„Agnes, aleasa lui Dumnezeu”, în premieră la Teatrul Nottara

Teatrul Nottara anunță premiera oficială a spectacolului „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, care va avea loc sâmbătă, 28 ianuarie și duminică, 29 ianuarie 2023, de la orele 19:30, la Sala „George Constantin”.

Spectacolul, în regia Sânzianei Stoican, le reunește în distribuție pe Cristina Juncu, Luminița Erga/ Isabela Neamțu, Victoria Cociaș/ Crenguța Hariton. Traducerea este semnată de Bogdan Budeș, iar scenografia este concepută de Valentin Vârlan.

Piesa dramaturgului american John Pielmeier vorbește azi, într-o distribuție de excepție, despre răni, salvare și, mai ales, despre credință. Un text ce se situează între murder mystery și thriller psihologic, „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” este o poveste despre trei femei puternice, o psihiatră, o novice și o stareță, ce aparțin unor lumi fundamental opuse.

Nașterea și moartea neelucidată a unui nou-născut în incinta unei mănăstiri de maici este urmată de o investigație. Psihiatra Martha Livingstone caută, cercetează, încearcă să descopere și să înțeleagă dacă tânăra Agnes, supectată de crimă, este psihic sănătoasă. La rândul ei, stareța Miriam încearcă s-o protejeze pe Agnes și, mai ales, să protejeze ceea ce ea consideră a fi un miracol.

Montarea Sânzianei Stoican sondează cu finețe fragilitatea personajelor și convingerile lor, confruntate cu situații limită, invitându-i pe spectatori să se întrebe ce înseamnă să ajuți, să vindeci și să ierți, și cât de real este adevărul cuiva sau dacă există mai multe adevăruri.

„Am plecat de la întrebarea: cum ne putem raporta la cineva care a făcut ceva abominabil? Oare putem să-l înțelegem, fie cu emoția, fie cu rațiunea, și să-l iertăm? Ce înseamnă cu adevărat a ajuta, mai ales când nu avem capacitatea să înțelegem toate valențele omului pe care încercăm să-l ajutăm? Cred că în acest spectacol ideea de ajutor e explorată și chestionată din toate perspectivele. Oare nu facem mai mult rău atunci când credem, de fapt, că ajutăm? Și oare aparenta intenție altruistă de a ajuta nu este, de fapt, o dovadă de profund egoism? Îmi doresc ca spectatorul să plece de la spectacol cu conștiința faptului că nu poate înțelege tot și că n-are răspunsuri la toate, că există lucruri pe lume, chiar în relațiile simple interumane, la care nu primul răspuns e cel corect și poate că nu vom afla niciodată toate răspunsurile.” – Sânziana Stoican, regizoare.

Biletele la reprezentațiile oficială pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenția teatrului (bd. Magheru nr. 20, sect. 1, București).

Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziție.

Sondaj Genesis Property: Românii vor spații moderne de lucru și viață urbană pentru un echilibru între viața personală și profesională, cu mai puțin timp în trafic și mai mult alături de familie

  • 62% dintre angajații respondenți cred că spațiile moderne de lucru și viață urbană ar trebui să aibă parcuri și zone verzi
  • Aproape 40% își doresc zone cu multe restaurante și cafenele, iar 38% mizează pe ariile dedicate activităților de recreere
  • Peste jumătate din respondenți consideră că proiectele moderne de lucru și viață urbană ar trebui realizate, în egală măsură, de autoritățile locale și de companiile private

Bucuresti, 19 ianuarie 2023 – Conceptele moderne ce îmbină lucrul cu viața urbană și oferă acces facil la spații de co-working, co-living, socializare și stare de bine ar aduce mai mult echilibru între viața profesională și cea personală pentru aproape 26% dintre respondenți, mai puțin timp petrecut în trafic (21%) și mai mult timp alături de prieteni și familie (12,6%), arată un sondaj inițiat în luna octombrie de Genesis Property, în rândul a 1.031 de angajați din toată țara.

Pentru peste 6 din 10 respondenți, campusul pentru stilul de viață al viitorului ar trebui să aibă parcuri și zone verzi. Pentru 4 din 10 respondenți, prioritatea constă în accesul facil la restaurante și cafenele, iar 38% țin cont de zonele dedicate pentru activități de recreere.

YUNITY Park, dezvoltat de Genesis Property, este proiectat ca un campus dezvoltat în extensia biroului, ce oferă suportul urban pentru experiențe adaptate stilului modern de viață, atât pentru timpul petrecut la birou, cât și cel personal sau social. YUNITY Park va avea multiple destinații dedicate interacțiunii sociale, un amfiteatru și o pădure urbană, toate fiind elemente ale unui concept complex destinat nevoilor oamenilor din viitor, nu doar din prezent.

„Conceptul de campus al viitorului este benefic pentru angajați și pentru locuitori, prin propria sa natură: proiecte compacte, care pot fi traversate rapid pe jos. Vorbim despre zone în care oamenii pot accesa cu ușurință serviciile și facilitățile de care au nevoie, într-o plimbare de doar câteva minute. Acestea pot îmbunătăți calitatea vieții prin reducerea dependenței de mașini și creșterea oportunităților de activitate fizică, interacțiune socială, integrare reală într-o comunitate și acces rapid la produsele și serviciile necesare vieții de zi cu zi. În plus, conceptul poate ajuta și la reducerea emisiilor de carbon și la îmbunătățirea calității aerului”, declară Andreea Petre, Cost & Contract Manager, Genesis Property.

