Allview completează seria 6500 cu noi modele de televizoare Smart din gama ePlay și lansează 32ePlay6500-H/1

  • Primul model al seriei ePlay 6500 este un Smart TV cu diagonala de 32 inch, care se afirmă printr-un design subțire și elegant, paneluri DLED ce integrează tehnologia VA (Vertical Alignment) care asigură o creștere a ratelor de contrast cu până la 400% și a uniformității nivelului de negru cu 200% față de tehnologia IPS. Opțiunea Dolby Audio amplifică experiența acustică a utilizatorului și redă un sunet perfect echilibrat.
  • Modelul 32ePlay6500-H/1 este încadrat în noua clasă energetică E și beneficiază de un consum redus de energie.

Brașov, 07.10.2021 – Compania Visual Fan S.A., listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW, deținătoarea brandului Allview, anunță lansarea Smart TV-ului 32ePlay6500-H/1. Noul model vine ca o completare a portofoliului companiei și reprezintă un produs extrem de accesibil, ideal pentru utilizatorii de Android TV™.

Allview lanseaza 32ePlay6500 H-1

„În urmă cu aproape trei ani am lansat pe piața românească primele modele de televizoare Allview, asumându-ne promisiunea față de consumatori că le vom oferi produse ce integrează tehnologii de top, prin care își pot îmbunătăți viața de zi cu zi și pe care le vor putea achiziționa la prețuri competitive. Astăzi, ne mândrim că am reușit să respectăm acea promisiune, iar ca dovadă stau rezultatele ediției din acest an a programului național „Rabla pentru electrocasnice”, în cadrul căruia peste 20% dintre voucherele solicitate la categoria televizoare au fost folosite pentru achiziționarea unor dispozitive Allview. În ultimul an, rolul televizorului în viața noastră s-a schimbat, iar pe măsură ce locuințele s-au transformat treptat în sală de conferință, birou, școală, sală de sport, restaurant, Allview a încercat să ofere TV-ului noi valențe, inclusiv funcția de control a device-urilor Smart din locuință.”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview

fata 32ePlay6500 H-1

Experiență audio-vizuală absolută

Calitatea imaginii unui televizor este influențată de tipul de panel folosit, iar modelul 32ePlay6500-H/1 beneficiază de display-uri DLED de 60Hz, realizate folosind tehnologia VA (Vertical Alignment) și care aduc o nouă experienţă de vizualizare prin culori vii, un negru profund, contrast nativ mai mare și detalii fine.

Pachetul de imagine este completat cu opțiuni precum: Dynamic noise reduction, Gamma control, Control contrast local sau Game mode.

Sunetul este bine definit și clar datorită opțiunii Dolby Audio și a celor două difuzoare de câte 8W integrate, ce oferă o experiență audio excelentă, cu frecvenţe bine delimitate.

32ePlay6500-H 1 SEMIPROPFIL 2 (1)

Android TVTM – conținut nelimitat

Cu Android TVTM, noul model 32ePlay6500-H/1, permite accesarea celor mai populare aplicații, precum: Netflix, Youtube, HBO GO, Prime Video și oferă o experiență digitală personalizată și nelimitată, prin conectarea la Internet și explorarea celui mai mare magazin de aplicații – Google Play Store. Cu ajutorul funcției Chromecast încorporate, utilizatorii pot vizualiza cu ușurință orice conținut de pe telefon direct pe televizor.

Conectivitate extinsă

Clienții beneficiază de o selecție solidă de porturi, iar printre dotările oferite amintim 3 porturi HDMI, 2 porturi USB, slot CI+, ieșire audio digitală, jack 3.5 mm pentru căști, precum și conector pentru DVB-T/T2/C/analog.

Clasa energetică E – consum redus de energie

Modelul 32ePlay6500-H/1 este printre puținele televizoare existente pe piața românească, ce se încadrează în noua clasă energetică E, care asigură un consum de energie redus și alinierea la cele mai noi standarde europene.

32ePlay6500-H 1 SEMIPROPFIL

Disponibilitate și preț

32ePlay6500-H/1 este disponibil la prețul special de 899 ron. Astfel, clienții care vor comanda noul device în perioada 07–14 octombrie vor beneficia de un discount de 200 lei, aplicat prețului de lansare de 1099 lei. Pentru mai multe informații despre acesta, vă invităm să accesați pagina de produs: 32ePlay6500-H/1.

Despre Allview

Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Fiind prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări, Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal. Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, urmăriți paginile companiei de pe FacebookYouTube și Instagram.

Huawei pregătește cea mai așteptată lansare a anului alături de cele mai populare aplicații din AppGallery

Cele mai importante aplicații disponibile în magazinul Huawei

 

București, 6 octombrie 2021 – Huawei Consumer BG pregătește lansarea celor mai noi telefoane pe piața europeană, din seria Nova. Acestea vor aduce utilizatorilor cele mai noi aplicații din magazinul AppGallery, dintre care peste 2.500 dezvoltate local, și vor oferi fanilor o serie de surprize prin care aceștia vor putea interacționa mai mult cu brand-ul și ambasadorii lui.

 

Cel mai așteptat telefon al anului va fi disponibil pe piața europeană, dar și cea locală, începând cu luna octombrie. Anul 2021 a fost atipic pentru divizia de telefoane Huawei care, în mod normal, ar fi lansat la începutul anului seria P, urmată de modelele Mate în ultimul trimestru al anului. Ținând cont de schimbarea calendarului de lansări Huawei, modelele ce urmează a fi anunțate în această lună, cele din seria Nova, au devenit unele dintre cele mai așteptate de consumatori. În același timp, atenția tuturor se îndreaptă către aplicațiile care vor fi disponibile pe noul produs.

