-C docking display

Modelul Philips de 32 de inchi se potrivește perfect pentru uz professional, cu aplicații utilizate pentru design grafic precum CAD 3D graphics, Adobe Creative Cloud și pentru editare foto. Oferă imagini de înaltă calitate la o rezoluție QHD, HDR și spațiu de culoare 99% Adobe RGB.

Ceasmania iti prezinta o gama larga de ceasuri originale la cele mai bune preturi!

Ceasul de mana, o minune a ingineriei secolelor trecute, a devenit incet un accesoriu nelipsit de la mainile domnilor eleganti precum si a doamnelor meticulos imbracate. Inca din anul 1920, ceasul de mana a luat amploare in randul tinerilor, inlocuind treptat celebrul ceas cu lant purtat de domni in buzunarele sacourilor. Odata cu aparitia tot mai multor ceasuri de mana, calitatea a scazut, iar magazinele au inceput sa ofere clientilor produse ieftine si deloc multumitoare.

Astfel ca, inca de la primele vanzari, Ceasmania si-a propus sa ofere clientilor ceasuri de mana de calitate si rezistente in timp. Produsele nu numai ca sunt confectionate conform tiparelor elvetiene, dar sunt testate meticulos de experti inainte de a fi oferite spre vanzare pentru a va bucura de ceasul de mana dorit mult timp de-acum incolo.

Clientii care au comandat de pe Ceasmania au preferat modele în culorile negru, alb, albastru, gri si rosu. Unul dintre cele mai importante magazine online, Ceasmania, a lasant o serie importanta de reduceri la ceasuri barbatesti si ceasuri dama, pe care cu siguranta nu le vei ignora.
Ceasmania este un magazin online de ceasuri originale de marca precum GUESS, GC – Guess Collection, Xonix, Wesse, ESCAPE, Tissot, Gant, Detomaso, Maserati, Sekonda si alte marci populare. De asemenea veti gasi si o colectie impresionanta de curele pentru ceasuri, este de ajuns sa urmariti reducerile si sa o alegeti pe cea mai potrivita dumnevoastra.
Daca ideea cadourilor de Craciun va streseaza, iar partenereul astepta cadoul perfect,puteti achizitiona ceasuri barbati online pana la 50%reducere.

Daca pentru barbati ceasul este un obiect absolut necesar prin prisma necesitatii si functionalitatii, pentru femei, ceasul a devenit mult mai mult de atat. Pe langa necesitatea lui, ceasul este un accesoriu care poate spune multe despre femeia care-l poarta.
Se pare ca ceasul de mana este un bun indicator al statutului unei persoane. Spre exemplu, un ceas scump, dar discret îti spune cu cine stai de vorba la o întalnire business. Si acesta este doar unul din multe exemple care pot fi date. Însa, pentru o femeie, ceasul poate fi cartea ei de vizita. Poate fi perfect pentru o întalnire de afaceri, pentru o zi la birou, pentru o iesire cu prietenele sau la o întalnire cu profesoara copilului. În toate situatiile, prezenta unui ceas îti va conferi o imagine de femeie puternica, sigura pe ea si implicata. Trebuie doar sa stii cum sa alegi ceasul potrivit si sa-l asortezi corespunzator.

Personalul Ceasmania specializat iti va oferi informatii complete despre ceasurile care te intereseaza si te va ajuta sa iti alegi ceasul potrivit. Ai de ales din peste 1000 de modele de ceasuri de barbati originale. De asemenea exista oferte de peste 1500 de modele, fie ca este vorba de ceasuri dama ieftine sau de lux ,oferte si discounturi de vis.

Urmariti reducerile pentru un cadou pe cinste!

Colegiul Economic Ion Ghica din Targoviste, premiat – alaturi de 14 scoli europene – la competitia europeana Scoala Antreprenoriala a anului 2017

Cele mai bune scoli antreprenoriale din Europa au fost premiate pentru succesul inregistrat in activitatile de promovare a educatiei antreprenoriale. Ceremonia de premiere a avut loc pe data de 16 noiembrie 2017, la Tallinn, si a reprezentat punctul culminant al unei conferinte organizate de Clusterul pentru Inovare si Educatie Antreprenoriala (ICEE), finantata de Ministerul Educatiei din Estonia, actuala detinatoare a presedintiei Consiliului UE.
Scoala Antreprenoriala a Anului 2017
Scoala Antreprenoriala a Anului 2017

Printre castigatorii acestei editii se numara directori si profesori de scoli din 15 tari europene. Incepand cu 2015, premiile „Scoala antreprenoriala“ sunt decernate anual ca parte a initiativei de educatie antreprenoriala a JA Europe, sustinuta in acest an de compania Siemens.