Peste jumătate dintre respondenții sondajului consideră că un proiect de tipul campusul viitorului ar trebui realizat, în egală măsură, de autoritățile locale și de companiile private.

Peste 87% dintre persoanele chestionate consideră că un parc de birouri care oferă opțiuni de petrecere a timpului liber ar putea contribui la un mai bun echilibru între viața profesională și cea personală. În același timp, mai mult de 8 din 10 respondenți sunt de părere că un astfel de concept ar contribui semnificativ la economisirea timpului.

Transpunerea în realitate a conceptului de campus al viitorului este o parte integrantă din strategia Genesis Property, confirmată și prin procesul de transformare a Novo Park în YUNITY Park, demarat în aprilie 2022. Acesta are ca scop crearea unei platforme pentru susținerea unui ecosistem de comunități, comYunitY. Conceptul YUNITY este construit pe activarea unor comunități în care experiențele relevante ale membrilor creează un mediu în care se restabilește un echilibru între viața personală și cea profesională.

Sondajul Genesis Property privind „Campusul viitorului” a fost desfășurat, la nivel național, în octombrie 2022 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.031 de utilizatori de internet din România. Circa 58% dintre participanți sunt bărbați, aproape 72% au vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani, iar peste 42% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.

Despre Genesis Property

Genesis Property este unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A din România, cu o experiență de aproape 20 de ani în industria imobiliară și primul grup imobiliar din țară care a devenit semnatar și susține promovarea celor 10 Principii ale Pactului Global al Națiunilor Unite (UN Global Compact) privind drepturile omului, munca, lupta împotriva schimbărilor climatice și protecția mediului. Compania deține și administrează YUNITY Park si West Gate Business District cu peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri ocupate de companii importante precum HP, Accenture, Societe Generale, Citibank, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.

În 2020, Genesis Property a inițiat IMMUNE Building Standard™, un standard global inovator, care certifică reziliența clădirilor la amenințări pentru sănătate cum este pandemia de Covid-19. Prin IMMUNE™, compania își propune să contribuie sustenabil la crearea clădirilor sănătoase ale viitorului.

Genesis Property si-a luat angajamentul de a-și adapta strategia de investiții și operațională astfel încât să contribuie din plin la susținerea obiectivelor majore ale Comisiei Europene, asumate prin Acordul Ecologic European, de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050.

Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al unității de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.

GenesisProperty.net / LinkedIn/GenesisProperty

The Rolling Stones și Mick Jagger își lansează contul oficial de TikTok

București, 19 ianuarie 2023 – O trupă iconică care nu mai are nevoie de introducere, The Rolling Stones își lansează contul oficial de TikTok (@TheRollingStones) și le oferă creatorilor din întreaga lume oportunitatea de a asculta catalogul muzical complet pe platformă. Pentru prima dată, comunitatea TikTok va putea folosi melodiile consacrate ale trupei în clipurile realizate. Utilizatorii vor putea crea coveruri și remixuri ale unor hituri renumite precum ‘Start Me Up’, ‘It’s Only Rock ‘N Roll (But I Like It)’ sau ‘Miss You’ – toate acestea fiind disponibile în TikTok Sounds Page.

Întâlnirea dintre Mick Jagger și Keith Richards în gara din Dartford, Anglia, în 1961 și pasiunea împărtășită de Muddy Waters și Chuck Berry au dus la formarea uneia dintre cele mai mari trupe de rock and roll din toate timpurile. După mai bine de 60 de ani, TikTok este încântat să ureze bun venit pe platformă trupei The Rolling Stones și va oferi astfel acces la catalogul de melodii de renume întregii comunități.

Mai mult, solistul legendar Mick Jagger va fi prezent pe TikTok și prin contul său personal (@jagger). Acesta se alătură colegului de trupă Keith Richards care a ajuns oficial pe platformă anul trecut (@officialkeef). Fanii pot urmări ambele conturi, dar și canalul oficial al trupei, unde vor putea găsi conținut exclusiv din culisele show-urilor live, sesiuni de înregistrări în studio și multe altele. Trupa a postat deja primul său video pe platformă, în care prezintă imagini de arhivă rare și încurajează fanii să interpreteze, să se miște și să se îmbrace ca The Stones.

Pentru a celebra alăturarea pe platformă, TikTok lansează hashtag-ul oficial #TheRollingStones. Creatorii vor putea distribui astfel cele mai bune coveruri și remixuri – fie că este vorba despre o versiune rapidă sau o redare acustică a melodiei preferate. De asemenea, TikTok invită creatorii să se miște ca Jagger, să interpreteze în stilul lui Keith și să arate cele mai bune look-uri inspirate de The Stones.

În plus, fanii de pe TikTok se vor putea bucura în exclusivitate de un playlist nou curatoriat de trupă. Acesta va include 44 de hit-uri din catalogul muzical inclusiv piese precum ‘Start Me Up’, ‘It’s Only Rock ‘N Roll (But I Like It)’, ‘Miss You’, ‘Angie’, ‘Beast Of Burden’ și multe altele.

Comunitatea TikTok a arătat o apreciere incredibilă pentru The Rolling Stones, iar cererea pentru catalogul muzical al trupei a fost impresionantă. Hashtag-urile #TheRollingStones și #RollingStones au cumulat peste 500 de milioane de vizualizări înainte de alăturarea trupei pe platformă, creatorii aducând un omagiu contribuției importante a trupei în muzică prin coveruri instrumentalechallenge-uri tip ‘continuă versurile’postări de apreciere pentru Keith Richard și cele mai bune interpretări muzicale în stilul lui Mick Jagger. Cu asemenea creativitate și entuziasm pentru The Rolling Stones, TikTok este încântat să vadă cum va fi folosit catalogul trupei de către cea mai creativă comunitate din lume.