Astfel, compania s-a concentrat în ultima perioadă pe introducerea unui număr cât mai mare de aplicații în AppGallery, tocmai pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor. Astfel, în România sunt disponibile în AppGallery peste 2.500 de aplicații locale, iar numărul utilizatorilor înregistrați în magazinul de aplicații depășește 2,5 milioane. În ciuda faptului că în medie utilizatorii folosesc cel mult 100 de aplicații sau chiar mult mai puține în multe cazuri, accesibilitatea și varietatea oferită reprezintă o parte esențială a experienței de utilizare a unui smartphone. AppGallery a adăugat constant aplicații noi, inclusiv aplicații dezvoltate sau adaptate local, în cele mai importante categorii de aplicații: financiar, divertisment, cumpărături, business, food & drinks, transport și navigație, comunicare și sport & sănătate.


Extinderea aplicațiilor bancare

Utilizatorii smartphone-urilor Huawei au acum acces la mii de aplicații din mai multe categorii diferite. În cazul serviciilor financiare, AppGallery include acum numeroase aplicații bancare populare din mai multe țări din Europa Centrală și de Sud. Clienții din Polonia, Austria, Turcia, Slovenia, Croația, Serbia sau România, pentru a menționa doar câteva țări, vor vedea logo-ul familiar al băncii lor în magazinul de aplicații, iar numărul acestora crește continuu. BRD, BCR, Raiffeisen, Banca Transilvania sunt numai câteva dintre aplicațiile bancare disponibile în acest moment pentru utilizatorii din România, în timp ce clienții Unicredit sau ING au acces la funcțiile de bază prin intermediul aplicației web (Quick App).

Aplicații de socializare

Desigur, aproape toată lumea vrea aplicațiile de bază pentru comunicare și distracție, cum ar fi TikTok, Facebook, Snapchat, WhatsApp, Zoom și altele. Pe noul telefon Huawei acestea vin fie preinstalate, descărcabile din AppGallery, sau accesibile prin Huawei Petal Search, care permite clienților să descarce aplicații pe toate smartphone-urile cu Huawei Mobile Services (HMS). Aceste aplicații vin cu asigurarea de a fi descărcate direct de la dezvoltatorul oficial pentru a asigura securitatea și autenticitatea lor. Accesul la Netflix, la LinkedIn și Prime Video este disponibil, de asemenea,  prin Petal Search.

Numărul aplicațiilor de servicii este în continuă creștere

Aplicațiile de servicii au ajuns la un nivel de apreciere ridicat în timpul pandemiei. Astfel, aplicații precum Bolt Food, Takeaway, Jerry’s Pizza sau altele prin care se poate comanda mâncare, au devenit mult mai importante. Când vine vorba despre găsirea unei adrese, telefonul a devenit cel mai util instrument, iar Petal Maps este aplicația care-i ajută pe utilizatorii Huawei să ajungă de la o destinație la alta. Aceasta oferă nu numai navigație, ci și îndrumări privind traficul în direct și transportul public.

Printre aplicațiile Huawei se numără și browserul Huawei, care oferă o experiență de utilizare fără cusur, Huawei Asistent, și Huawei Mobile Cloud pentru stocarea securizată a imaginilor, videoclipurilor, contactelor și notițelor. Consumatorii se bazează deja pe aceste aplicații în fiecare zi, inclusiv Huawei’s Mail Client pentru a avea acces la e-mailurile lor direct de pe telefoane.

Completarea numărului de aplicații disponibile

Huawei a colaborat îndeaproape cu dezvoltatorii de aplicații în ultimii doi ani pentru a introduce aplicații noi și îmbunătățite care răspund nevoilor fiecărui client. Categoriile-cheie, cum ar fi finanțele, navigația sau jocurile de noroc, au fost tratate cu maximă atenție și s-au depus eforturi deosebite pentru implementarea lor, acestea fiind completate acum cu o gamă largă de titluri, inclusiv lideri de piață, aplicații specializate regionale și locale, și aplicații de top în curs de dezvoltare, care generează milioane de descărcări.

Mai multe aplicații vor fi adăugate în lunile care vor veni, astfel încât utilizatorii Huawei pot accesa nu numai cele peste 143.000 de aplicații care funcționează pe HMS, dar și o bibliotecă uriașă de titluri disponibile prin Petal Search.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro   

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei 

Connections Consult SA, liderul pieței de transformare digitală din România, anunță achiziția companiei Brusch Services SRL

Connections Consult SA cumpără o companie de software cu o cifră de afaceri de circa un milion de euro

 

București, 5 octombrie 2021. Connections Consult SA, lider pe piața de transformare digitală din România,  listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB) sub simbolul CC, anunță achiziția a 100% din acțiunile companiei Brusch Services SRL, specializată în consultanță IT și dezvoltare software în regim de nearshoring (furnizare de servicii către piețe apropiate României).

Este prima achiziție din acest an pe care o realizează Connections Consult SA, în contextul în care compania s-a listat recent pe piața AeRO a Bursei de Valori București, listare care marchează o nouă etapă de dezvoltare a businessului.

Brusch Services SRL este activă pe trei piețe (România, Germania, Finlanda) și a obținut o cifră de afaceri de aproximativ 1 milion de euro în anul 2020. Printre clienții din portofoliul companiei se numără companii multinaționale din Banking & Financial services, Automotive, Retail, etc.

