Iasiul gazduieste Campionatul Mondial de Esports din 2023

IASI2023_

Jucători din peste 120 de țări se vor lupta pentru cel mai mare price pool din istoria World Championshipsjumătate de milion de Euro

Peste 30 de milioane de oameni din întreaga lume vor urmări live competițiile din România

București, 14 martie 2023 – România va găzdui, între 24 august și 4 septembrie, Campionatul Mondial de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Aceștia vor concura pentru titlul de campioni mondiali, la individual sau pe echipe, în șapte competiții la șase jocuri de top.

“Am reușit să aducem această competiție de prestigiu și să transformăm Iașiul în Capitala internațională a Esports, fapt care ne face să fim foarte mândri. Este o reconfirmare din partea organizațiilor internaționale a faptului că Iașiul este un pol digital important pe harta lumii, fapt subliniat și de dezvoltarea în acest oraș a din ce în ce mai multe business-uri de prestigiu internaționale, cât și a numeroase branduri locale cu o amprentă internațională puternică”, a declarat Daniel Juravle, viceprimar al Municipiului Iași.

Esports

Campionatul Mondial de Esports se va desfășura în cadrul Digital Throne, ce va aduce entertainment-ul digital în toate formele sale, de la scene multimedia și artiști de muzică de top și până la proiecții impresionante pe Palatul Culturii din Iași sau parade de cosplay în costume ale eroilor din filme și jocuri video. La eveniment sunt așteptați să participe peste 20.000 de împătimiți ai sporturilor electronice și peste 50.000 de iubitori ai muzicii. Audiența mondială, care va urmări online competițiile, se va ridica la peste 30 milioane de oameni.

Mai mult de 700 de jucători din peste 120 de țări se vor înfrunta pe cele patru scene gigant la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului  – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile.

Încă o premieră în istoria Campionatului Mondial de Esports este organizarea primului World Championship la Counter Strike: Global-Offensive destinat echipelor feminine.

„Federația Internațională de Esports luptă în mod continuu pentru incluziune și diversitate în esports. Echipele feminine sunt o parte esențială a Campionatelor Mondiale de Esports și suntem încântați de viitoarele competiții feminine pe care le vom organiza. Cea mai valoroasă jucătoare de CS:GO din lume a momentului este Ana Dumbravă, originară din zona Moldovei, nu departe de Iași, și sunt sigur că va fi o inspirație pentru echipele feminine din întreaga lume pentru a participa la competiție, reprezentând una din cele peste 120 de țări”, spune Vlad Marinescu, Președintele IESF.

Esports_2

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 Euro, cel mai mare price pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iași le va găzdui timp de o săptămână.

În momentul de față au loc competițiile naționale care desemnează, pentru fiecare joc în parte, componența echipelor care vor merge în turneele regionale care se vor desfășura în lunile mai și iunie.

Despre Digital Throne

Digital Throne este un festival de 10 zile (24 august – 4 septembrie), care lansează, la nivel internațional, strategia Iașiului de a deveni o capitală globală a sportului digital, artei, educației și divertismentului.

Ca parte a Digital Throne, Iasi2023 găzduiește cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale de Esports.

Peste 700 de jucători din peste 120 de țări vor concura pentru trofeul competiției într-un oraș care radiază o cultură unică și o istorie bogată.

https://digitalthroneiasi.com/

Despre IESF

IESF este organismul care unește pentru World Esports. Fondată în 2008 de nouă state membre, IESF este în prezent compusă din 130 de federații de pe cinci continente. IESF reunește toți stakeholderii din esports pentru a realiza un ecosistem pentru dezvoltarea la nivel mondial a unei industrii de gaming sustenabile și responsabile. Campionatul IESF WE este cel mai mare show multi-sport de sporturi electronice din lume. De asemenea, IESF organizează anual World Esports Summit, eveniment ce sprijină cel mai înalt standard de conducere a esports la nivel mondial.

https://iesf.org/

Display-urile Interactive Samsung Flip Pro cu aplicatia Fable Blockly integrata, prezente la BETT London 2023

Samsung Electronics_ Shape Robotics

Soluția permite dezvoltarea unei palete uriașe de lecții și activități multidisciplinare în școli

București, România – 24 Martie 2023 – Inovația educațională dezvoltată de Samsung Electronics împreună cu Shape Robotics pentru sistemul educațional va putea fi testată de mii de profesori, educatori, traineri și parteneri la cel mai important târg de educație și tehnologie la nivel global – BETT London 2023 (British Educational Training and Technology Show).

În contextul derulării proiectelor europene dedicate digitalizării sectorului educațional, Samsung Electronics și compania daneză producătoare de roboți educaționali, Shape Robotics, au dezvoltat un parteneriat tehnologic pentru soluții de tip “Ed Tech”, aliniate la standardele de predare STEAM. Obiectivul este acela de a facilita procesul de alfabetizare digitală și dezvoltarea abilitaților necesare meseriilor viitorului.

Samsung Electronics_ Shape Robotics_1

„Produsul creat de Samsung Electronics și Shape Robotics face tehnologia SMART accesibilă pentru instituțiile de învățământ. Avem toată încrederea că această reușită va aduce schimbări uriașe în felul cum se va desfășura procesul de predare-învățare la clase și, cel mai important, cum vom pregăti generația de azi pentru meseriile de mâine. Cu toții suntem mândri de această realizare”, a spus André Fehrn – CEO Shape Robotics.  

Atât profesorii cât și elevii vor putea să învețe bazele roboticii, folosind un set redus de echipamente– tabla interactivă cu softul de programare „Fable Blockly” inclus și accesoriul „HUB = inima roboților” atașat acesteia. Mai mult decât atât, în cazul laboratoarelor SMART, soluția este ușor accesibilă fiind integrată nativ în  ecosistemul hardware și software deja prezent în laboratoarele inteligente.

Acest prim produs dezvoltat de cele două companii vine practic în întâmpinarea nevoilor educaționale din școli, licee teoretice și/sau cu profil tehnic, dar și universități.

Integrarea nativă a aplicației Fable Blockly în sistemul de operare Tizen al Display-urilor Interactive Samsung Flip Pro vine cu o serie de avantaje cu caracter tehnic, economic și educațional care credem că sunt extrem de importante. În primul rând, dispare nevoia achiziției device-ului (calculator, laptop, tabletă, OPS) care, până acum, era responsabil de rularea aplicației Fable Blockly pe displayul interactiv, deci scade nivelul cheltuielilor și crește nivelul fiabilități platformei”, a completat Constantin Cristian, HEAD of Division al Samsung Electronics.