Despre TikTok

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are birouri globale în Los Angeles, New York, London, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/

Forumul Economic Mondial în parteneriat cu Accenture și Microsoft înființează Global Collaboration Village, o platformă în metavers unde organizațiile se pot reuni pentru a aborda cele mai mari provocări ale lumii

București, 19 ianuarie 2023 – Forumul Economic Mondial, în parteneriat cu Accenture și Microsoft, a dezvăluit în cadrul reuniunii sale anuale 2023, un prototip funcțional al Global Collaboration Village în metavers, unde organizațiile se pot reuni pentru a obține informații, a crea soluții și a acționa cu privire la cele mai presante provocări ale lumii.

Împreună cu parteneri din 80 de organizații importante care contribuie la dezvoltarea proiectului, participanți din întreaga lume s-au alăturat Forumului în prima sa sesiune interactivă și multilaterală în metavers.

Prin Global Collaboration Village, creăm prima aplicație metavers de interes public, construind un adevărat sat global în spațiul virtual. Proiectul The Village” este sprijinit de o serie de parteneri din sectorul public și privat, și va utiliza funcțiile unice ale metaversului pentru a găsi soluții marilor probleme ale vremurilor noastre într-un mod mai deschis, mai incluziv și mai susținut„, a declarat Klaus Schwab, Fondator și Președinte Executiv al Forumului Economic Mondial.

Julie Sweet, Președinte și Director Executiv al Accenture, a adăugat: „Metaversul va schimba profund fiecare parte a fiecărei afaceri, făcând legătura între lumea noastră fizică și cea digitală și, în timp, va permite companiilor să creeze noi produse și servicii inovatoare pentru consumatori, să își transforme producția și operațiunile și să reimagineze modul în care colaborăm și lucrăm.”

Brad Smith, Președinte al Microsoft Corporation, a declarat: „Credem că metaversul are potențialul de a schimba fundamental modul în care comunicăm și colaborăm, depășind limitările lumii fizice pentru a oferi conexiuni îmbunătățite pentru toată lumea. Global Collaboration Village, bazat pe Microsoft Mesh, este un exemplu excelent al modului în care putem utiliza tehnologia metavers pentru a aduce oamenii și comunitățile împreună în moduri noi.”

Despre Global Collaboration Village

Global Collaboration Village folosește puterea metaversului pentru a crea co-prezență și conexiune pentru un public mai divers și mai dispersat fizic. Pornind de la un concept prezentat în mai 2022, acest proiect inovator, construit pe platforma de realitate mixtă Microsoft Mesh, include un set de spații imersive inițiale care pot fi accesate cu ajutorul căștilor VR sau al unui dispozitiv portabil. Printre acestea se numără:

  • O primărie: „Centrul virtual de congrese” al Forumului pentru sesiuni sau reuniuni viitoare, cum ar fi sesiuni plenare, ateliere de lucru și întâlniri bilaterale.
  • Centre de colaborare:Spații de colaborare virtuală pentru discuții imersive și pentru cele mai importante idei din cadrul Forumului, menite să inspire colaborarea, învățarea prin experiență și impactul real asupra problemelor globale. De exemplu, într-un centru oceanic virtual, participanții se pot scufunda în adâncurile oceanului și pot explora de ce și cum trebuie protejate ecosistemele marine pentru a păstra atât viața pe uscat, cât și în apă.
  • Campusurile părților interesate:Partenerii forumului își pot personaliza prezența, pot convoca părțile interesate și pot colabora cu alții pentru a inova și a găsi soluții provocărilor globale.

Pe parcursul anului viitor, Forumul va invita organizațiile să utilizeze aceste spații imersive pentru a consolida și mai mult învățarea, colaborarea și parteneriatul. Obiectivul inițiativei de a consolida și de a revigora cooperarea internațională este ghidat de patru principii: cooperarea globală în vederea găsirii unor soluții comune; imersiunea interactivă pentru a promova o mai bună înțelegere; participarea largă, facilitată de discuții incluzive; și acțiunea individuală și colectivă ca un catalizator pentru un impact maxim.

Despre reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial 2023

Reuniunea Anuală 2023 a Forumului Economic Mondial aduce împreună cei mai importanți lideri din lume sub tema „Cooperare într-o lume fragmentată”. Aflați mai multe despre Reuniunea anuală 2023.