GustavBruckner (1)

Oferind consultanță pe toate palierele de dezvoltare a unui produs software, dar având, cu precădere, experiență solidă în implementări de Oracle, SAP și dezvoltare software bazată pe tehnologie Java, Brusch Services SRL va deveni o platformă de management al talentelor înalt calificate în tehnologie, în cadrul grupului Connections Consult S.A., și va fi integrată în verticala de dezvoltare software. Oportunitățile de acces către piețe externe – în special către cea germană – pe care le oferă Brusch Services SRL – vor permite grupului lărgirea portofoliului de clienți în afara României, in industria serviciilor financiare.

„Motivele pentru care am decis să facem această tranzacție sunt strategia pentru consolidarea și dezvoltarea competențelor în tehnologie, accesul pe piețe externe și nevoia de a crea o platformă de management al talentelor care să ne ofere un avantaj semnificativ în competiția pentru atragerea resursei umane calificate – probabil cea mai mare provocare în industria noastră. Estimăm că achiziția Brusch va aduce o creștere cu cel puțin 10% a cifrei de afaceri a grupului și 15% a profitului brut, în urma consolidării situațiilor financiare, în 2022”, declară Bogdan Florea, fondator și CEO Connections Consult SA.

Bogdan_Florea_CEO_Connections (5)

Gustav Bruckner și Axel Schwartz, foștii acționari ai Brusch Services SRL, au ieșit din acționariatul companiei, după o perioadă de aproape 7 ani, cedându-și pachetele de acțiuni către Connections  Consult.

„Ne bucurăm că putem transfera proprietatea și operarea companiei către grupul Connections și suntem convinși că, prin integrare, Brusch Services va avea oportunități noi de dezvoltare. Prin construirea de sinergii cu alte companii din grup, Brusch Services va putea să devină ceea ce își doresc noii acționari, și anume un centru solid de consultanță în tehnologie care va agrega competențe avansate. Sunt sigur, cunoscând managementul Connections, că planurile lor strategice vor fi completate în mod fericit cu noua achiziție.” a declarat Gustav Bruckner, antreprenor cu experiență de peste 35 de ani în industria IT.

Una dintre direcțiile strategice ale Connections este atragerea de talente, echipa de programatori seniori dezvoltând proiecte complexe și produse specifice. Connections Consult este unul din principalii parteneri ai UiPath în România, alături de care a implementat procese de automatizare în industrii cheie.

DESPRE CONNECTIONS CONSULT

Connections Consult (simbol bursier CC) este lider pe piața de digital transformation din România, având peste 300 de angajați, birouri în Bulgaria și Serbia și reprezentanți de vânzări în Germania și Arabia Saudită. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom și Retail. Începând cu luna iulie 2018, Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie. Totodată, Connections Consult Investește constant în dezvoltarea unor produse software pentru industrii diverse, precum audit și consultanță, energie verde și boți specializați în contabilitate și HR, precum și alte domenii. Connections a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 7 milioane de euro.

Din luna septembrie a.c., compania Connections este listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București.

Windows 11: O nouă eră a PC-urilor începe acum

Panos Panay

Ziua de astăzi marchează o etapă importantă din istoria sistemului de operare Windows. Începând cu data de 5 octombrie, Windows 11 devine disponibil în întreaga lume, prin upgrade gratuit, pe computerele Windows 10 eligibile și pe computerele noi care au Windows 11 pre-instalat și care pot fi achiziționate începând de acum.

Pentru a înțelege pe deplin magia Windows 11, trebuie să îl încercați. Grafica, sunetele și animațiile superbe aduse de Windows 11, alături de device-uri inovatoare și atractive dezvoltate de partenerii Microsoft și de Surface, le oferă utilizatorilor experiențe unice.

Picture1

Utilizatorii care vor să obțină Windows 11 pot:

  • Să achiziționeze un nou PC cu Windows 11 pre-instalat, vizitând website-ul comsau de la distribuitorul local
  • Să achiziționeze un computer cu Windows 10, eligibil pentru actualizarea gratuită la Windows 11, vizitând website-ul comsau de la distribuitorul local
  • Să utilizeze aplicația PC Health Checkpentru a verifica dacă PC-ul pe care îl au deja, și care utilizează Windows 10, este eligibil pentru actualizarea gratuită
  • Să afle mai multe informații despre modul în care pot face upgrade la Windows 11, accesând această postare de pe blogul Windows

Microsoft pune Windows 11 la dispoziția utilizatorilor printr-o gamă largă de dispozitive, dezvoltate de parteneri ai companiei, precum Acer, AMD, ASUS, Dell, HP, Intel, Lenovo, Qualcomm, Samsung și Surface.

Suport pentru munca pe model hibrid și școala din viitor

Windows 11 este sistemul de operare perfect pentru muncă și învățare pe modelul hibrid. Microsoft înțelege importanța unui sistem de operare flexibil, consecvent și sigur, care funcționează în ritmul utilizatorilor, odată cu trecerea la munca hibridă, care presupune schimbări constante. De aceea, Windows 11 este construit pe fundația Windows 10, care este compatibilă, familiară și ușor de gestionat de către echipele IT. Începând de astăzi, organizațiile pot începe să facă upgrade la Windows 11 pentru PC-urile puternice și prin cloud cu Windows 365 sau Azure Virtual Desktop. Pentru a afla mai multe despre modul în care Windows 11 poate sprijini munca pe modelul hibrid, utilizatorii pot vizita această postare pe blogul Microsoft 365.