Acordul dintre  Shape Robotics și Samsung Electronics a fost încheiat anul trecut, scopul acestuia fiind acela de a facilita și optimiza educația tehnologică în sistemele școlare din întreaga lume. De altfel, Samsung a demarat în 2022 Strategia pentru Educație SEED – Samsung Ecosystem for Education Development, parte a strategiei europene de susținere a sectorului educațional.

Samsung Electronics_ Shape Robotics_2

Prin programul SEED, Samsung și-a propus să contribuie activ la un viitor mai bun al educației din România. Dincolo de dotarea centrelor educaționale cu cele mai noi tehnologii Samsung, inclusiv cu soluții pentru predare la distanță, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație, sprijinit de tehnologiile digitale, care are ca obiectiv creșterea implicării elevilor și studenților în actul de învățare.

BETT 2023 – este cel mai important târg de educație digitală din Europa și are loc între 29 și 31 martie, la Londra.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, electrocasnicelor, a sistemelor de rețea, a sistemelor LSI și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

Motorola isi extinde initiativa de incluziune digitala a limbilor indigene cu doua limbi pe cale de disparitie in India

1

Motorola este încântată să anunțe următoarea fază a proiectului său de incluziune digitală a limbilor indigene în parteneriat cu Fundația Lenovo, prin adăugarea a două limbi noi – Kuvi și Kangri – vorbite în regiunile Indiei. În ultimii doi ani Motorola a integrat pe dispozitivele sale suport pentru trei limbi indigene pe cale de dispariție – Cherokee (vorbită în Statele Unite), Kaingang (vorbită în Brazilia) și Nheengatu (vorbită în Amazon). Astfel, Motorola își continuă angajamentul de a oferi tehnologie mai inteligentă tuturor oamenilor prin crearea primei tastaturi și primului sistem de scriere în limba Kuvi și interfață de utilizator Kangri complet localizată pe dispozitivele sale.*

Conform UNESCO Atlas of World’s Languages in Danger, dintre cele 2.464 de limbi pe cale de dispariție în întreaga lume, India se află în fruntea listei cu 197 de limbi pe cale de dispariție, urmată de SUA (191) și Brazilia (190). În procesul de selecție a limbilor pentru această fază a proiectului, Motorola a analizat o multitudine de aspecte, inclusiv procentul de vorbitori care indică pierderea limbii, accesul comunității la tehnologie, interacțiunea cu întreaga comunitate care utilizează limba și disponibilitatea resurselor lingvistice. Motorola a constatat că, în timp ce comunitatea lingvistică Kuvi reprezintă aproximativ 155.000 de oameni care locuiesc în principal în Odisha și Andhra Pradesh, India, doar aproximativ 9% dintre oamenii din regiune vorbesc încă limba. În mod similar, Motorola a descoperit că, în timp ce Kangri este vorbită de aproximativ 1 milion de oameni în India, doar o mică parte sunt vorbitori fluenți.

Primul sistem de scriere în limba Kuvi

În acest proiect, Motorola și Fundația Lenovo au lucrat îndeaproape cu Institutul de Științe Sociale Kalinga (KISS), sub îndrumarea Dr. Achyuta Samanta (fondator KIIT, Institutul de Tehnologie Industrială Kalinga) și KISS, sub conducerea Dr. Sushree Sangita Mohanty, având sprijin din partea vorbitorilor Kuvi și a experților lingvistici pentru a identifica nevoile comunităților din toate regiunile în care se vorbește Kuvi. Împreună au stabilit că cel mai important pas în conservarea limbii Kuvi este dezvoltarea primului sistem de scriere în această limbă. În plus, pentru a facilita utilizarea noului sistem de scriere, a fost creată o tastatură Kuvi care acceptă 4 scripturi – Kuvi Odia, Kuvi Telugu, Kuvi Devanagari și Kuvi Latin. Noua tastatură va fi disponibilă pentru descărcare pe Google Play Store și, astfel, va putea ajuta la utilizarea limbii în formă scrisă pe smartphone-uri și va permite dezvoltarea unor noi forme de digitizare.

2

„Noi, cei de la Kalinga Institute of Social Sciences (KISS), suntem încântați să colaborăm cu Motorola și Lenovo Foundation în acest proiect unic de revitalizare a limbii Kuvi, aflată pe cale de dispariție”, a spus Samanta. „KISS, cu sprijinul Fundației Lenovo, a avut un rol esențial în reunirea membrilor comunităților tribale (Kondh, Kond și Jatapu), experților lingvistici și tehnici și diverselor alte fraternități în colaborarea cu echipa Motorola Software Globalization pentru dezvoltarea unei tastaturi în limba Kuvi. Această inițiativă stabilește calea pentru renașterea multor alte astfel de limbi, ajutând la conservarea cunoștințelor și moștenirii care se află în adâncurile țării noastre.”

Prima interfață de utilizator Kangri Smartphone complet localizată

De asemenea, Motorola a colaborat cu lingviști, savanți și experți din districtele Kangra, Hamirpur și Una din Himachal Pradesh pentru a furniza prima interfață de utilizator Kangri (कांगड़ी) complet localizată pe smartphone, atât în ​​conținutul AOSP, cât și în aplicațiile Motorola Experience. Pentru a asigura o experiență Kangri completă pe dispozitivele sale, Motorola a adăugat suportul Unicode Common Locale Data Repository (CLDR) cu o varietate mai mare de date, cu o interfață de utilizator în limba Kangri și cu toate caracteristicile locale pentru formatare și analizare, cum ar fi data, ora, moneda și alte informații despre țară și limbă. Localizarea a peste 200.000 de cuvinte în limba engleză în Kangri pe dispozitivele Motorola înseamnă că, din momentul în care un utilizator Kangri își configurează dispozitivul, poate selecta limba și poate naviga într-o interfață de utilizare îmbunătățită atât pentru Android AOSP, cât și pentru Motorola Experience.

„Cu aproape 1,7 milioane de vorbitori de Kangri dintr-un total de 1,4 miliarde de oameni ai Indiei, efortul Motorola și Lenovo Foundation de revitalizare a limbii este o dovadă clară a angajamentului de a conserva limbile pe cale de dispariție”, a declarat profesorul Sunhu Sharma, consultant la Motorola Endangered Indigenous Language Initiative for Kangri. „Proiectul a fost uriaș și extrem de îmbucurător, deoarece cercetătorii, tribalii, lingviștii și profesioniștii din tehnologie au lucrat împreună pentru a localiza peste 200.000 de cuvinte englezești în Kangri pe dispozitivele Motorola, ceea ce le va permite vorbitorilor Kangri să-și configureze dispozitivul în limba lor și să navigheze pe telefon în limba maternă.”