Despre Accenture

Accenture este o companie globală de servicii profesionale care ajută companii, guverne și alte organizații să își construiască nucleul digital, să își optimizeze operațiunile, să accelereze creșterea veniturilor și să îmbunătățească serviciile pentru cetățeni – creând rapid valoare tangibilă. Suntem o companie axată pe talent și inovație, cu 738.000 de oameni care deservesc clienți din peste 120 de țări. Tehnologia se află în centrul schimbării de astăzi, iar noi suntem unul dintre liderii mondiali care contribuie la impulsionarea acestei schimbări, cu relații puternice în ecosistem. Combinăm puterea noastră în domeniul tehnologiei cu o experiență de neegalat în industrii, expertiză funcțională și capacitate de livrare globală. Suntem capabili în mod unic să obținem rezultate tangibile datorită gamei noastre largi de servicii, soluții și active în domeniile Strategie și Consultanță, Tehnologie, Operațiuni, Industry X și Accenture Song. Aceste capacități, împreună cu o cultură a succesului comun și angajamentul nostru de a crea valoare la 360 de grade, ne permit să ne ajutăm clienții să aibă succes și să construim relații de încredere și de durată. Ne măsurăm succesul în funcție de valoarea de 360 de grade pe care o creăm pentru clienții noștri, pentru fiecare dintre noi, pentru acționarii, partenerii și comunitățile noastre. Vizitați-ne la www.accenture.ro

Epson donează mai multe imprimante EcoTank Fundației Usain Bolt din Jamaica

Au fost donate peste 200 de imprimante pentru a susține educația timpurie

 

 

București, 19 ianuarie 2023. Epson a mai donat încă 125 de imprimante EcoTank fără cartușe Fundației Usain Bolt, ajungând astfel la un număr total de 225 imprimante donate până acum.

Fundația Usain Bolt are ca scop crearea de oportunități prin educație și dezvoltare culturală în Jamaica. Imprimantele vor fi distribuite școlilor primare pentru a susține educația timpurie. Apreciate la peste 50.000 €, imprimantele au fost prezentate în cadrul unei ceremonii organizate la Școala primară New Providence din Kingston, Jamaica.

La ceremonie au participat Usain Bolt, ambasadorul Epson, împreună cu Dna. Olga Robinson Clarke, Directoarea Școlii primare New Providence, Fayval Williams, Ministrul Educației și Tineretului, și Winsome Wilkins, Președintele Fundației Usain Bolt. New Providence este doar una dintre numeroasele școli din Jamaica care vor primi o imprimantă EcoTank.

Acestea vor fi utilizate pentru a imprima foi de lucru și alte materiale educaționale, la care mulți copii nu au avut acces până acum.

Usain Bolt, Ambasadorul european al Epson pentru ultimii doi ani, a acceptat imprimantele EcoTank în numele fundației sale și a declarat: „Fundația mea se concentrează în principal asupra educației timpurii a copiilor, de aceea este foarte important pentru mine ca informațiile să ajungă la copii atunci când au cea mai mare nevoie, pentru a-i ajuta să învețe. Suntem foarte recunoscători de sprijinul oferit de Epson pentru al doilea an consecutiv.”

Fayval Williams, Ministrul Educației și Tineretului, a comentat: „În timpul pandemiei, am observat că nu toți elevii au avut acces la tehnologie, așadar, prin intermediul acestor imprimante, ne asigurăm că aceștia vor beneficia în număr tot mai mare de foile de lucru de care au nevoie pentru orele de curs.”

Vorbind despre modul în care vor fi utilizate imprimantele în cadrul Școlii primare New Providence, Olga Robinson Clarke, Directoarea școlii, a declarat: „Tehnologia a făcut o mare diferență în modul în care ne educăm copiii. Însă, mulți dintre ei se află în imposibilitatea de a cumpăra cărți, de aceea imprimantele reprezintă o modalitate excelentă pentru a-i ajuta.”

Epson împărtășește ambiția lui Usain Bolt de a-i ajuta pe copiii de pretutindeni să beneficieze de cea mai bună educație posibilă și s-a angajat să susțină Obiectivul de dezvoltare durabilă al Națiunilor Unite care pledează pentru o educație incluzivă și de calitate.

Mary McNulty, Directorul departamentului de PR &Communications în cadrul Epson Europe, care a prezentat imprimantele în numele companiei, a declarat: „Epson este un lider de piață în domeniul educației la nivel mondial, iar o parte esențială a strategiei noastre generale este reprezentată de ameliorarea educației prin intermediul tehnologiei. De aceea, sperăm că această donație va ajuta copiii din Jamaica să beneficieze de o educație minunată și să-și valorifice potențialul. Însă, nu putem face totul de unii singuri și acesta este motivul pentru care parteneriatele precum acesta și precum multe altele din întreaga lume sunt atât de importante pentru a ne asigura că vom continua să ne dezvoltăm și să prosperăm împreună.”

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

https://global.epson.com

UN BRAND DE HÂRTIE IGIENICĂ LANSEAZĂ ÎN PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA UN CONT DE SPOTIFY PENTRU CEI CU PROBLEME DE TRANZIT INTESTINAL

Elfi România producătorul de hârtie igienică 100% românesc lansează în parteneriat cu agenția Mainstage The Agency, în premieră pentru România, un cont de Spotify cu muzică de relaxare pentru cei care se confruntă cu probleme ale tranzitului intestinal. Lansarea contului de Spotify vine într-un context în care sezonul rece este unul delicat și atunci apar blocajele fiziologice.

 

Stresul, principala cauză a problemelor de tranzit intestinal

Muzica regăsită în playlist nu este aleasă întâmplător. Acesta a fost gândit împreună cu Alexandru Popa, Medic Specialist Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice. Mai mult, muzica are efecte terapeutice pentru multe alte afecțiuni fizice sau psihice.