Windows 11 le oferă dezvoltatorilor noi instrumente și resurse

Cu Windows 11, Microsoft s-a străduit să facă din Windows o platformă mai deschisă, compania luând în considerare procesul de dezvoltare, instrumentele și capabilitățile de care utilizatorii au nevoie pentru a crea aplicații inovatoare. Windows 11 a fost dezvoltat ținând cont de dezvoltatori, astfel încât aceștia să poată dezvolta aplicații folosind instrumentele, cadrele și limbile pe care le doresc. În plus, Microsoft acceptă toate aplicațiile acestora și se va strădui să le integreze perfect pe Windows. Utilizatorii pot accesa această postare pentru a afla mai multe despre elementele dedicate dezvoltatorilor.

Windows 11 este conceput pentru a oferi protecție de tip chip-to-cloud

Pe măsură ce ne continuăm călătoria, feedbackul clienților și al industriei este foarte important pentru a ne ajuta să modelăm un sistem de operare pe care clienții să îl aprecieze. În acest scop, Microsoft a realizat un sondaj al factorilor decizionali în materie de securitate din SUA, dintr-o serie de industrii, și a constatat că 75% dintre factorii de decizie în materie de securitate (vicepreședinți și funcții mai înalte), consideră că tranziția la munca hibridă a crescut gradul de vulnerabilitate al organizațiilor lor în fața amenințărilor de securitate cibernetică. Windows 11 a fost conceput punând accent pe elementele de securitate, pentru a face față provocărilor cu care ne vom confrunta în acest nou mediu de lucru și nu doar. Mai multe informații sunt disponibile pe blogul nostru de Securitate.

Windows 11 aduce utilizatorii mai aproape de tot ceea ce îndrăgesc

Fiind centrat pe utilizatorul final și dezvoltat astfel încât să răspundă cerințelor acestuia, noul sistem de operare Windows 11 aduce utilizatorii mai aproape de toate lucrurile pe care le îndrăgesc.

De la noul meniu de Start și noul Taskbar, până la fiecare sunet, font și element de pe desktop, echipa a analizat fiecare pixel și detaliu pentru a le oferi utilizatorilor o experiență modernă, mai proaspătă și mai captivantă decât înainte.

Pentru a accesa mai ușor conținutul și informațiile importante, Microsoft a introdus in Windows 11 funcția Widgets, un nou feed personalizat alimentat de inteligența artificială și web. Widget-urile aduc la îndemâna utilizatorului final toate elementele de interes pentru acesta, indiferent dacă fac o planificare a zilei, prin intermediul calendarului Outlook sau a integrării listei de sarcini, dacă urmăresc știrile și prognoza meteo sau dacă afișează fotografiile preferate cu OneDrive.

De asemenea, chatul din Microsoft Teams le oferă utilizatorilor o experiență nouă care îi aduce mai aproape de persoanele dragi. Cu un simplu click, aceștia pot utiliza contul personal pentru a conversa prin chat, voce sau apel video cu prietenii, familia și alte contacte, indiferent de dispozitivul sau platforma pe care le folosesc – Windows, Mac, Android sau iOS. Microsoft Teams nu se adresează doar persoanelor care dețin dispozitive inteligente, astfel că prietenii și familia se pot alătura conversației inclusiv prin SMS. În plus, experiența completă Microsoft Teams poate fi accesată direct din Chat, pentru ca planurile să devină realitate prin programarea evenimentelor, sondaje rapide, partajarea fișierelor și multe altele.

Windows 11 sporește productivitatea și creativitatea

Cu toții folosim astăzi computerele pentru multitasking, mai mult decât oricând, de la multiple monitoare și file de browser, până la editarea documentelor în Word sau PowerPoint. În acest context, funcțiile Snap Layouts, Snap Groups și Desktops din Windows 11, favorizează concentrarea și ajută utilizatorii să rămână conectați mai mult timp.

Snap Layouts și Snap Groups oferă opțiuni mai puternice de multitasking și de optimizare a spațiului real pe ecran, într-un mod curat din punct de vedere vizual. Cu noile layout-uri împărțite pe trei coloane pentru ecrane mai mari, utilizatorilor le este mai ușor ca niciodată să aibă la îndemână tot conținutul necesar, perfect organizat.

Aspectele care vizează accesibilitatea au fost luate în considerare încă de la început în dezvoltarea noului sistem de operare Windows 11, cu analize amănunțite în ceea ce privește designul și reproiectarea noilor funcții. Astfel, noul sistem de operare (Windows 11) este versiunea de Windows cu cel mai incluziv design, construit cu și pentru persoanele cu dizabilități.

Compania Microsoft este nerăbdătoare să vadă modul în care visele și ideile utilizatorilor vor fi transformate în realitate prin intermediul Windows 11. Acesta este doar începutul.

Funcțiile și disponibilitatea aplicațiilor pot varia în funcție de regiune.

McDonald’s sărbătorește Ziua Internațională a Profesorului cu cafea și un sandviș din partea casei

București, 4 octombrie 2021 – McDonald’s România celebrează Ziua Internațională a Profesorului și oferă  o cafea și un sandviș din partea casei pentru cadrele didactice din toată țara. Astfel, pe data de 5 octombrie, McDonald’s îi așteaptă pe învățători, educatori și profesori în toate restaurantele din țară și la McDrive, cu o cafea și un McToast din partea casei, ca gest de apreciere și recunoștință pentru aceștia.