Pentru a spori eforturile Motorola pentru revitalizarea limbilor indigene pe cale de dispariție, Sergio Buniac, președintele Motorola, a anunțat în decembrie 2022, la evenimentul UNESCO International Decade of Indigenous Languages, colaborarea cu UNESCO pentru cercetări suplimentare asupra impactului și asupra potențialului digitalizării limbilor indigene pe cale de dispariție. „Lenovo și Motorola, în colaborare cu Biroul UNESCO din New Delhi, se află în faza de planificare pentru a dezvolta un set de instrumente care oferă experiențe în digitizarea limbilor indigene pe cale de dispariție”, a declarat Hesekiel Dlamini, ofițer responsabil, UNESCO, New Delhi. „Acest lucru este în conformitate cu viziunea noastră comună pentru incluziunea digitală a comunităților indigene.”

Pe lângă aceste limbi, Motorola a introdus recent și un nou logo dedicat inițiativei sale de digitalizare a limbilor indigene. Noul logo este menit să facă sprijinul pentru aceste limbi mai recunoscut pe toate dispozitivele și să crească gradul de conștientizare față de cauză.

„Cu fiecare fază a proiectului privind limbile indigene pe cale de dispariție, obiectivul nostru este să contribuim la reducerea decalajului în tehnologia incluzivă digital și să inspirăm mai multe acțiuni pentru revitalizarea acestor limbi”, a declarat Janine Oliveira, director executiv al Globalisation Software Motorola Mobility. „Adăugarea Kangri și Kuvi la lista noastră de limbi acceptate este o piatră de hotar pe care suntem încântați să o sărbătorim, dar munca noastră nu se va opri aici.”

Motorola va continua să efectueze cercetări alături de comunitățile indigene și să se implice în acțiuni pentru a îmbogăți experiențele Motorola și viețile consumatorilor.

3

Disclaimer Legal

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot depinde de rețea și pot fi supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate acestea pot fi modificate fără notificare. MOTOROLA, sigla M stilizată, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. LENOVO este o marcă comercială a Lenovo. Google și Android sunt mărci comerciale ale Google LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. © 2023 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

*Noile limbi sunt disponibile pe noul moto e13. În viitor, fiecare smartphone Motorola actualizat la Android 13 va avea, de asemenea, suport pentru limbajul Kangri și pentru tastatură Kuvi.

MOTOROLA, sigla M stilizată, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Android este o marcă comercială a Google, LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. ©2023 Motorola Mobility LLC.

ProCredit Bank lanseaza Creditul ProGreen Auto destinat persoanelor fizice care doresc sa achizitioneze o masina noua full electrica sau de tip plug-in hibrid

PRoGreen Auto

  • Creditul ProGreen Auto este disponibil și pentru clienții care accesează programul Rabla Plus;
  • Banca nu solicită comision de acordare sau plata unui avans și nici nu impune încheierea unei asigurări CASCO;
  • ProCredit Bank a încheiat un parteneriat cu EVconnect, unul dintre principalii furnizori de soluții de încărcare pentru mașini electrice; clienții beneficiază de încărcări electrice gratuite pentru primii 1000 de kilometri parcurși.

ProCredit Bank lansează creditul verde ProGreen Auto destinat persoanelor fizice care doresc să achiziționeze o mașină nouă, full electrică sau de tip plug-in hibrid. Noul produs face parte din oferta de credite verzi ProGreen, concepută pentru a sprijini clienții ProCredit Bank în realizarea de investiții sustenabile.

“Piața mașinilor verzi din România este în plină dezvoltare, iar ProCredit Bank își propune să stimuleze tranziția către mijloace de transport prietenoase cu mediul pentru publicul larg. Creditul ProGreen Auto vine cu numeroase avantaje care să faciliteze achiziția de mașini electrice și plug-in hibrid noi. Pe lângă  dobânzile avantajoase la achiziția autovehiculului, clienții pot accesa finanțare suplimentară de până la 10% din valoarea mașinii în cadrul aceluiași produs de creditare, prin care să acopere eventualele cheltuieli adiționale aferente investiției. Aceștia beneficiază și de încărcări electrice gratuite oriunde în rețeaua partenerului EVconnect pentru primii 1000 kilometri parcurși.” – Alexandra Floricică, Head of Green Energy, ProCredit Bank.

Odată cu lansarea creditului ProGreen Auto, ProCredit Bank face următorul pas în completarea ofertei de produse și servicii destinată persoanelor fizice. Clienții noi pot aplica online pentru Creditul ProGreen Auto, chiar de la deschiderea de cont. Creditul poate fi acordat în lei atât cu dobândă variabilă (IRCC + 3.28%), cât și cu dobândă fixă (10%), pe o perioadă de până la 5 ani și cu posibilitatea de finanțare integrală a investiției, în limita a 50.000 de euro, echivalent în lei. Banca nu solicită comision de acordare, plata unui avans și nici nu impune încheierea unei asigurări CASCO. Creditul este disponibil și pentru clienții care accesează programul Rabla Plus.

În cadrul aceleiași analize, clienții eligibili pot solicita o finanțare adițională, în valoare de până la 10% din suma destinată achiziției autovehiculului, pentru alte cheltuieli adiacente precum instalarea unei stații de încărcare electrică sau pentru costurile de drum.

ProCredit Bank a încheiat şi un parteneriat cu EVconnect, unul dintre principalii furnizori de soluții de încărcare pentru mașini electrice. În cadrul acestuia, clienții care aplică pentru creditul ProGreen Auto în perioada 22.03.2023 – 22.09.2023 vor putea beneficia de suma de 400 Lei pe cardul EVconnect care acoperă necesarul de kW pentru parcurgerea a aproximativ 1000 de kilometri. Suma va fi acordată ulterior realizării achiziției.

Pentru mai multe detalii despre finanțarea ProGreen Auto puteți accesa pagina dedicată produsului: https://www.procreditbank.ro/landing/ro/progreen-auto.html.

ProCredit Bank România:

ProCredit Bank România este parte a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit. Pe lângă concentrarea sa operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt.

Acționarii principali ai ProCredit Holding AG & Co. KGaA includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), compania olandeză DOEN Participaties BV, KfW și Corporația Financiară Internațională IFC (membră a Grupului Băncii Mondiale). În calitate de companie superioară a grupului, conform Legii bancare germane, ProCredit Holding AG & Co. KGaA este supravegheată la nivel consolidat de Autoritatea de Supraveghere Financiară Federală Germană (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de Bundesbank din Germania.