Muzico-terapia ajută la ameliorarea sindromului de colon iritabil

“Încă din cele mai vechi timpuri, muzica a reprezentat o metodă de relaxare și destindere pentru oameni. Prin efectul său de ameliorare a anxietății și de reducere a stresului, aceasta poate ajuta la diminuarea simptomelor sindromului de colon iritabil, printre care și constipația. Între sistemul nervos și cel digestiv există o legătură foarte strânsă, prin intermediul axei intestin-creier. Aceasta constă într-o comunicare bidirecțională care leagă centrii emoționali și cognitivi cerebrali cu activitatea intestinală. Chiar dacă nu este un tratament în sine, muzicoterapia ajută și are beneficii în ameliorarea sindromului de colon iritabil și în eficientizarea tranzitului intestinal.”, menționează Alexandru Popa Medic Specialist Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice.

Playlistul poate fi accesat utilizând acest link: https://open.spotify.com/playlist/1iVlOgF5ZukOZ8HbdQOv0E)

Elfi este un brand 100% românesc cu tradiție în campanii de comunicare “altfel”. Anul trecut a lansat, tot în premieră hârtia igienică cu aromă autohtonă, de cocean. Campania a avut un succes răsunător, stocurile fiind epuizate imediat.

Contul de Spotify ar putea fi folosit în toaletele clădirilor de birouri din București

MAINSTAGE The Agency își propune să extindă proiectul în clădiri de birouri din zona Pipera – București, iar echipa speră ca Elfi să devină furnizorul oficial al coloanei sonore destinate acestor grupuri sanitare.

„Elfi e un brand românesc care nu se ferește să abordeze lucrurile într-un mod românesc, cu amuzament, dar și inventivitate. Dincolo de aspectul inedit, încurajăm pe toată lumea să încerce meloterapia pentru relaxare, oriunde.” menționează Laur Răboj, creativ la MAINSTAGE The Agency.

KONICA MINOLTA PREMIATĂ CU BLI PICK AWARD DE CĂTRE KEYPOINT INTELLIGENCE PENTRU SERVICIILE DE PROCESARE A DOCUMENTELOR

București, 19 ianuarie 2023

Workplace Pure, platforma cloud de tip Software-as-a-Service dezvoltată de Konica Minolta, a fost premiată cu distincția Buyers Lab (BLI) 2023 Pick Award de către Keypoint Intelligence, cel mai important evaluator independent de hardware, software și servicii de printare, pentru funcționalitățile de procesare a documentelor. Premiul a fost acordat pentru serviciile din platformă, apreciate pentru „procesarea documentelor oricând și de oriunde, experiența de utilizare facilă și intuitivă, administrarea simplă și directă”.

 

Workplace Pure, cunoscut anterior sub numele de bizhub Evolution, oferă acces 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la o platformă de servicii în continuă evoluție, inclusiv upload documente în cloud, printare din cloud, conversie și traducere a documentelor – toate automatizate și simplificate dintr-o singură aplicație.

Lee Davis, Senior Analyst în cadrul Keypoint Intelligence’s Office Group, afirmă:            „Workplace Pure este o platformă de servicii în cloud, pentru eficientizarea și simplificarea activităților de lucru cu documente tipărite sau electronice din companii. Soluția oferă multiple funcții de creștere a productivității, pe care utilizatorii le pot accesa la cerere: scanerea în cloud, convertirea documentelor în diferite tipuri de fișiere care pot fi căutate și editate, traducerea documentelor, tipărirea prin intermediul serviciului de printare din cloud și multe altele.”

Keypoint Intelligence subliniază utilitatea serviciilor Workplace Pure pentru companiile cu sedii multiple, pentru cele care adoptă un mod de lucru hibrid, cât și pentru toate celelalte. Găzduite în cloud și oferite sub formă de subscripție, funcționalitățile din platformă pot fi accesate cu ușurință de către utilizatori, oricând, de oriunde și din orice dispozitiv doresc.

Totodată, evaluatorul mai apreciază că datorită arhitecturii platformei Workplace Pure și a modelului de pricing, departamentele de IT pot economisi timp, reduce investițiile cu implementarea și mentenanța unei infrastructurii IT suplimentare și optimiza costurile aferente plății integrale a unui software, optând pentru un tarif predictibil, sub formă de subscripție. În plus, companiile pot achiziționa doar funcționalitățile de care au nevoie, cu posibilitatea de a adăuga oricând și alte servicii.

„Ne onorează distincția oferită de Keypoint Intelligence. Workplace Pure este o platformă în cloud, destinată activităților de lucru hibrid și centrată pe productivitate și colaborare în echipă, ce asigură acces 24/7 la o serie de servicii simple, standardizate și în continuă evoluție, ca Translate sau Cloud Print, cu disponibilitate imediată și sigură, indiferent de locația utilizatorilor. Platforma elimină provocările legate de partajare/sincronizare sau de securitate, oferind procese flexibile și automatizate, esențiale în procesul de Transformare Digitală a companiilor”, afirmă Philipp Schröder, Head of Portfolio Strategy & Management, Konica Minolta Business Solutions Europa.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a 32 de ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului fiscal 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Studiu Accenture: 77% dintre lideri de afaceri europeni sunt încrezători în capacitatea lor de a accelera creșterea într-o perioadă de recesiune economică

București – 18 ianuarie 2023 – Deși 65% dintre liderii de afaceri europeni sunt de acord cu faptul că se confruntă cu cel mai provocator mediu de afaceri din toate timpurile, o proporție și mai mare, 77%, sunt încrezători în capacitatea organizațiilor lor de a accelera creșterea într-o perioadă de recesiune economică, potrivit unui nou studiu realizat de Accenture (NYSE: ACN).

Potrivit studiului “Accelerating Europe’s path to reinvention”creșterea costurilor cu energia este principala problemă care afectează marjele companiilor europene, menționată de 19% dintre respondenți, urmată de perturbările lanțului de aprovizionare (14%).