Oferta este valabilă pentru o persoană, iar fiecare poate opta pentru Cafea 200 ml, Caffe Latte 200 ml, Espresso 50 ml sau Cappuccino 200 ml și un sandviș McToast, în limita stocului disponibil, în intervalul 06.00-22.00 (în funcție de programul fiecărui restaurant).

La începutul anului 2021, respectiv pe 8 februarie, zi în care profesorii și elevii s-au întors fizic la școală după o perioadă lungă de studii la domiciliu, McDonald’s a oferit o cafea din partea casei tuturor profesorilor care au trecut pragul restaurantelor din toată țara, în semn de mulțumire pentru efortul neîntrerupt.

McDonald's sărbătorește Ziua Internațională a Profesorului cu cafea și un sandviș din partea casei

Echipa McDonald’s susține formarea tinerilor, iar profesorii sunt cei care mijlocesc accesul elevilor și studenților la educație. Aceștia ghidează copiii, încă din primii lor ani de viață, spre drumul educației, care mai târziu se transformă într-un drum profesional pentru tinerii adulți.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 88 de restaurante în 27 de orașe, dintre care 43 restaurante cu McDrive și 44 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate și servite de fiecare dată cu zâmbetul pe buze.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 162 de restaurante în 6 țări și are peste 8.800 de angajați. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, grup implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple. Activi în 10 țări din centrul și estul Europei și Africa de Nord cu o echipă de 9.500 de angajați, Hili Ventures este partener Cisco, CMA CGM, Diebold Nixdorf, Gemalto, Hofmann, IBM, Konecranes, Lenovo, Microsoft, NCR, Tranter, Terberg, și alte companii globale.

Deblocați o nouă experiență: utilizatorii Galaxy pot folosi acum în siguranță cheia digitală cu Genesis GV60

Deblocați, blocați, porniți mașina și multe altele, direct de pe smartphone, cu tehnologia revoluționară UWB

București, România – 4 octombrie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că utilizatorii Galaxy vor putea folosi pentru prima dată smartphone-ul drept cheie digitală pentru mașină, cu noul EV premium lansat, Genesis GV60. Alături de cheia digitală Samsung, alimentată de tehnologia NFC și ultra-wideband (UWB), utilizatorii vor putea să-și închidă și să-și deschidă mașina în siguranță cu smartphone-ul și chiar să împartă cheia cu prietenii și familia.

Samsung's Digital Key with the Genesis GV60

În cadrul evenimentului Galaxy S21 Unpacked de la începutul acestui an, Samsung a anunțat o serie de parteneriate cu producătorii de automobile. Genesis GV60 devine primul vehicul care prezintă noua tehnologie inovatoare odată cu lansarea sa în luna septembrie, începând din Coreea.

Cheia digitală Samsung este alimentată de tehnologia UWB avansată, un protocol de comunicație wireless cu rază scurtă de acțiune care folosește unde radio pentru a funcționa, la fel ca Bluetooth și Wi-Fi. Cu toate acestea, UWB transmite unde radio la o frecvență mult mai mare, permițând o conștientizare spațială foarte precisă și capacități direcționale care le permit dispozitivelor mobile să înțeleagă mai bine împrejurimile de localizare.

UWB permite accesarea pasivă, astfel încât utilizatorii își pot lua rămas bun de la căutatul cheilor prin buzunare și genți. Aceștia vor putea să-și blocheze și să-și deblocheze mașina, să pornească motorul, să deschidă portbagajul și chiar să activeze setări personalizate, precum ajustarea poziției scaunului și a oglinzii înainte de a intra în mașină – doar prin intermediul smartphone-ului personal, fără a apăsa nici un buton. Dacă utilizatorii doresc să împrumute mașina unui prieten sau unui membru de familie pentru o perioadă scurtă de timp, aceștia pot partaja cu ușurință cheia digitală și chiar seta o limită de timp pentru disponibilitatea cheii partajate.

Soluția folosește Samsung Secure Element (eSE) încorporat, conceput pentru a proteja informațiile și cheile de criptare importante, astfel încât aceștia să nu-și facă griji că își pot pierde cheile. De asemenea, precizia tehnologiei UWB detectează și potențiale atacuri de releu, în cazul în care semnalul radio este blocat sau interceptat. Cheia digitală Samsung este pe deplin compatibilă cu standardul cheii digitale, așa cum este definit de Car Connectivity Consortium (CCC), în care Samsung a fost unul dintre membrii conducători.

„Suntem mândri să colaborăm cu Genesis ca parte a misiunii noastre de a crea noi experiențe mobile incitante care pot face viața de zi cu zi a oamenilor mai ușoară. Pe măsură ce continuăm să promovăm progresele în tehnologia mobilă, precum UWB, prioritatea noastră este acum să facilităm aceste noi experiențe pentru cât mai mulți oameni posibil, în colaborare cu partenerii noștri de încredere ai ecosistemului”, a declarat TM Roh, President and Head of Mobile Communications Business la Samsung Electronics.  

„GV60 va seta standardele vehiculelor electrice de lux, reprezentând electrificarea mărcii Genesis. Parteneriatul cu Samsung Electronics ne va consolida eforturile de a oferi experiențe cu adevărat noi, în interacțiunea cu vehiculele Genesis, clienților noștri”, a declarat Albert Biermann, Albert Biermann, President and head of R&D division, Hyundai Motor Group.