“Al treilea an consecutiv, o scoala din Romania obtine titlul Scoala Antreprenoriala a Anului. Acum, in 2017, obtinerea titlului de catre Colegiul Economic Ion Ghica din Targoviste, nu reflecta doar dedicarea si eforturile conducerii si profesorilor acestui colegiu despre care stim ca obtine rezultate deosebite si in alte domenii, ci si schimbarile de abordare pe care multe scoli din Romania le-au facut in ultimii ani. Astfel, din ce in ce mai multi elevi beneficiaza de programe de educatie antreprenoriala, formarea continua a profesorilor in acest domeniu este incurajata si sprijinita, iar scolile au o relatie din ce in ce mai stransa cu comunitatea de afaceri.” – a declarat Marinica Stoian, Inspector General in Ministerul Educatiei Nationale

Scolile premiate au demonstrat cel mai inalt grad eficienta in ceea ce priveste punerea in aplicare a programelor de educatie antreprenoriala. Criteriile de selectie au inclus: strategia pentru educatie antreprenoriala, eficacitatea alocarii resurselor, existenta unor sesiuni de formare pentru profesori, gradul de implicare a comunitatii locale de afaceri si relevanta proiectelor pentru sustinerea schimbului de bune practici.

“Am primit un premiu care ne onoreaza, desi, trebuie sa spun asta, a fi premiat nu a fost niciodata pentru noi un scop in sine. Tot ceea ce facem in Colegiul Economic este urmarea unei adolescentine curiozitati, de a cauta noi metode, noi directii de actiune. Suntem, incurabil atinsi de dorinta de a construi in jurul nostru un ecosistem antreprenorial, suntem „teacherprenori”. Si, cel mai adesea, la capatul acestui demers, de multe ori anevoios, presarat cu incercari si erori, vine si recompensa. Recompensa de a vedea pe chipul oamenilor din jurul tau o mare bucurie.” – a declarat Carmen Radulescu, Director Adjunct la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Targoviste.

Performantele in domeniul educatiei antreprenoriale si nu numai au generat rezultate remarcabile. De exemplu, scoala castigatoare din Lituania se mandreste cu cifre cu adevarat impresionante: majoritatea profesorilor si 37% dintre elevi (de patru ori mai multi decat media europeana) sunt angajati activ in studiul antreprenoriatului. O scoala din Estonia a reusit sa implice nu mai putin de 10 reprezentanti ai mediului de afaceri in proiectele sale educationale. Un liceu din Helsinki ofera 14 cursuri de antreprenoriat. O scoala din Germania colaboreaza cu cele mai bune universitati de afaceri pentru a le putea oferi elevilor sai sansa de a obtine o diploma internationala. „Deprinderile antreprenoriale nu se mostenesc, ci se invata!“ – au tinut sa ne reaminteasca reprezentantii scolii Alte Kantonsschule, din Aarau, Elvetia.

Printre participantii la ceremonia de premiere desfasurata la Tallinn s-au aflat atat reprezentanti ai actualei presedintii a Consiliului UE si ai ministerelor statelor membre, cat si membri ai unor institutii educationale de top. Evenimentul a facut parte dintr-un program initiat de „Switch on Europe!“, promotorul unei campanii de sensibilizare in ceea priveste unul dintre obiectivele cheie ale Uniunii Europene incepand din anul 2010, si anume acela ca fiecare elev sa poata avea acces la cursuri practice de educatie antreprenoriala inainte de finalizarea invatamantului obligatoriu. Pentru mai multe informatii, va rugam sa accesati: http://switchoneurope.org/.

„Este al treilea an in care se decerneaza aceste premii. Sunt foarte incantata sa constat ce rezultate impresionante au avut aceste scoli. Nu ne ramane decat sa incurajam si alte institutii de invatamant sa le urmeze exemplul!“ – a declarat Caroline Jenner, CEO al JA Europa.