În ciuda acestor provocări, 81% dintre liderii de afaceri europeni consideră că organizațiile lor sunt bine poziționate pentru a beneficia de creșteri viitoare, după ce au supraviețuit pandemiei.

Publicat cu ocazia reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, raportul analizează cele mai presante probleme cu care se confruntă companiile europene, punctele forte și punctele slabe ale acestora, precum și modul în care se pot reinventa pentru a se adapta continuu la o lume instabilă, sporind în același timp competitivitatea, accelerând creșterea și îmbunătățind profitabilitatea.

Reziliența de care au dat dovadă liderii de companii ar putea explica încrederea de care dau dovadă pentru a trece peste actualele dificultăți, inclusiv criza energetică care afectează în mod deosebit Europa„, a declarat Jean-Marc Ollagnier, CEO al Accenture pentru Europa. „Cu toate acestea, miza pentru companiile europene este competitivitatea lor pe termen lung. Mediul macroeconomic din ce în ce mai volatil, combinat cu ritmul inovației tehnologice și cu necesitatea de a accelera tranziția energetică, impune companiilor să se angajeze într-o strategie deliberată de reinventare continuă a activității lor. Prin intermediul unei reinventări totale a companiei, firmele europene pot crește competitivitatea și prospera pe termen lung.”

Țările europene rămân în urmă, cu un deficit de investiții în tehnologie

Raportul, care analizează performanța financiară a aproape 3.000 de companii la nivel mondial, a constatat că, deși companiile europene raportează o profitabilitate puternică, acestea înregistrează o creștere mai lentă a veniturilor în comparație cu cele din America de Nord și Asia-Pacific.

Pentru a înțelege mai bine care este situația companiilor europene, raportul analizează, de asemenea, modul în care acestea se comportă în comparație cu cele din America de Nord și Asia-Pacific în șase domenii: talent, tehnologie, lanț de aprovizionare și operațiuni, vânzări și clienți, lichidități și costuri, și sustenabilitate.

Potrivit analizei, companiile europene au performanțe mai bune în ceea ce privește sustenabilitatea, talentul și gestionarea lichidităților și a costurilor. Cu toate acestea, ele sunt semnificativ în urmă în ceea ce privește creșterea vânzărilor și utilizarea tehnologiei pentru a stimula creșterea cifrei de afaceri.

Companiile europene sunt, de asemenea, mai puțin predispuse să inoveze cu ajutorul tehnologiilor emergente, să treacă la un model de afaceri bazat pe tehnologie și să aibă o conducere competentă în domeniul digital, în comparație cu companiile din America de Nord și Asia-Pacific.

Profitabilitatea puternică a companiilor europene și modelul de creștere mai scăzut sugerează că acestea sunt mai degrabă înclinate să extragă valoare din afacerile existente decât să dezvolte altele noi„, a declarat Michael Brueckner, Chief Strategy Officer al Accenture pentru Europa. „În timp ce optimizarea costurilor și maximizarea profitabilității curente sunt esențiale, trebuie avută în vedere și generarea de lichidități pentru a investi în viitor. De asemenea, ar trebui să valorifice punctele forte în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența angajaților, urmărind în același timp oportunitățile de creștere bazate pe tehnologie.”

Provocări extraordinare necesită reacții pe măsură

Potrivit raportului, deși companiile europene au dobândit o rezistență extraordinară în ultimii ani, ele trebuie acum să se reinventeze pentru a face față provocărilor unice cu care se confruntă.

Raportul sugerează pașii strategici pe care companiile europene trebuie să îi urmeze pentru a începe reinventarea lor, concentrându-se pe punctele forte în ceea ce privește sustenabilitatea și talentul, abordând în același timp deficitele lor în ceea ce privește tehnologia și nevoile clienților. Acești pași includ:

Construirea rapidă a unui nucleu digital pentru a permite reinventarea modelului de afaceri: Promovarea unei transformări continue, comprimate și scalate, inclusiv prin stabilirea unei baze digitale care să utilizeze cloud, date și inteligență artificială pentru a scala noi procese, inovații și soluții în întreaga companie. Acesta este un efort continuu pentru a construi o platformă de reinventare prin programe de transformare care se finanțează singure prin valoarea pe care o creează.

Accelerarea tranziției energetice: Colaborarea între ecosisteme pentru a alinia economia europeană în jurul principiilor net zero și a principiilor circulare pentru competitivitate globală. Promovarea unei cooperări puternice între industrie și guverne, a unor politici și stimulente pentru a uniformiza condițiile de concurență la nivel mondial și pentru a accelera execuția. Accelerarea parteneriatelor de decarbonizare transindustriale și promovarea adoptării pe scară largă a soluțiilor aflate la început de drum. Îmbunătățirea eficienței energetice, nu numai pentru a naviga în criza energetică, ci și ca soluție pe termen lung pentru reducerea emisiilor și a costurilor.

Alinierea la noile nevoi ale clienților: Observarea clienților în contextul întregii lor vieți, folosind inteligența umană și artificială pentru a-i înțelege pe aceștia și motivațiile lor într-un mod complet și dinamic. Rezolvarea nevoilor lor în schimbare prin înlocuirea ofertelor universale cu produse și servicii mai personalizate, parteneriate extinse și regândirea talentelor, a tehnologiei și a proceselor pentru a genera valoare și loialitate.