Cheia digitală Samsung va fi disponibilă în variantele NFC și UWB pe Genesis GV60, mai întâi în Coreea până la sfârșitul acestui an. Cheia digitală UWB este compatibilă cu Galaxy S21+ și Ultra, Note20 Ultra și Z Fold2 și 3. Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/levant/apps/samsung-pass/ sau www.genesis.com/worldwide/en/models/luxury-suv-genesis/gv60/highlights.html.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Despre Genesis

Genesis este un brand global de automobile de lux care oferă cele mai înalte standarde de performanță, design, siguranță și inovație, contribuind la un viitor mai sustenabil. Genesis proiectează experiențe care depășesc produsele, întruchipând caracteristici coreene îndrăznețe, progresive și unice în cadrul identității sale de design „Athletic Elegance”. Cu o gamă tot mai mare de modele de lux – precum G90, G80, G70, GV60, GV70 și GV80 – Genesis își propune să conducă epoca electrificării, concentrându-se pe o strategie de electrificare dublă care implică vehicule electrice cu pilă de combustibil și baterie, începând cu G80 și modelele electrice GV60. Genesis și-a declarat angajamentul de a deveni o marcă de vehicule cu emisii zero de 100% până în 2030 și de a urmări neutralitatea carbonului până în 2035. De la lansarea inițială în Coreea, Genesis a apărut pe piețele cheie globale, precum America de Nord, Europa, China, Australia, Rusia, și Orientul Mijlociu, stabilind o relație puternică cu clienții din întreaga lume. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul oficial la https://www.genesis.com.

Samsung anunță lansarea comercială a două televizoare din gama lifestyle: The Terrace și The Sero

Samsung a anunțat disponibilitatea comercială la nivel local a două televizoare din seria lifestyle: The Terrace și The Sero în cadrul unui eveniment de presă restrâns, care a avut loc săptămâna aceasta. Trecând dincolo de ideea convențională despre cum ar trebui să arate un televizor, gama de lifestyle Samsung, care include și The Frame (televizorul tablou), The Serif (adevărată piesă de decor) și The Premiere (un videoproiector puternic), permite utilizatorilor să-și exprime personalitatea și să se bucure de orice tip de conținut, în orice spațiu pe care-l consideră potrivit.

The Sero

The Terrace este primul televizor 4K QLED pentru outdoor lansat de Samsung. Acesta a fost conceput pentru a funcționa în aer liber; datorită certificării IP55, este rezistent la intemperii, precum și la praf, umiditate sau căldură. The Terrace dispune de o tehnologie ce oferă un volum de culoare de 100%, având o calitate bogată și precisă a culorilor 4K QLED în fiecare scenă, chiar și în lumina soarelui.

The Terrace_2

The Sero este primul televizor cu ecran rotativ lansat de Samsung. Ce îl face unic este că, odată conectact cu telefonul (care se face prin tap view, o simplă atingere de ramă), când acesta din urmă se rotește, televizorul urmează întocmai mișcările pivotante. Un alt aspect important de menționat este că The Sero arată conținutul, inclusiv aplicațiile și conturile de social media, cu un raport de vizualizare optimizat, acestea fiind afișate pe întregul ecran (orizontal sau vertical). The Sero are la bază tehnologia QLED și oferă 100% volum de culoare – culori realiste, indiferent de cât de luminoase sau întunecate sunt cadrele redate.

The Terrace

Mai multe informații despre cele două televizoare puteți găsi aici: https://www.samsung.com/ro/lifestyle-tvs/the-terrace și www.samsung.com/ro/lifestyle-tvs/the-sero.

HUAWEI NEXT – IMAGE Awards 2021: Cea mai mare competiție foto pe smartphone-uri din lume revine, mai impresionantă ca oricând

Peste 70 de pasionați de fotografie pe smartphone pot câștiga noul HUAWEI P50 și premii în bani de până la 10.000 de dolari

 

București, 1 octombrie 2021 – Huawei Consumer BG a anunțat lansarea competiției sale anuale de fotografie pe smartphone, NEXT-IMAGE Awards 2021, a cărei temă este „Better Together”. Până pe data de 30 noiembrie, utilizatorii Huawei își pot trimite lucrările foto și video și au șansa să câștige unul dintre cele 70 de premii impresionante, printre care se numără noul HUAWEI P50 și premii în bani de până la 10.000 de dolari.

Huawei NEXT-IMAGE Awards este cea mai mare competiție de fotografie pe smartphone-uri din lume, cu peste 2 milioane de înscrieri de la începutul competiției în 2017. Cu un mecanism simplu de înscriere și peste 70 de șanse de câștig, amatorii de fotografii realizate cu smartphone-ul și povestitorii vizuali din întreaga lume sunt pregătiți să dea startul competiției pentru al cincilea an consecutiv.

HUAWEI Next Image Awards 2021 (2)

În acest an, NEXT-IMAGE Awards vor fi jurizate de o echipă de experți în fotografie din diferite medii și țări din întreaga lume. Fotografului canadian de sporturi extreme, Reuben Krabbe, i se vor alătura Karen Smith, renumit critic de artă din Marea Britanie, și producătorul francez de radio și TV, Olivier Chiabodo. Din juriu va face parte și Liu Heung Shing, fotograf câștigător al premiului Pulitzer și fondator al Centrului de Fotografie din Shanghai, căruia i se alătură unul dintre câștigătorii marelui premiu al Next-Image Awards 2020, Lin HaiyinYu Guoming, profesor al Facultății de Jurnalism și Comunicare BNU, și Li Changzhu, Vice Minister al departamentului Consumer Strategy Marketing, HUAWEI Consumer Business Group, completează echipa completă de jurați.