SCOALA ANTREPRENORIALA A ANULUI 2017 – Prezentarea scolilor castigatoare:

BELGIA – Virgo+, Vilvoorde

BULGARIA – Georgi Benkovski Secondary School, Pazardzhik

DANEMARCA – Sct Hans Skole, Odense

ELVETIA – Alte Kantonsschule, Aarau

ESTONIA – Tallinn School 21, Tallinn

FINLANDA – Etu-Töölö Upper Secondary School, Helsinki

GERMANIA – Berufsbildende Schule (BBS), Bad Kreuznach

ITALIA – Liceo Statale „Quinto Orazio Flacco“, Portici

LETONIA – PIKC Liepājas Valsts tehnikums, Liepāja

LITUANIA – Daugų Vlado Mirono gymnasium, Daugai

MAREA BRITANIE – North Chadderton School, Oldham

PORTUGALIA – Escola de Comércio de Lisboa, Lisbon

ROMANIA – Colegiul Economic Ion Ghica, Targoviste

RUSIA – Lobachevsky Lyceum KFU, Kazan

SLOVACIA – Stredná odborná škola, Námestovo

Pentru mai multe informatii, va rugam sa accesati: http://theentrepreneurialschool.eu/.

DETOMASO Colorato Chronograph DT2045-D

Noua colectie a brandului DETOMASO face parte din colectia de ceasuri Black Friday cu stilul Casual / Sport, marca italieneasca produce ceasuri calitative la preturi accesibile.

Ceasurile DETOMASO sunt ceasuri Black Friday din colectia cu numele Colorato Chronograph, acestea pot fi gasite pe piata in doua variante, ceasuri barbatesti si categoria ceasuri dama sport. Ele sunt disponibile in nonculorile negru, alb si argint. De asemenea, sunt scoase pe piata in culori precum galben, verde si albastru. Unele dintre ceasuri au mai mult de o culoare. De exemplu, o curea alba si cadran roz.

Ceasul DETOMASO Colorato Chronograph DT2045-Deste compus dintr-o carcasa rotunda, culoarea cadranului este alba, are display analog, geamul este din cristal mineral durificat, materialul are rezistenta doar in fata zgarieturilor, este prevazut cu indicatori luminescenti, indecsi luminescenti, carcasa ceasului are atat in latime cat si in inaltime 48 mm si are o grosime de 15 mm, odata cu achizitionarea ceasului primesti doi ani de garantie. Ceasul DETOMASO Colorato Chronograph DT2045-Deste dotat cu afisaj data, 24h,  indica data, ora, minute, secunde iar mecanismul ceasului Amur este unul de tip quartz.

Materialul din care este conceputa bratara ceasului DETOMASO Colorato Chronograph DT2045-D este policarbonat , culoarea bratarii ceasului este rosie, se inchide cu o catarama foarte monotona si este foarte rezistent la apa (5ATM / 50m).

Culoarea bratarii ceasului DETOMASO Colorato Chronograph DT2045-D este neagra iar cadranul ceasului este un violet cu tenta de rozie.

Pentru atunci cand porti un accesoriu cu bratara neagra in cadrul tinutelor tale casual de zi, iti recomandam sa optez pentru acele accesorii ce vin in mai mixuri de culoare, chiar si cele de tip violet cu tenta de roz, aceste tipuri de combinatii sunt ideale pentru ca stilul tau sa nu fie monoton. Daca negrul este asortat cu o culoare electrica de violet spre roz si o pereche de ochelari cu lentile oglinda cu reflexii de violet spre roz, atunci vei reusi sa iti accesorizezi tinuta intr-un mod foarte interesant cu tot felul de comlepuri potrivite pentru tinutele de zi.

In traditia populara, in Iran, culoarea violet este una care reprezinta viitorului. Un soare sau o luna in nuante de mov din timpul eclipselor, si din pacate, este privita ca  prevestitoare a varsarilor de sange in cursul anului ce urmeaza.

Materialul policarbonat blocheaza razele ultraviolete, materialul este trasnformat intr-o bariera invizibila ce lupta impotriva razelor ce provin de la soare. Bratarile din policarbonat  sunt foarte usor de purtat, sunt mai usoare decat plasticul sau acrilul. Materialul policarbonat rezista atat la caldura, precum si la temperaturile foarte scazute din timpul anului.