Strategia de talente, esențială pentru strategia de afaceri: Poziționarea oamenilor în centrul reinventării companiei și desemnarea directorilor de resurse umane drept catalizatori ai schimbării. Asigurarea conexiuni și colaborări puternice în cadrul departamentului de conducere (C-suite) și atragerea oamenilor în procesul de reinventare, creând noi modalități de lucru. Accesarea și crearea de talente în moduri inovatoare, utilizând tehnologia și datele pentru a obține o înțelegere profundă și granulară a nevoilor de competențe actuale și de generație viitoare. Transmiterea unei culturi a incluziunii în întreaga organizație, astfel încât oamenii de la toate nivelurile să poată contribui la potențialul lor maxim, susținuți de un sentiment puternic de apartenență și de scop.

În prezent, majoritatea companiilor își reinventează anumite părți ale organizației„, a adăugat Ollagnier. „Dar, pentru a reuși într-un mediu de afaceri care este în prezent redefinit, vor trebui să schimbe totul, de la modelele lor de operare până la noile modalități de lucru. Aceste vremuri fără precedent necesită un răspuns fără precedent din partea companiilor europene. Acest lucru va necesita o abordare îndrăzneață și vizionară a transformării, care să renunțe la cele mai bune practici pentru a atinge o nouă frontieră a performanței. Este un moment crucial pentru o Europă mai puternică.”

Puteți explora raportul Accelerating Europe’s path to reinvention în Accenture Foresight, noua noastră aplicație de thought leadership, care oferă un feed personalizat cu toate rapoartele, studii de caz, bloguri, grafice de date interactive, podcast-uri și multe altele. Descărcați aplicația la http://www.accenture.com/foresight

Despre cercetare

Raportul Accenture „Accelerarea drumului Europei către reinventare” se bazează pe răspunsurile la un sondaj realizat de 2.000 de lideri de afaceri din Europa (1.450), Statele Unite (300) și China (250), din 12 sectoare de activitate. Sondajul a fost realizat în perioada 24 octombrie 2022 – 30 noiembrie 2022. Raportul include, de asemenea, o analiză a performanțelor financiare corporative și a punctelor forte ale afacerii a 2.854 de companii la nivel global, inclusiv 1.344 de companii europene. Punctele forte și punctele slabe ale afacerilor au fost analizate în șase domenii care au un impact demonstrat asupra creșterii profitabile: Lichiditate și costuri; Vânzări și clienți; Talent; Lanț de aprovizionare și operațiuni; Sustenabilitate; și Tehnologie.

Despre Accenture

Accenture este o companie globală de servicii profesionale care ajută companii, guverne și alte organizații să își construiască nucleul digital, să își optimizeze operațiunile, să accelereze creșterea veniturilor și să îmbunătățească serviciile pentru cetățeni – creând rapid valoare tangibilă. Suntem o companie axată pe talent și inovație, cu 738.000 de oameni care deservesc clienți din peste 120 de țări. Tehnologia se află în centrul schimbării de astăzi, iar noi suntem unul dintre liderii mondiali care contribuie la impulsionarea acestei schimbări, cu relații puternice în ecosistem. Combinăm puterea noastră în domeniul tehnologiei cu o experiență de neegalat în industrii, expertiză funcțională și capacitate de livrare globală. Suntem capabili în mod unic să obținem rezultate tangibile datorită gamei noastre largi de servicii, soluții și active în domeniile Strategie și Consultanță, Tehnologie, Operațiuni, Industry X și Accenture Song. Aceste capacități, împreună cu o cultură a succesului comun și angajamentul nostru de a crea valoare la 360 de grade, ne permit să ne ajutăm clienții să aibă succes și să construim relații de încredere și de durată. Ne măsurăm succesul în funcție de valoarea de 360 de grade pe care o creăm pentru clienții noștri, pentru fiecare dintre noi, pentru acționarii, partenerii și comunitățile noastre. Vizitați-ne la www.accenture.ro

TikTok anunță actualizări ale Politicii pentru entitățile media afiliate statului

București, 18 ianuarie 2023 – TikTok își propune să ofere comunității contextul și instrumentele necesare pentru a evalua conținutul de pe platformă. De exemplu, TikTok adaugă etichete la clipurile care au conținut inexact, iar bifa albastră a conturilor ajută urmăritorii să înțeleagă că posesorul contului este verificat. Anul trecut, TikTok a început să eticheteze conținutul realizat de entități media controlate de stat, începând cu Rusia, Ucraina și Belarus. Astăzi, TikTok extinde politica globală pentru entitățile media afiliate statului și modul în care le marchează pentru a ajuta utilizatorii să înțeleagă mai bine sursa conținutului.

Cum abordează TikTok entitățile media afiliate statului

Politica TikTok pentru entitățile media afiliate statului reprezintă etichetarea conturilor entităților ale căror conținut editorial sau proces de luare a deciziilor sunt supuse controlului sau influenței unui guvern. Obiectivul TikTok atunci când marchează entitățile media afiliate statului este de a se asigura că oamenii au contextul precis, transparent și acționabil atunci când interacționează cu un conținut al unor entități media care pot prezenta punctul de vedere al unui guvern. TikTok a început programul pilot legat de entitățile media afiliate statului anul trecut și a colaborat cu peste 60 de experți în media, politologi, academicieni și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai societăților civile din America de Nord și America de Sud, Africa, Europa, Orientul Mijlociu, Asia și Australia. De asemenea, a colaborat cu Consiliile Consultative de Conținut și Siguranță din cadrul TikTok și a lucrat îndeaproape cu una dintre cele mai importante companii de monitorizare media din lume pentru a dezvolta o metodologie validată și independentă care să ghideze deciziile de marcare a entităților media afiliate statului.