TERRA Romania Utilaje de Constructii a incheiat anul 2022 cu afaceri de 53 milioane euro

Victor Vasluian TERRA Romania Utilaje de Constructii - 20.03.2023 - Image 3

București, 21 martie 2023. Pentru TERRA România Utilaje de Construcții, companie care face parte din grupul austriac TERRA Holding, unul dintre cei mai mari distribuitori de utilaje de construcții din Europa, 2022 a fost mai ales despre consolidare, stock management ( controlul stocurilor) într-o piață cu evoluție greu predictibilă, și completarea portofoliului de produse.  Anul trecut, Terra România Utilaje de Construcții a avut afaceri de 53 milioane euro.  Această valoare confirmă evoluția bună a companiei din ultimii ani, un plus de circa 4 milioane de euro față de cifra de afaceri din 2019 – an de referință pentru TERRA România Utilaje de Construcții.

”După un 2020 extrem de dificil pentru toate companiile din orice domeniu – marcat de restricții și incertitudini – a urmat 2021 care, pentru noi, a însemnat revenirea pe creștere. În 2022, ne-am concentrat eforturile pe consolidarea relațiilor cu clienții, completarea echipei, consolidarea brandurilor din portofoliu si completarea portofoliului de produse”, declară Victor Vasluian, director general TERRA România Utilaje de Construcții. În prezent, compania are investiții cumulate de peste 15 milioane de euro în patru sedii regionale:  București, Brașov, Turda, Timișoara și sunt estimate creșteri de la an la an.

De altfel, TERRA România Utilaje de Construcții și-a păstrat anul trecut cifra de afaceri din 2021 chiar dacă nivelul general al pieței de construcții nu a avut aceeași dinamică. Conform spuselor lui Victor Vasluian, după o primă jumătate  pe creștere,  piața echipamentelor de construcții a scăzut în următoarele șase luni, per total aflându-se sub cea din 2021.

Vânzările de utilaje JCB, în principal buldoexcavatoarelor, au reprezentat unul dintre punctele stabile pentru TERRA România Utilaje de Construcții. De asemenea, în ultimii ani, au crescut și vânzările de echipamente Sennebogen datorită creșterii notorietății brandului pe piața românească și a strategiei de dezvoltare în această direcție.

Directorul general al TERRA România Utilaje de Construcții pariază în următorii ani și  pe Dynapac, un producător de echipamente premium pentru construcția de drumuri și autostrăzi (cilindrii compactori și repartizoare de asfalt), intrat în portofoliul companiei în 2021.

La capitolul noutate, pe segmentul echipamentelor pentru industria de reciclare, din 2023 TERRA România Utilaje de Construcții a început să distribuie un nou brand – Pronar, jucător foarte activ în acest domeniu, în Europa.

Cu o echipă de 103 persoane, TERRA România Utilaje de Construcții merge mai departe cu proiectele de recrutare, odată cu dezvoltarea businessului pe termen mediu și lung. ”Astăzi, este greu de făcut previziuni despre evoluția pieței de utilaje de construcții pe parcursul lui 2023, în contextul în care foarte mulți factori externi pot influența acest domeniu. Totuși, înclin să cred, cu optimism, că vom asista la o creștere față de 2022”, spune Victor Vasluian.

Într-un raport realizat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, sunt citați specialiști care estimează o creștere de 8,4% pentru această piață în 2023, odată cu creșterea generală a sectorului construcțiilor, unde cererea pentru proiecte noi este tot mai mare.

Despre companie:

TERRA România Utilaje de Construcții a fost înfiițată în anul 2001, ca parte din grupul austriac TERRA Holding, unul dintre cei mai mari distribuitori de utilaje de construcții din Europa. Obiectivul principal al companiei este să comercializeze și să ofere servicii la cele mai înalte standarde pentru utilaje în domeniul construcțiilor si al aplicațiilor industriale. Gama de produse a companiei cuprinde 16 mărci diferite, cu peste 300 de modele de echipamente. TERRA face parte dintr-un grup corporativ puternic. Compania sa mama – INDUSTRIE HOLDING GmbH – este o afacere de familie austriacă, având sediul la Viena, fondată în anul 2000.

IKEA recheama jocul multicolor pentru pescuit BLAVINGAD din cauza unui potential pericol de sufocare

IKEA_Joc BLÅVINGAD

IKEA îndeamnă toți clienții care dețin jocul multicolor pentru pescuit BLÅVINGAD să nu îl mai utilizeze și să contacteze compania pentru rambursarea integrală a sumei plătite.

Siguranța este prioritatea principală la IKEA. Așadar, luăm măsuri de precauție și rechemăm jocul multicolor pentru pescuit BLÅVINGAD, din cauza unui potențial pericol de sufocare. IKEA dezvoltă produsele utilizând un program riguros de evaluare a riscurilor și de testare, pentru a se asigura că acestea respectă toate legile și standardele aplicabile pe piețele unde sunt vândute.

În ciuda acestui fapt, ni s-a adus la cunoștință faptul că niturile mici de pe jucărie se pot desprinde, ceea ce duce la un potențial pericol de sufocare, în special în cazul copiilor mici. Așadar, rechemăm jocul multicolor pentru pescuit BLÅVINGAD.

Acest joc poate fi returnat în orice magazin IKEA pentru rambursarea integrală a sumei plătite. Nu este necesară o dovadă a achiziției (bon fiscal).

Pentru informații suplimentare, accesează www.IKEA.ro sau contactează IKEA la numărul de telefon 021-407.45.32.

IKEA își cere scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de această rechemare.

ATEN sporeste eficienta pentru aplicatiile de lucru flexibile cu noul KVM dock 4K DisplayPort USB-C

All in One Desktop Computer Mockup on white table with keyboard and mouse, 3d rendering

Proiectat pentru orice utilizare dual USB-C pentru laptopuri, cu primele 4 porturi USB3.2 din industrie și comutare rapidă

ATEN International, cel mai important furnizor de soluții de conectivitate și management KVM și AV/IT, anunță astăzi lansarea noului echipament ATEN US3311 – KVM Dock Switch cu 2 porturi 4K DisplayPort USB-C, în premieră, 4 porturi USB3.2 și comutare rapidă. Acest nou dispozitiv este perfect pentru orice bank de lucru cu două laptopuri cu USB-C care trebuie să integreze și să partajeze un monitor extern 4K și periferice USB3.0 pentru eficiență și productivitate ridicată, cum ar fi munca intensivă de grafică sau gestionarea de date în medii SOHO, WFH și corporative.

ATEN US3311 Dock Switch asigură comutarea uimitor de rapidă, fiind nevoie de doar 3 secunde pentru a comuta între două sisteme, ceea ce face ca fluxurile de lucru să fie mai fluide ca niciodată. Cu 4 porturi USB3.2 Gen1 care pot transfera date cu până la 5Gbps, de 10 ori mai rapid decât USB2.0, acest dispozitiv poate, de asemenea, să sporească eficiența unei transmisii de mare viteză. Prin expansiunea USB pentru integrarea perifericelor, crește confortul utilizatorilor de a alimenta dispozitive externe fără a fi nevoie de un hub USB suplimentar.

All in One Desktop Computer Mockup on white table with keyboard and mouse, 3d rendering

Pentru a asigura o îmbunătățire la nivel vizual în munca intensă din domeniul graficii, ATEN US3311 dispune de performanțe AV extraordinare, cu suport pentru monitoare de până la 3840×2160@60Hz, precum și pentru monitoare 21:9 Ultrawide și 32:9 super Ultrawide.

Ca urmare a impactului pandemiei, munca flexibilă este noua normalitate pentru mulți oameniComutarea mai rapidă și extinderea utilizării USB pentru integrarea perifericelor și transmisia de mare viteză sunt factorii importanți care pot crește eficiența și productivitatea în scenariile de lucru flexibile, în special cele care necesită operațiuni multitasking intensiv pe partea de grafică și date, cum ar fi crearea de conținut„, a declarat Nicholas Lin, vicepreședinte senior al ATEN.

clip_image001

Principalele caracteristici ale echipamentului Dock Switch KVM ATEN US3311 cu 2 porturi 4K DisplayPort USB-C includ:

  1. Comutarea facilă între 2 laptopuri cu USB-C – permite o conexiune plug-n-play cu un singur cablu USB-C, ceea ce înseamnă că 2 laptopuri pot folosi un singur monitor, o tastatură și un set de mouse.
  2. Extinderea SuperSpeed cu 4 porturi – ceea ce alimentează cu ușurință dispozitivele externe cu 4 porturi USB3.2 Gen.1, cum ar fi HDD extern, cameră USB, căști USB etc., care pot transfera date cu până la 5Gbps
  3. Viteza mare de comutare – doar 3 secunde pentru comutarea între două sisteme
  4. Suportă tehnologia brevetată ATEN Video DynaSync ™ – care asigură rezoluții și configurații de afișare corecte la comutarea porturilor în toate sistemele de operare
  5. Performanță AV excepțională în 4K@60Hz – suportă până la 3840×2160@60Hz
  6. Lucrați în timp ce vă încărcați* cu livrare de energie de 100 W – funcționează ca o stație de încărcare pentru a menține dispozitivele USB-C și perifericele USB alimentate
  7. Compatibil cu Windows, MacOS M1/M2, iPadOS și Android

*Viteza reală de comutare depinde de specificațiile dispozitivului

Mai multe informații despre USB-C KVM Dock Switch KVM ATEN US3311 cu 2 porturi 4K DisplayPort USB-C aflați urmărind link-ul.

ATEN US3311 cu 2 porturi 4K DisplayPort USB-C este conceput pentru a permite să se lucreze pe două laptopuri USB-C cu cea mai rapidă comutare din industrie, trecerea la USB 3.2 și 4K@60.

us3311.usb-solutions.docks-and-switches.rear us3311.usb-solutions.docks-and-switches.front

Despre ATEN

Înființată în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții profesionale AV, SOHO și soluții inteligente de alimentare, gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, sănătate, producție, broadcasting și media și medii pentru transporturi. ATEN deține peste 650 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial.

Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India, România, Africa de Sud, Indonezia și Mexic – cu centre de cercetare-dezvoltare în Taiwan, China și Canada. Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com.

ATEN: Imagistica medicala pentru chirurgie si monitorizare in timp real

-Studiu de caz Ayase Heart Hospital, Japonia –

Dedicat celor mai buni.

București14 March 2023 – Una dintre cele mai importante unități medicale din Japonia, Ayase Heart Hospital – parte a Eiyukai Medical Group – derulează activități dedicate în mod special chirurgiei cardiovasculare și este echipată pentru a face față permanent unor astfel de proceduri specifice, timp de 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an.

Spitalul și-a extins obiectivul de a crește numărul de paturi, săli de operație și echipamente CT (computer tomograf). În timpul procesului de modernizare a facilităților, administrația spitalului a profitat de ocazie pentru a construi un sistem cuprinzător, de ultimă generație, de transmisie a imaginilor medicale, care să permită medicilor efectuarea mai eficientă a intervențiilor chirurgicale și punerea diagnosticelor în timp real.

Soluția avută în vedere trebuia să transmită conținut, cum ar fi videoclipurile transmise în direct din intervențiile chirurgicale, de la camerele video montate pe capul medicilor, datele vitale ale pacienților, fișele medicale și un sistem de arhivare și comunicare a imaginilor (Picture Archiving and Communication System – PACS), accesibil din diferite locații din interiorul spitalului.

Cerințe specifice transpuse cu acuratețe în practică

În primul rând, la definirea noului sistem s-a avut în vedere accesibilitatea instantanee din diferite locații din spital a întregului set de imagistică medicală esențială. De asemenea, avea o importanță determinantă utilizarea unui sistem video HDMI stabil necesar pentru folosirea de imagini video clare și stabile pentru monitorizare și asistență. În același timp, sistemul trebuia să asigure compatibilitate ridicată cu o gamă largă de echipamente medicale în medii spitalicești de importanță critică. Setul de cerințe impunea dezvoltarea unei soluții personalizate pentru aplicații cu nivel de calitate specific mediului medical, cu integrarea în sistem a unui software ușor de utilizat pentru gestionarea distribuției informațiilor media.

Folosind o arhitectură bazată pe produsele ATEN și pusă în practică cu ajutorul competențelor avansate ale partenerilor companiei, Ayase Heart Hospital beneficiază acum de un sistem perfect adaptat cerințelor și nevoilor de utilizare curentă. „Finalizarea acestui sistem de transmisie a imaginilor planificat ideal, folosind soluția video ATEN, va consolida și mai mult politica medicală a spitalului. Intenționăm ca pe viitor să adoptăm și alte produse ATEN de înaltă calitate a imaginii”, a declarat Eui Hak Jung, Director al Departamentului de Informatică Medicală, Ayase Heart Hospital.