10 categorii care celebrează frumusețea storytelling-ului vizual

Spre deosebire de alte competiții cu un singur câștigător, Huawei încurajează participanții să exploreze diferite perspective, formate și condiții de lumină. Pentru ca utilizatorii să descopere diversitatea și frumusețea vieții, NEXT-IMAGE Awards 2021 oferă 10 categorii distincte care se potrivesc perfect cu punctele forte ale smartphone-urilor Huawei în materie de fotografie. Categoriile încurajează utilizatorii să profite la maximum de funcțiile inovatoare ale dispozitivelor lor, împărtășind în același timp povești originale și captivante prin fotografii și videoclipuri.

  • Portrait

Fotografia de portret poate spune povești detaliate și interesante despre oameni, mai bine decât ar putea să o facă cuvintele. Fie că este vorba despre o persoană dragă sau un model, cei interesați pot trimite la concurs cele mai bune fotografii de portret.

  • Monochrome

Imaginile monocrome elimină culorile care distrag atenția, ajutând privitorul să se concentreze pe subiecte, texturi, forme, tipare și compoziție. Fotografia alb-negru poate reflecta atmosfera sau originalitatea unei imagini.

  • Colour

Smartphone-urile Huawei sunt renumite pentru capacitatea lor de a realiza fotografii pline de viață și de culoare. Participanții își pot exprima adevăratul talent prin fotografiile surprinse cu smartphone-ul.

  • Snapshot

Fotografia permite persoanelor să trăiască momentul și surprinde momente și scene definitorii. Instantaneele create spun povești puternice sau imortalizează amintiri deosebite pentru totdeauna.

  • Night

Datorită puterii AI, smartphone-urile Huawei surprind scene de noapte incredibile, fără a fi nevoie de un bliț.

  • Telephoto

Pentru mulți utilizatori de smartphone-uri, fotografiile realizate cu zoom sunt de obicei neclare sau au o calitate scăzută. Nu este cazul telefoanelor Huawei. Utilizând teleobiectivul, utilizatorii se bucură de detaliile importante și pot ieși în evidență datorită clarității fotografiilor tale.

  • Super Wide Angle

Obiectivele cu unghi larg le permit fotografilor să se apropie cât mai mult de subiect, fără a exclude elemente esențiale din fundal. Utilizatorii pot folosi abilitățile de fotografiere mobilă pentru ca privitorul să se simtă ca și cum ar fi vizionat scena el însuși, nu printr-o fotografie.

  • Super Macro

În fotografie, ca și în viață, micile detalii sunt importante. Explorând diferite subiecte și tehnici de fotografiere macro, pot demonstra capacitatea camerei de a surprinde de aproape cele mai mici detalii.

  • Story Creator

Participanții pot înregistra și realiza un film mobil de 15 minute sau mai puțin, pentru a-și exprima creativitatea și a-și împărtăși povestea prin imagini în mișcare. Aceștia se pot transforma în regizori și pot crea o capodoperă cinematografică pe care să o arate întregii lumi.

  • Storyteller

Spre deosebire de celelalte categorii care permit încărcarea unei singure fotografii, în acest catalog participanții pot folosi un grup de fotografii (3-9 fotografii) pentru a exprima emoții, a spune o poveste, a înregistra schimbări sau a descoperi tendințe.

Aceste categorii de premii evidențiază unele dintre funcțiile de top ale smartphone-urilor Huawei, cele mai recente dispozitive, vârf de gamă de la Huawei oferind performanțe de neegalat în materie de zoom și fotografiere în condiții de luminozitate scăzută. Fiecare categorie este adaptată unui scenariu de fotografiere unic în care excelează dispozitivele Huawei, provocând utilizatorii să surprindă emoția, să devină creativi și să-și înscrie imaginile la NEXT-IMAGE Awards.

Celebrarea tuturor momentelor minunate

Huawei NEXT-IMAGE Awards 2021 încurajează pasionații de fotografie mobilă să creeze liber. Găsindu-și inspirația artistică și împărtășind frumusețea vieții, participanții au multe șanse să câștige premii incredibile, inclusiv smartphone-ul HUAWEI P50, noul smartwatch HUAWEI WATCH 3 și premii în bani de până la 10.000 de dolari.

  • Marele Premiu: Fotograful anului (3 câștigători)
    • NEXT-IMAGE Creation Fund în valoare de 10.000 de dolari
    • Diplomă de merit în format electronic
  • Câștigătorii categoriilor (27 câștigători)
    • NEXT-IMAGE Creation Fund în valoare de 1.000 de dolari
    • Diplomă de merit în format electronic
  • Câștigători (30 câștigători)
    • HUAWEI WATCH 3
    • Diplomă de merit în format electronic
  • Student Focus Award (10 câștigători)
    • HUAWEI P50
    • NEXT-IMAGE Creation Fund în valoare de 1.000 de dolari
    • Diplomă de merit în format electronic

Student Focus Award este o nouă categorie introdusă în competiția NEXT-IMAGE Awards 2021 și reafirmă angajamentul Huawei de a încuraja creativitatea în rândul tinerilor. Categoria se adresează studenților cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, iar talentații câștigători vor primi nu numai smartphone-ul așteptat HUAWEI P50, ci și un NEXT-IMAGE Creation Fund în valoare de 1.000 de dolari, care îi va ajuta să își atingă potențialul artistic.