Această contribuție a tuturor reprezentanților arată de ce este importantă integrarea diverselor contexte politice, legale și culturale legate de media. În plus, feedback-ul primit de TikTok arată că nu există o abordare unică pentru media afiliată statului, iar educarea utilizatorilor în legătură cu modurile prin care statele încearcă să influențeze știrile este din ce în ce mai importantă. Pe baza acestora, politica TikTok analizează media controlată de stat, definită de platformă ca o entitate pentru care există dovezi clare privind controlul editorial și al procesului decizional de către membri ai statului.

Cum evaluează TikTok independența editorială

În evaluarea independenței editoriale, TikTok ia în considerare declarația de misiune a unei organizații, măsurile de siguranță și practicile editoriale, leadership-ul și guvernarea editorială, precum și deciziile editoriale efective. De asemenea, TikTok aplică un control suplimentar entităților care se bazează în mare măsură pe finanțarea statului, fie direct, fie prin publicitate, împrumuturi sau subvenții. Câteva dintre întrebările pe care platforma le aplică în clasificarea entităților media sunt:

  • Independența editorială este parte a declarației de misiune a organizației?
  • Organizația are un set de reguli privind standardele de conduită jurnalistică?
  • Există afilieri de stat în funcțiile de conducere sau de conducere editorială?
  • A dezvăluit organizația în mod transparent vreo afiliere de stat?
  • Există dovezi că entitatea media nu își respectă regulile editoriale?
  • Cum a gestionat entitatea problemele de mare interes public privind guvernul?

Pe baza evaluării, TikTok va clasifica apoi entitatea și va aplica o etichetă profilului contului și conținutului realizat.

Extinderea politicii TikTok privind etichetarea entităților media controlate de stat

TikTok extinde politica pilot și va începe să eticheteze entitățile media controlate de stat într-o abordare treptată, începând cu peste 40 de piețe din mai multe regiuni. Compania va continua să extindă etichetarea în mai multe piețe în timp.

Cum poate fi contestată decizia

TikTok a petrecut luni întregi dezvoltând o metodologie obiectivă care poate fi aplicată în mod consecvent de echipele de Trust & Safety ale platformei care coordonează deciziile de etichetare a entităților media afiliate statului. În același timp, recunoaște că poate exista întotdeauna un element contextual care poate duce la eventuale erori, astfel că TikTok introduce de asemenea un proces prin care entitățile care consideră că au fost etichetate ca fiind controlate de stat în mod eronat pot contesta decizia. Astfel, o entitate poate trimite informații suplimentare pentru a indica măsurile de protecție care asigură independența editorială. TikTok va evalua dovezile oferite, va solicita contribuția experților independenți autorizați și va elimina eticheta dacă constată că entitatea nu îndeplinește criteriile platformei privind media afiliată statului.

TikTok va continua să caute noi moduri prin care să aducă și mai multe informații utilizatorilor platformei.

Despre TikTok

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are birouri globale în Los Angeles, New York, London, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/

URSUS Breweries, primul producător de bere din România certificat Top Employer, își menține acest statut pentru al treilea an consecutiv

București, 18 ianuarie 2023. Ursus Breweries, liderul industriei berii din România, a obținut certificarea Top Employer pentru al treilea an consecutiv. Aceasta atestă  standardele înalte ale companiei privind implementarea politicilor de resurse umane.

„Top Employer a definit o serie de criterii pentru măsurarea practicilor și procedurilor de resurse umane care sunt un etalon pentru numeroase companii din întreaga lume. Rigoarea lor ne-a motivat să ne alăturăm demersului de certificare, iar această evaluare ne ajută să comparăm politicile noastre interne cu cele ale celorlalte companii de referință din România. Obținerea certificării demonstrează că înțelegem ariile care au un impact relevant pentru cei peste 1.500 de colegi din companie și că reușim să le oferim o experiență din ce în ce mai bună. Punem pe primul plan oamenii și, prin această abordare, ne regăsim tot mai mult în topul preferințelor celor care își doresc o carieră solidă, ”  a declarat Zuzana Balejova, Vicepreședinte HR Ursus Breweries.

Certificarea Top Employer este oferită de organizația independentă „Top Employers Institute” din Țările de Jos, care a dezvoltat un proces complex de auditare a companiilor, menit să identifice oportunitățile și experiența pe care acestea le-o oferă angajaților. Printre pilonii analizați se regăsesc: abordarea de leadership și strategia de dezvoltare a business-ului, mediul de lucru și integrarea instrumentelor digitale în procesele de resurse umane, procesul de on-boarding și recrutare, oportunitățile de evoluție în carieră și de învățare, programele de well-being, recunoaștere și recompensare, precum și valorile companiei diversitatea și incluziunea, alături de sustenabilitate. Ursus Breweries este primul producător de bere din România care a obținut această certificare și care, datorită abordării care pune pe primul plan experiența angajaților, a reușit să mențină acest statut la toate evaluările făcute în decursul ultimilor trei ani.   

Despre Ursus Breweries

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry, alături de marca de cidru Kingswood. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International.  Pentru mai multe informații despre companie și programele sale, vă rugăm să vizitați: www.ursus-breweries.ro  și www.desprealcool.ro.