Peste 800 de alergători vor lua startul la cea de-a opta ediție Semimaraton Gerar susținut de Telekom Sport

Semimaraton Gerar este una dintre primele competiţii sportive ale sezonului de alergare 2018 și care se desfășoară în condiții de iarnă;
Ediția cu numărul opt are ca slogan “We Run for One. We Run United” și își dorește să atragă fonduri pentru ambasadorul evenimentului, alergătorul Robert Cadar, pentru a-l ajuta în lupta sa cu o formă rară de cancer;
Gerar este singura competiţie de alergare de șosea la care se aleargă un semimaraton în echipe de câte trei alergători concomitent
Afis Semimaraton Gerar
Afis Semimaraton Gerar

Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, se va da startul celei de-a opta ediții Semimaraton Gerar la care sunt așteptați peste 800 de participanți. Aceștia vor alerga pe traseul deja tradițional din incinta Campusului Universității Politehnica București. Telekom România continuă susținerea Semimaraton Gerar, competiție care promovează alergarea în aer liber, chiar și în condiții de iarnă și temperaturi scăzute.

Specificul evenimentului este proba de semimaraton, cursă adresată echipelor formate din trei alergători, ce parcurg împreună toți cei 21km. Acest format este unul inedit în rândul competițiilor de alergare de șosea din România. Competiția se va desfășura începând cu ora 16.00, continuând în formatul de seară, care își dorește să promoveze alergarea ca eveniment social, o ieșire în oraș cu prietenii sâmbătă seara.

Prin ediția din 2018 a Semimaraton Gerar organizatorii încearcă să aducă împreună comunitatea de alergători pentru a-l ajuta pe alergătorul Robert Cadar. Participanții vor putea cumpăra la înscriere o șapcă Buff Gerar 2017, în limita stocului disponibil, iar toți banii colectați în acest fel vor fi donați către Robert. În plus, cei care doresc pot face o donație pe pagina People for Sport pe #Galantom. De asemenea, în cadrul Expo Gerar 2018, împreună cu Buff și cu ajutorul comunității alergătorilor, va fi organizat #RunBazar, în cadrul căruia vor putea fi achiziționate căciula Buff Gerar 2018, diferite produse pentru alergare donate de alergători, sumele obținute urmând să fie donate pentru aceeași cauză.

Pentru al treilea an consecutiv, evenimentul își propune să fie responsabil față de mediu și comunitate. Un lucru mai puțin știut este că evenimentele de acest fel pot avea un impact asupra mediului, atât prin consumul de resurse, cât și prin producerea unui număr impresionant de deșeuri. Din acest motiv organizatorii și susținătorii evenimentului au adoptat o strategie sustenabilă: înregistrare electronică în concurs, ambalaj reutilizabil pentru kitul de concurs, reducerea cantității de hârtie folosită pentru semnarea declarațiilor de participare, acestea validându-se în format electronic și reducerea folosirii produselor din hârtie din zona Sport Expo a concursului.

“Prin Semimaraton Gerar și formatul pe echipă am încercat în fiecare ediție să promovăm spiritul de comunitate în rândul alergătorilor. În 2018, acest spirit este atât în sloganul oficial “We Run for One. We Run United”, cât și în eforturile comunității de alergători de la Semimaraton Gerar pentru a-l ajuta pe Robert în lupta sa. Ne bucurăm să vedem că, deși alergarea este un sport individual, participanții concursului Semimaraton Gerar au pus foarte frumos în practică sloganul oficial “We Run for One. We Run United”. Foarte mulți dintre aceștia aleg să cumpere unul din produsele caritabile sau să facă o donație pentru a-l ajuta pe Robert în lupta cu boala”, a declarat Gabriel Solomon, președinte People for Sport România.

“Ma bucur că iubitorii de alergare vor începe și acest an cu energie, în cadrul unei competiții care să îi provoace prin elemente precum vremea neprietenoasă sau faptul că se desfășoară pe timp de seară. Semimaraton Gerar este mai mult decât o poveste a performanței individuale în condiții dificile, este un moment al bucuriei de a trăi sănătos şi activ, de a cultiva binele și a promova valorile comunității”, a declarat Ionela Păunică, Senior Coordonator Comunicare, Telekom Romania.

Semimaraton Gerar este organizat de către asociaţiile Ro Club Maraton și People for Sport România, împreună cu Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucureşti şi Asociaţia Bucharest Running Club.

Parteneri eveniment: High5, Buff Romania, SportGuru, Mizuno, CityGrill, Preda Publishing, Rexona, Heidi Romania, Galantom, Padurea Copiilor, Scoala de Valori

Mai multe detalii despre eveniment, înscrieri şi regulament sunt disponibile pe site-ul oficial www.gerar.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>