Beneficii imediate aduse de tehnologii de vârf

Bazat pe tehnologia ATEN Seamless Switch™, sistemul asigură un switching aproape fără latență pentru fluxuri video continue și semnale video stabile. În același timp, folosind standardul HDBaseT™, produsele ATEN asigură transmisia fluxurilor video pe distanțe mari cu un singur cablu Cat6/6a cu o calitate garantată a afișajului. Acest lucru se datorează și tehnologiei EDID Expert™ ce convertește diverse rezoluții de intrare în diferite rezoluții de afișare de ieșire. EDID Expert™ selectează setările EDID (Extended Display Identification Data) optime pentru o pornire lină, afișare de înaltă calitate și utilizarea celei mai bune rezoluții video pe diferite ecrane. Soluție flexibilă și rentabilă cu interfață grafică web premiată, aceasta oferă compatibilitate și suport excelent.

Diagrama de conectare

Principalele componente ale sistemului

VE812 – HDMI HDBaseT Extender (4K@100m) (HDBaseT Class A)

Extender-ul HDMI HDBaseT VE812 permite ca un afișaj HDMI să fie redat la până la 100 de metri distanță de dispozitivul sursă. Poate fi extins convenabil folosind un singur cablu Cat 5e, ceea ce este rentabil din punct de vedere al costurilor. VE812 acceptă HDMI (3D, Deep Color), Ultra HD (4k x 2k) și este compatibil HDCP. În plus, transmisia la distanță EDID asigură o calitate video optimă pentru orice afișaj HDMI. Echipamentul VE812 este perfect pentru săli de ședințe, home theater sau orice instalație care necesită transmisie la mare distanță și calitate video superioară.

VM5404H – 4 x 4 HDMI Matrix Switch with Scaler

Switch-ul matrice 4 x 4 HDMI VM5404H este o soluție HDMI distinctă care oferă o modalitate ușoară și accesibilă de a direcționa oricare dintre cele 4 surse video HDMI către oricare dintre cele 4 afișaje HDMI, cu o vizualizare rapidă a tuturor conexiunilor portului prin intermediul ecranului LCD de pe panoul frontal.

VM5404H include switching fără întreruperi ce utilizează o arhitectură matrice FPGA care asigură fluxuri video continue, control în timp real și transmisii stabile de semnal. Cu un scaler de înaltă performanță încorporat, VM5404H convertește cu ușurință diferite rezoluții de intrare în diferite rezoluții de afișare la ieșire, oferind spectatorilor cea mai bună calitate video și imagine pe toate ecranele. Switch-ul integrează funcționalitatea video wall cu o interfață grafică web ușor de utilizat, care vă permite să creați 8 profiluri de conexiune ce pot fi personalizate în diferite modele de video wall.

Matrix Switch-ul VM5404H este soluția ideală pentru aplicațiile care necesită mai multe afișaje HDMI cu mai multe surse HDMI pentru a fi configurate convenabil în mai multe locații, cum ar fi pentru prezentări pe scenă, competiții, centre de control și instalații care necesită rapoarte în timp real.

VE600A – DVI/Audio Extender (1920 x 1200@40m)

Extender-ul DVI VE600A cu audio extinde afișajul DVI până la 60 m distanță de sursa DVI folosind cabluri Cat 5e. Utilizarea cablurilor Cat 5e oferă o metodă de conectare simplă și fiabilă, prin care se poate profita de sistemul de cablare din majoritatea clădirilor de birouri moderne. VE600A încorporează tehnologia ATEN care permite ca semnalul A/V să fie transmis printr-un cablu Cat 5e. Dacă este necesar real EDID, pur și simplu utilizați un al doilea cablu Cat 5e. Cu suport audio stereo și suport pentru formatele populare cu ecran lat, VE600A oferă o imagine clară și o calitate a sunetului în toate configurațiile de sisteme în care sunt necesare afișaje video DVI la distanță.

Pentru întrebări legate de alegerea soluției și modul de implementare, echipa ATEN România vă stă la dispoziție la Romania@ro.aten.com

Despre ATEN

Înființată  în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții A/V profesionale și soluții inteligente de alimentare,  gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, media și transporturi. ATEN deține peste 570 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial. Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India și România – cu centre de cercetare în Taiwan, China și Canada. Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com.

Solutii Samsung premiate pentru proiecte rezidentiale ale viitorului, prezentate pentru prima data la ISH 2023

Samsung Electronics Air Conditioner Europe (SEACE) va participa pentru prima dată la ISH 2023, cel mai important târg dedicat sistemelor HVAC și de apă. Compania va oferi în cadrul evenimentului o prezentare completă a soluțiilor sale rezidențiale în ceea ce privește utilizarea pompelor de căldură, inclusiv a premiatei pompe de căldură pentru temperaturi ridicate EHS Mono HT Quiet, a celei mai noi game EHS Mono R290 și a altor produse și servicii digitale inovatoare.

Ediția de anul acesta a târgului ISH va avea tema „Soluții pentru un viitor sustenabil” și va avea loc la Frankfurt între 13 și 17 martie. Timp de cinci zile, participanții vor prezenta inovații „care contribuie la atingerea obiectivelor legate de protecția climei și de utilizarea responsabilă și eficientă a resurselor.” Axându-se în special pe soluțiile de încălzire, SEACE va susține sesiuni plenare pe diferite teme, inclusiv prezentări tehnice pentru câteva dintre produsele și serviciile principale ale diviziei:

  • EHS Mono HT Quiet –O pompă de căldură pentru temperaturi ridicate și cu zgomot redus, EHS Mono HT Quiet este ideală pentru piața de renovări rezidențiale. Aceasta combină caracteristici avansate și tehnologii noi pentru a obține temperaturi ale apei calde de până la 70 °C în scopul încălzirii menajere și funcționează la un nivel de zgomot de până la 35 d(BA), cu un mod silențios în 4 trepte. Temperatura ridicată a apei evacuate o face să fie o soluție deosebit de relevantă pentru renovări, înlocuind sistemele de încălzire pe bază de combustibili fosili. În plus, EHS Mono HT Quiet este simplu de instalat și de întreținut și capabilă să asigure în mod fiabil o performanță de încălzire de 100 %, chiar și în condiții de vreme extrem de rece (temperaturi de până la -25 °C). Această pompă de căldură a primit recent premiul ISH Design Plus la categoria încălzire/aer condiționat și este totodată și certificată Quiet Mark.
  • EHS Mono R290 –Cea mai recentă noutate din gama de soluții de pompe de căldură monobloc pentru temperaturi ridicate Samsung, EHS Mono R290 este echipată cu propan (R290), un agent frigorific natural cu un potențial de încălzire globală (GWP) mult mai redus față de tehnologiile cu agenți frigorifici precum R32. Gama EHS Mono R290 oferă 2 posibilități: O soluție cu pompă integrată care facilitează instalarea simplă și o altă unitate care permite instalarea pompei la fața locului. Cu această nouă gamă, Samsung este pregătită pentru respectarea regulamentelor viitoare privind gazele fluorurate, care urmează să intre în vigoare peste câțiva ani.
  • SmartThings Energy– serviciul care combină caracteristicile de Connected Living (viață conectată) și IoT cu monitorizarea energiei la nivel de locuință, monitorizarea dispozitivelor individuale și eficiența energetică. Cu funcția SmartThings Energy, utilizatorii au un control sporit asupra consumului de energie din propria lor casă. În funcție de obiceiurile utilizatorilor, aplicația le recomandă modalități de eficientizare energetică și le permite monitorizarea și gestionarea simplă a consumului de energie pentru o gamă largă de electrocasnice. Per ansamblu, SmartThings Energy integrează funcționalități care susțin instalațiile pentru „locuințe cu consum net de energie egal cu zero” (de exemplu, pompe de căldură combinate cu soluții fotovoltaice, încărcătoare pentru vehicule electrice și soluții eficiente din punct de vedere energetic).
  • EHS Cloud Service– o nouă soluție bazată pe cloud, proiectată pentru a le permite partenerilor tehnici, printre care și instalatorii, să ofere servicii proactive de mentenanță și asistență clienților lor. Aceasta poate furniza date și informații care permit optimizarea de la distanță a performanțelor unei unități, precum și rezolvarea problemelor în timp real. Cu EHS Cloud Service, utilizatorii beneficiază de posibilitatea de escaladare de la distanță a serviciilor de mentenanță, precum și de caracteristici precum: actualizări în timp real pentru monitorizarea comportamentului sistemului, raportare automată, imagini de ansamblu ale consumului energetic și ale localizării în teritoriu. Toate acestea cu scopul de a facilita și eficientiza intervențiile pe teren.

În contextul schimbărilor din peisajul energetic european, Samsung continuă să prezinte tuturor consumatorilor interesați, fie că este vorba despre companii sau persoane fizice, cele mai recente noutăți și inovații de ultimă generație. Prin organizarea și participarea la evenimente dedicate industriei HVAC, SEACE își propune să accentueze importanța pe care o au parteneriatele între branduri la dezvoltarea industriei – un mesaj care se aliniază perfect la campania de branding SEACE, Find your flow.

După cum afirmă Wim Vangeenberghe, Președinte Samsung Electronics Air Conditioner Europe: „Suntem mândri să participăm anul acesta la ISH 2023 – cel mai important târg dedicat industriei HVAC. La Samsung, ne străduim să creăm soluții de climatizare de vârf în industrie, care să îmbunătățească continuu modul în care oamenii trăiesc și lucrează. Suntem deosebit de nerăbdători să ne prezentăm cele mai recente inovații în materie de produse și servicii, printre care premiata EHS Mono HT Quiet și gama EHS Mono R290 adaptată pentru viitor, într-un cadru atât de important pentru industria noastră. ISH va fi o experiență prețioasă pentru schimbul de idei inovatoare cu toți experții, partenerii și clienții cu care vom intra în contact.”

Consumatorii si bancile se impaca in doar 25 de zile, de doua ori mai repede decat in 2020 | Peste 90.000 Euro stersi din datoria unui consumator

Negocierile dintre consumatori și bănci s-au rezolvat în doar 25 de zile în anul 2022, fiind cea mai bună medie de la înființarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Acest lucru demonstrează disponibilitatea părților de a găsi rapid o soluție, prin compromis reciproc, dar și perfecționarea mecanismelor de conciliere prin scurtarea timpului de răspuns din partea băncilor și consumatorilor.

Deși timpul maxim de soluționare a unei negocieri în cadrul CSALB este de 90 de zile și poate depăși acest termen în cazul negocierilor mai complicate (potrivit OG nr.38/2015), în ultimii patru ani asistăm la scurtarea duratei medii în care se finalizează o conciliere. Astfel, în comparație cu anii 2019 și 2020, se ajunge de peste două ori mai repede la o soluție. 90% dintre cele 658 de negocieri dintre consumatori și bănci purtate anul trecut în cadrul CSALB s-au încheiat cu acceptarea de către ambele părți a soluțiilor propuse de conciliatorii Centrului.

Cele mai rapide înțelegeri au fost finalizate în 2022 într-o singură zi (10 cazuri), dar au existat și 13 negocieri mult mai dificile, care s-au încheiat după 150 de zile. Negocierile sunt gratuite pentru consumatori, iar decizia la care se ajunge (chiar într-un timp atât de scurt) are puterea unei hotărâri în instanță.

Conciliatorii care au soluționat negocierile cel mai rapid sunt Alexandru Ambrozie (o medie de 12,4 zile), urmat de Septimiu Stoica (12,8 zile) și Mihaela Budișteanu (13,2 zile). Conciliatorii care au intermediat cele mai multe negocieri în 2022 sunt Camelia Popa (52 dosare de conciliere), Roxana Mustățea (51 dosare) și Mihaela Budișteanu (48 de dosare).

Mihaela Budișteanu, conciliator CSALB și avocat: Timpul de soluționare scăzut ține de doi factori: de răspunsul rapid și consistent din partea băncilor și de o mai bună informare din partea unei categorii tot mai numeroase de consumatori. În timp ce unii consumatori știu mai bine ce vor, băncile pregătesc încă de la desemnarea conciliatorilor o primă ofertă. Acest punct de plecare scurtează mult timpul petrecut în conciliere față de anii trecuți când nu știam care este poziția băncii și așteptam zile sau chiar săptămâni până primeam un prim răspuns. Acum, negocierile încep repede, oferta preliminară are un timp de negociere și de îmbunătățire mai mare, iar șansele ca rezultatul să fie unul mai bun cresc.

În cele aproape 50 de negocieri pe care le-am intermediat anul trecut am observat diferite abordări ale consumatorilor: unii vin bine pregătiți, își cunosc contractul și cer lucruri concrete, precum diminuarea sau eliminarea unor comisioane. Alții solicită doar scăderea ratei, neștiind maniera în care se poate face acest lucru. Aici intervenim noi, analizăm contractul de credit și propunem soluții băncii pentru a reduce efortul de plată. Este important de menționat că limitele în care băncile negociază se înscriu în calcule economice foarte riguroase pe care banca le face pentru fiecare contract în parte. De aceea sunt bănci pentru care calitatea de bun-platnic poate fi un argument pozitiv în negociere, iar pentru altele calitatea de rău-platnic a unui consumator crește șansele unei împăcări, deoarece banca își dorește, tot ca urmare a unor calcule economice, diminuarea riscului de neplată.

Atrag atenția asupra unor situații în care consumatorii, din dorința de a obține cât mai mult, depășesc limitele unei negocieri în care ambele părți vor să câștige. De exemplu, a fost de curând un caz în care banca a eliminat comisioane, a acordat sumele cerute de consumator și a anulat penalitățile de întârziere în plata ratelor. Deși consumatorului i se dăduse satisfacție totală în privința pretențiilor inițiale, invocând argumente de ordin juridic și-a crescut solicitările peste limita de negociere a băncii. Ca urmare banca s-a retras din procedură, iar consumatorul a rămas fără beneficiile obținute în prima fază a negocierilor.

Peste 90 mii de euro șterși de bancă din soldul unui credit

În cadrul CSALB o bancă a acceptat să șteargă 446.000 de lei din soldul creditului unui consumator, cu condiția ca cei doi codebitori să achite suma de 800.000 de lei și să încheie, astfel, un credit contractat în 2007.

Alina Radu, conciliator CSALB și avocat: Este un caz unic nu doar prin sumele implicate, ci și prin efortul făcut de ambele părți să ajungă la un compromis.

Consumatorul a solicitat concilierea deoarece făcuse mai multe restructurări ale acestui împrumut și nu reușise să respecte termenele de rambursare. Practic, nu mai putea plăti ratele mari la care se angajase.

Scenariul pe care l-a propus consumatorul era ca banca să reducă soldul de la 1,2 milioane de lei la 960 de mii de lei, iar datoria rămasă să fie achitată în următorii zece ani. Scenariul inițial cu care venise banca în conciliere era să prelungească doar cu câteva luni termenul de plată și să nu acorde niciun discount, ținând cont că pentru acest împrumut începuseră deja procedurile de executare. De aici au început negocierile care au durat 165 de zile și în care am purtat peste 10 runde de negocieri.

Particularitatea cazului nu este doar reducerea oferită de bancă, ci și efortul și resursele angajate de consumator. Pot spune că în negociere am ajuns la mijloc: am obținut un termen scurt de plată pentru cei 800 de mii de lei, așa cum își dorea banca și o reducere consistentă a soldului, de peste 400 de mii de lei, așa cum își dorea consumatorul. Din fericire, consumatorul a reușit să obțină un alt împrumut, de la o altă bancă, și a achitat suma de 800 de mii de lei integral, așa cum solicitase banca. A fost unul dintre puținele cazuri în care ambele părți au făcut compromisuri serioase și au implicat eforturi financiare mari.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: Cazul soluționat în cadrul CSALB, în care regăsim o sumă importantă ștearsă de o bancă din soldul unui consumator, arată două lucruri: în primul rând faptul că băncile sunt deschise la negocieri cu toate categoriile de consumatori, deoarece inclusiv cei care au o situație financiară bună pot avea dificultăți în a-și achita datoriile. În al doilea rând, cazul arată o realitate economică în care avertismentul nostru privind amânarea achiziționării unui credit ipotecar într-o perioadă a dobânzilor ridicate are relevanță în funcție de tipologia de consumatori: pentru cei cu posibilități financiare limitate decizia unui împrumut ar putea fi riscantă în raport cu propria situație. Nu la fel stau lucrurile pentru cei care iau împrumuturi pentru investiții sau care au un nivel al veniturilor ridicat.  

Din moment ce unii oameni sunt eligibili pentru a obține o finanțare care să le permită achitarea a 800 de mii de lei pentru a închide un alt credit, contractarea unui nou împrumut va crea mai puține dificultăți în cazul lor, chiar dacă vorbim în prezent de dobânzi mari și de condiții macroeconomice dificile.

Pentru consumatorii cu venituri medii, însă, orice 100 de lei în plus la rată contează. Deși ROBOR a scăzut, iar inflația pare că urmează un trend descendent, contextul ne îndeamnă să fim precauți, cel puțin anul acesta. Decât să iei un credit acum, la o dobândă mare și să te gândești că această dobândă se poate reduce într-un viitor greu previzibil, ar putea fi o variantă mai avantajoasă în acest moment să economisești la bancă sumele aferente ratelor pentru achiziția pe care o dorești. În acest fel exersezi și ușurința sau dificultatea, după caz, cu care vei achita ratele în viitorul apropiat, îți formezi o disciplină de economisire și de rambursare a unui împrumut și câștigi atât un avans mai consistent pentru creditul dorit, cât și siguranță în această perioadă de incertitudini.

Nu este deloc șocantă (așa cum au catalogat-o unele publicații media) recomandarea la cumpătare, la prudență și la analiză temeinică înaintea contractării unui împrumut pentru o perioadă îndelungată! Mai ales că această recomandare vine într-un moment de imprevizibilitate financiară, iar istoria ultimilor 15 ani ne arată că tot ce s-a petrecut pe plan internațional a fost resimțit puternic și de consumatorii români: începând cu criza financiară din 2008-2009, continuând cu dificultățile generate  de aprecierea francului elvețian din 2015 și, în final, cu criza sanitară din 2020 și cu creșterile semnificative de prețuri  generate în principal de războiul de la granițele noastre, aflat în plină desfășurare.

În primele două luni ale acestui an au fost înregistrate 550 de cereri de negociere (355 adresate băncilor și 195 pentru IFN-uri), din care s-au format 130 dosare de conciliere (128 în raport cu băncile și 2 în raport cu IFN-urile). Alte 75 de cereri au fost soluționate direct de către părți, după sesizarea CSALB (25 cu băncile și 50 cu IFN-urile).

Educație financiară proactivă

Începând cu acest an CSALB a adoptat o strategie proactivă în relația cu consumatorii, pentru informarea acestora pe teme de educație financiară. Astfel, cei care consimt prin intermediul unor formulare completate în platformele social media să fie contactați de CSALB, primesc informații suplimentare prin telefon – sunt sunați de operatorii din call-centerul CSALB – și prin email. Numai în luna februarie au fost contactați peste 370 de consumatori cărora li s-au dat informații despre modul în care își pot rezolva problemele apărute în contractele pe care le au cu băncile și IFN-urile.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).