Achizitioneaza cel mai avantajos model de ceasuri dama sau ceasuri barbatesti al brandului DETOMASO, este o alegere ideala pentru pasionati ai inotului sau pentru iubitorii zonelor alpine.

735 de elevi vor studia gratuit educatia rutiera la clasa, in al treilea an de proiect „Drum sigur – ABCdar rutier”

Junior Achievement (JA) Romania si Holcim Romania continua implementarea proiectului educational „Drum sigur – ABCdar rutier” in scoli din 15 localitati preponderent rurale si mic urbane.
Junior Achievement
Junior Achievement

Astfel, 735 de elevi din clasele a III-a si a IV-a vor studia gratuit la clasa educatia rutiera, pe baza unui kit educational ce ofera acces la continuturi de invatare practica si materiale care sustin formarea unui comportament preventiv in trafic.

Prin intermediul a sase teme, clasele participante parcurg exercitii de tip learning by doing, prin care descopera si isi insusesc importanta respectarii regulilor de circulatie pentru deplasarea sigura pe drumurile publice si in conditii speciale, identifica semnele rutiere si normele de conduita in mijloacele de transport public. Pe parcursul activitatilor, elevii descopera specificul rutier al localitatii lor, analizeaza situatii de risc si eventualele consecinte ale neaplicarii regulilor rutiere.

In cadrul editiilor anterioare, peste 1.200 de elevi au participat la proiect, 70% dintre acestia beneficiind de prima experienta complexa de educatie rutiera, derulata pe parcursul unui an scolar.

„Ma bucur ca am ales sa implic copiii intr-un astfel de proiect. A fost un element de noutate atat pentru mine, cat si pentru elevii mei. A fost acel «altceva» de care aveam nevoie pentru a ne pregati pentru viata, prin formarea unor deprinderi de respectare a regulilor de circulatie pe drumurile publice si de manifestare a unei conduite preventive. Activitatile cele mai interesante au fost cele in care, in mod practic si interactiv, elevii au avut acces la cunostinte in ceea ce priveste o viata mai sigura: activitatea desfasurata cu agentul de circulatie din cadrul Politiei orasului Alesd – Compartimentul Politie Rutiera, precum si activitatile desfasurate sub indrumarea voluntarilor Holcim.” – Madalina Ionita, profesor pentru invatamantul primar, Liceul Constantin Serban, Alesd

In dezvoltarea temelor prezentate la clasa, alaturi de profesori sunt implicati atat politisti rutieri, cat si consultanti voluntari ai companiei Holcim Romania, care impartasesc elevilor sfaturi practice pentru a fi in siguranta pe drumurile publice sau la locul de joaca.

„Ma bucur ca, pentru al treilea an consecutiv, investim in educatia rutiera timpurie, prin sustinerea programului Drum Sigur – ABCdar Rutier. Dupa mai multe activitati la clasa, derulate in calitate de consultant voluntar, am observat cum elevii si-au dezvoltat, treptat, o atitudine preventiva in timpul deplasarii pe drumurile publice din comunitatea lor. Pentru adoptarea unui comportament preventiv este important ca acestia sa cunoasca regulile de circulatie, sa inteleaga riscurile si sa ramana in siguranta. Sunt sigura ca, si la finalul acestei editii, elevii din ciclul primar vor pleca acasa cu noi cunostinte pe care le vor impartasi cu membrii familiei, devenind astfel promotori ai sigurantei rutiere.”, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabila Holcim Romania.

Drum sigur Proiectul este dezvoltat pe baza programei de educatie rutiera elaborata in 2015 de Ministerul Educatiei Nationale si sustine Strategia Nationala pentru Siguranta Rutiera adoptata in 2016, care prevede intarirea rolului educatiei si al campaniilor de sensibilizare si constientizare.

In acest an scolar, la programul Drum sigur – ABCdar rutier vor participa scoli din urmatoarele 15 localitati: Campulung, Cetateni, Stalpeni, Stoenesti, Valea Mare-Pravat (Arges), Alesd (Bihor), Brasov (Brasov), Cluj-Napoca, Turda (Cluj), Tartasesti, Voinesti (Dambovita), Chitila (Ilfov), Horia, Roman (Neamt), Timisoara (Timis).