Cum te poți înscrie

Accesează https://gallery.consumer.huawei.com și trimite imaginile tale pentru a câștiga marele premiu de 10.000 de dolari.

Termenul limită pentru înscrieri este 30 noiembrie 2021.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro   

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei 

Studiu Huawei și IPSOS: 37% dintre români s-au îngrășat în timpul pandemiei

Românii doresc să-și îmbunătățească stilul de viață care s-a deteriorat în ultimele luni

58% dintre români petrec mai mult timp în fața televizorului, 34% și-au restrâns activitatea fizică, în timp ce 36% au început să mănânce mai mult

64% dintre români consideră că gadget-urile și noile aplicații le pot îmbunătăți calitatea vieții

 București, 1 octombrie 2021 – Printre efectele pandemiei asupra românilor se numără și acumularea de kilograme în plus. Astfel, 37% dintre români declară că au luat în greutate de la începutul pandemiei până în prezent, iar media este de 7,4 kg, conform unui studiu realizat de Huawei Consumer BG împreună cu IPSOS  în 10 țări. Românii declară că își doresc să-și îmbunătățească stilul de viață, 64% dintre aceștia cred că noile aplicații și gadget-uri le sunt utile în acest sens, în timp ce 37% iau în considerare un smartwatch sau o brățară inteligentă în acest sens.

HUAWEI WATCH 3 - Stress

 Conform studiului recent realizat de Huawei și IPSOS în România, Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Polonia, Serbia și Turcia, în ultimele 10 luni oamenilor le-a fost destul de greu să se mențină în formă. Motivele sunt numeroase, majoritatea asociate cu statul mai mult acasă și mișcare mai puțină. De exemplu, 58% dintre români petrec mai mult timp în fața televizorului sau a computerului, 34% și-au restrâns activitatea fizică sau au renunțat de tot la aceasta, în timp ce 36% au început să mănânce mai mult. Acestea ar putea fi unele dintre motivele pentru care, în medie, 37% dintre români spun că greutatea lor corporală a crescut în ultimul timp. De asemenea, printre factorii care ar fi putut avea un impact asupra stării fizice generale sunt tulburările de somn și nivelul ridicat de stres, ambele crescând semnificativ în ultimele luni.

HUAWEI WATCH 3 - Heart Rate

Sondajul a arătat că, în medie, 38% dintre persoanele din cele 10 țări incluse în studiu au luat în greutate, iar kilogramele în plus nu se referă doar la aspect, ci și la sănătate și potențialele probleme cauzate de acestea, precum și la starea mentală și nivelul de încredere. Studiul vorbește și despre planul de îmbunătățiri pe care respondenții sunt dispuși să îl respecte, iar rezultatele sunt promițătoare.

Planuri de îmbunătățire

Într-o notă mai pozitivă, studiul arată că respondenții doresc să-și îmbunătățească starea fizică, în medie, rezultatul sondajului arătând că 63% dintre respondenții din cele 10 țări simt nevoia de a-și îmbunătăți sănătatea fizică. În acest sens, 46% intenționează să slăbească și 35% au de gând să-și cumpere un dispozitiv electronic (smartphone sau smartwatch) care să îi ajute în acest demers. Când vine vorba despre români, 40% din populație intenționează să facă mai mult sport și 42%  doresc să înceapă o activitate sportivă complet nouă, iar 51% doresc să piardă în greutate.

Pentru a realiza aceste dorințe, 64% dintre români consideră că gadget-urile și noile aplicații le pot îmbunătăți calitatea vieții, iar un smartwatch sau o brățară inteligentă ar fi utile în atingerea acestor obiective. Desigur, cu ajutorul celor peste 100 de moduri de antrenament oferite de HUAWEI WATCH 3, parcurgerea unui antrenament este mai ușoară, la fel și descoperirea unui nou hobby.  Pentru discipline atipice precum kendo, belly dance sau sepaktakraw (volei cu piciorul), ceasul va urmări toate progresele și măsurătorile de sănătate. După antrenament, datele importante cum ar fi ritmul cardiac, caloriile arse și alte statistici, pot fi verificate în aplicația HUAWEI Health. De altfel, printre cele mai folosite funcții ale ceasurilor inteligente se numără monitorizarea pulsului sau a ritmului cardiac, dar și măsurarea nivelului de stres, funcție care reprezintă una dintre cele mai atrăgătoare pentru români.

De asemenea, un smartwatch oferă control și asupra altor aspecte care pot avea un impact asupra condiției fizice, cum ar fi tulburările de somn și nivelul de stres. WATCH 3 oferă funcții precum monitorizarea ciclului de somn și a nivelului de stres, care pot fi utile și în redobândirea condiției fizice.

Susținere permanentă

Așadar, conform studiului, în ultimele luni calitatea vieții s-a schimbat, însă respondenții sunt deschiși către a-și schimba stilul de viață spre unul mai sănătos, iar pentru asta au parte de un ajutor permanent – bateria dispozitivelor Huawei. Indiferent că este vorba despre un smartwatch, o brățară inteligentă sau un smartphone, utilizatorii pot conta oricând pe bateria Huawei, care ține pasul cu aceștia.

Nu este niciodată prea târziu pentru îmbunătățirea condiției fizice, iar smartwatch-urile și dispozitivele Huawei pot ajuta utilizatorii să-i motiveze și să-și urmărească progresul și să-și atingă obiectivul.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro   

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei