Performanțe economice solide pentru Huawei Consumer Business Group în 2019

1

HUAWEI își menține poziția de al doilea cel mai mare brand de smartphone-uri din lume

Smartphone-urile HUAWEI și HONOR dețin 17,6% din cota de piață globală în anul 2019, conform datelor publicate în Raportul Anual 2019

Rezultatele au fost prezentate ieri, în cadrul conferinței digitale, dedicate Raportului Anual Huawei

București, 1 aprilie 2020 – Huawei Consumer Business continuă să înregistreze o creștere puternică, având un total de 240 de milioane de smartphone-uri livrate pe tot parcursul anului. În 2019, veniturile din vânzările Huawei Consumer Business au atins 467.3 de miliarde CNY, în creștere cu 34% față de anul trecut, compania raportând progrese în dezvoltarea ecosistemului AI Life pentru toate scenariile și dispozitivele, incluzând laptop-uri, tablete, accesorii și ecrane inteligente.

HUAWEI a publicat Raportul Anual pentru 2019, în care detaliază performanțele economice solide din ultimul an. Veniturile globale din vânzări ale companiei înregistrează o creștere de 19.1% față de anul precedent și ating 858.8 miliarde CNY în 2019. Dintre acestea, pe primul loc se află veniturile anuale de pe piața din China, care au atins 506.7 miliarde CNY în 2019. Urmează veniturile din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), cu un total de 206 miliarde CNY, cele din regiunea Asia-Pacific care însumează 70.5 miliarde CNY și cele din America, care numără 52 de miliarde CNY. Profitul net a ajuns la 62.7 miliarde CNY, iar fluxul de numerar din activitățile operaționale a atins 91.4 miliarde, în creștere cu 22.4% față de anul trecut. Ca parte a angajamentului de a investi constant în inovație, HUAWEI a dedicat sectorului de cercetare și dezvoltare (R&D) 15.3% din veniturile sale din 2019, ceea ce înseamă131.7 miliarde CNY. Investițiile totale în industria R&D din ultimul deceniu depășesc acum 600 miliarde CNY.

În 2019, Huawei Carrier Business Group a înregistrat venituri totale de 296.7 miliarde CNY, Huawei Enterprise Business a raportat un total de 89.7 miliarde CNY, iar Huawei Consumer Group deține performanța în categoria de vânzări, cu un total înregistrat de 467.3 miliarde CNY.

În 2019, Consumer BG s-a concentrat în toate activitățile sale asupra experienței oferite utilizatorilor. Într-o lume complet conectată și inteligentă, HUAWEI oferă constant consumatorilor o experiență plăcută și inspirată, prin intermediul tuturor dispozitivelor disponibile în portofoliu, ceea ce ajută la consolidarea poziționării HUAWEI ca brand premium pe piața globală.

  • Strategia Seamless AI Life și inovațiile de ultimă oră în toate categoriile de produse

În 2019, Consumer BG a continuat să adere la strategia „1 + 8 + N” Seamless AI Life, dintre care „1” reprezintă smartphone-uri, „8” reprezintă tablete, PC-uri, dispozitive VR, purtabile, ecrane inteligente, dispozitive audio inteligente, boxe inteligente și căști, iar „N” reprezintă dispozitive omniprezente Internet of Things (IoT).

Această strategie este bazată pe Harmony OS și HiAI și susține inovația colaborativă în cadrul ecosistemului de smart home HiLink și ecosistemului Huawei Mobile Services (HMS). Totodată, Seamless AI Life oferă utilizatorilor experiențe hardware și software mai bune și permite interconectarea și partajarea funcționalităților între toate dispozitivele, inclusiv smartphone-uri. Strategia le permite utilizatorilor să se bucure de o experiență inteligentă, care permite partajarea datelor între diferite scenarii și tipuri de dispozitive.

Bazându-se pe strategia Seamless AI Life, HUAWEI continuă să inoveze, pentru a îmbunătăți experiențele oferite utilizatorilor prin intermediul smartphone-urilor, dar și pentru a explora în mod activ extinderea portofoliului de produse non-smartphone: computere, purtabile și ecrane inteligente. Aceste inovații unice au atras deja aprecierea clienților și partenerilor din întreaga lume.

Smartphone-uri: În 2019, au fost livrate peste 240 de milioane de smartphone-uri HUAWEI și HONOR, cu o creștere de peste 16% față de anul anterior, iar livrările de smartphone-uri 5G au depășit 6,9 milioane de unități. Potrivit rapoartelor firmelor de cercetare de piață IDC și Strategy Analytics, smartphone-urile HUAWEI și HONOR dețin 17,6% din cota de piață globală în 2019, ceea ce înseamnă că HUAWEI și-a menținut poziția de al doilea cel mai mare brand de smartphone-uri din lume. În plus, deține cea mai mare cotă de piață a smartphone-urilor 5G.

Vizibilitatea pe piață a flagship-urilor HUAWEI a crescut și mai mult. În 2019, livrările flagship-urilor din seriile Mate și P au depășit 44 de milioane de unități, în creștere cu 53% față de anul anterior. Consumatorii au comparat revoluționarul senzor RYYB HUAWEI SuperSpectrum și obiectivul SuperZoom în stil periscop ale smartphone-urilor HUAWEI Seria P30 cu ochelarii pentru vedere nocturnă și telescoapele. Livrările din această serie au depășit 20 de milioane de unități în opt luni de la lansare.

2

HUAWEI P30 Pro este dotat cu un senzor RYYB de 1/1,7 inci. În combinație cu stabilizarea optică a imaginii HUAWEI (OIS) și cu o diafragmă largă f/1,6, telefonul poate atinge ISO maxim de 409.600 și poate obține o sensibilitate la lumină superioară, zgomot redus al imaginii și o reproducere îmbunătățită a culorilor, așa cum se observă în aceste fotografii cu Calea Lactee, realizate cu HUAWEI P30 Pro în Namibia.

3

HUAWEI P30 Pro este dotat cu un obiectiv SuperZoom integrat în șasiul ultra subțire, care suportă zoom optic 5x, zoom hibrid 10x și zoom digital 50x. Obiectivul utilizează o prismă pentru a îndoi lumina la un unghi de 90 de grade, oferind utilizatorilor o vizibilitate și mai mare.

HUAWEI este pionier și lider în categoria telefoanelor pliabile 5G, HUAWEI Mate X fiind prima incursiune în acest domeniu. Cu o conectivitate puternică și experiențe inteligente interactive pentru utilizatori, HUAWEI Mate X reprezintă o inovație puternică în categoria de smartphone-uri. HUAWEI Mate Xs, lansat oficial în februarie 2020, ridică în continuare ștacheta și consolidează leadership-ul HUAWEI în materie de telefoane pliabile 5G.

4

HUAWEI Mate Xs prezintă un design unic Falcon Wing. Cu peste 100 de piese interconectate, sistemul de balamale schimbă eficient modurile smartphone și tabletă, permițând dispozitivului să ofere performanțe excelente și o experiență de utilizator impecabilă, fără pliuri sau fisuri atunci când este pliat sau deschis complet.

PC-uri: PC-urile HUAWEI (de exemplu, HUAWEI MateBook X Pro) se bucură de inovații unice precum OneHop File Sharing și Multi-screen Collaboration și le oferă consumatorilor experiențe interactive pe mai multe dispozitive. În 2019, livrările de PC-uri HUAWEI au crescut cu peste 200% față de anul precedent. 

Tablete: Veniturile din categoria de tablete HUAWEI și-au menținut creșterea, în ciuda unei scăderi generale a pieței globale de tablete. HUAWEI MatePad Pro, lansat în noiembrie 2019, dispune de ecran pe toată partea frontală, cu un raport ecran-corp de 90%. Este un asistent de birou avantajos, primind un feedback pozitiv pe piață. Conform unui raport al companiei de cercetare de piață IDC, cota HUAWEI pe piața de tablete din China a depășit Apple în T3 și T4 din 2019, ajungând pe locul 1.

Dispozitive purtabile și audio inteligente: Dispozitivele purtabile și audio inteligente și-au menținut creșterea rapidă, stimulate de vânzările puternice ale HUAWEI WATCH GT 2 și FreeBuds 3, primele căști open-fit True Wireless Stereo (TWS) din lume, cu anulare activă a zgomotului.

Livrările de dispozitive purtabile și audio inteligente au crescut în 2019 cu 170% și respectiv cu peste 200% față de anul precedent.

Ochelarii inteligenți lansați în colaborare cu Gentle Monster îmbină perfect tehnologia și moda, devenind un adevărat trend imediat după lansare.

Ecrane inteligente: În 2019 au fost lansate dispozitivele cu ecran inteligent Huawei Vision și Honor Vision, hub-uri inteligente pentru interacțiuni și experiențe pe mai multe ecrane, precum și în centre de control IoT și centre media și de divertisment. Dispozitivele cu ecran mare au fost transformate în asistenți inteligenți casnici, smartphone-uri „de casă” cu ecrane super mari ce găzduiesc ecosistemul HiLink și super panourile home theater. Produsele HUAWEI cu ecran inteligent au stabilit o nouă tendință pentru industria de televiziune.

Dispozitive VR: Greutatea și volumul HUAWEI VR Glass reprezintă doar o treime dintr-un headset VR obișnuit, redimensionând complet factorul de formă al acestei categorii de produse. Fiind un accesoriu perfect pentru smartphone-urile 5G, HUAWEI VR Glass oferă o experiență VR imersivă în scenarii 5G și sparge barierele computing-ului prin VR Screen Mirroring. Acest lucru le permite consumatorilor să profite din plin de cantitățile uriașe de resurse media și de divertisment disponibile pe smartphone-urile lor.

  • Îmbunătățirea chipset-urilor pentru toate scenariile, sistemelor de operare și a serviciilor cloud globale

Pentru a garanta o viață AI perfectă pentru consumatori, HUAWEI dezvoltă în mod activ capabilitățile de bază necesare pentru furnizarea chipset-uri, sistemelor de operare și serviciilor cloud pentru toate scenariile. Cu o competitivitate și o experiență de utilizator îmbunătățite considerabil, produsele HUAWEI pentru toate scenariile au fost bine primite de consumatorii din întreaga lume.

Chipset-uri: Portofoliul HUAWEI a fost extins de la chipset-uri pentru dispozitive mobile la chipset-uri pentru toate scenariile. În 2019, au fost lansate numeroase procesoare pentru diferite dispozitive, inclusiv Kirin 990 5G pentru flagship-uri și Kirin A1 pentru căștile TWS și alte accesorii.

5

Kirin 990 5G are la bază procesul de ultimă generație 7nm + EUV, care oferă cele mai competitive performanțe, eficiență energetică și densitate a tranzistorului din industrie. 10,3 miliarde de tranzistoare sunt integrate într-o zonă de dimensiunea unei unghii, transformând Kirin 990 5G 2019 în cel mai complex SoC 5G comercial, cu cele mai multe tranzistoare și cele mai complete funcții.

Fiind primul System-on-Chip (SoC) 5G din lume și primul SoC ce integrează un modem 5G, Kirin 990 5G folosește un proces de fabricație 7nm + EUV de ultimă generație. Acest lucru îi conferă un nivel inegalabil de performanță și eficiență energetică. Bazat pe conectivitatea excepțională 5G furnizată de Balong 5000, Kirin 990 5G este primul SoC 5G cu frecvență completă care suportă atât arhitecturi non-standalone (NSA), standalone (SA), cât și benzi cu frecvență completă TDD/FDD. Kirin 990 5G atinge viteze de descărcare de 2,3 Gbit/s și viteze de încărcare de 1,25 Gbit/s la sub 6 GHz. Astfel, Seria HUAWEI Mate 30 le oferă consumatorilor o experiență 5G de neegalat.

Kirin A1 este primul SoC BT 5.1 și BLE 5.1 ​din industrie și dispune de conectivitate eficientă și stabilă, procesare audio robustă și capabilități superioare anti-interferențe. Kirin A1 suportă și interacțiuni inteligente și naturale între dispozitive și oameni și oferă o calitate audio premium și experiențe de joc captivante, datorită feedback-ului acustic instant.

Sisteme de operare: Inovațiile în tehnologiile software de bază precum compilatoarele a făcut posibilă trecerea de la optimizarea interfeței de utilizator (UI) de nivel superior la dezvoltarea sistemului de operare pentru toate scenariile. Această optimizare oferă sistemului de operare capabilități puternice, pentru a realiza colaborare pe mai multe ecrane și pentru a oferi o experiență inspirată și inteligentă consumatorilor pe toate dispozitivele și pentru toate scenariile.

Fiind o tehnologie software de bază dezvoltată in-house, HUAWEI ARK Compiler oferă mecanisme noi pentru compilarea și rularea sistemelor și aplicațiilor. De asemenea, este primul compilator static, capabil să funcționeze la același nivel cu mașina virtuală Android. HUAWEI ARK Compiler abordează problemele Android de eficiență în operare la nivel de bază, în timp ce Deterministic Latency Engine asigură executarea sarcinilor de sistem în mod ordonat și eficient, aducând utilizatorilor experiențe fluide.

EMUI 10.0 aplică pentru prima dată conceptul de sistem distribuit pentru toate dispozitivele și scenariile. Sistemul software poate extrage capabilitățile hardware ale dispozitivelor și le poate furniza aplicațiilor de nivel superior prin pool-ul de resurse virtuale. Acest lucru permite aplicațiilor să solicite inteligent mai multe dispozitive la cerere. Prin utilizarea EMUI 10.0, consumatorii pot beneficia de colaborarea inteligentă a mai multor dispozitive și se pot bucura de o experiență de înaltă calitate egală cu utilizarea unui dispozitiv virtual incredibil de puternic.

Harmony OS bazat pe Microkernel este un sistem de operare inteligent, distribuit, de generație următoare, care poate fi implementat pe mai multe dispozitive. Acesta decuplează capacitățile hardware de la dispozitive și conectează diferite dispozitive prin tehnologia virtual bus distribuită, permițând aplicațiilor să solicite cu ușurință capabilitățile hardware periferice ale altor dispozitive. Harmony OS le oferă consumatorilor o experiență fără probleme între dispozitive și îndeplinește noile cerințe pentru sistemele de operare din era inteligentă, pentru toate scenariile.

Huawei Mobile Services: HUAWEI a dezvoltat constant capabilități de bază în serviciile cloud din întreaga lume. HMS sunt acum disponibile în peste 170 de țări și regiuni. În plus, pentru a sprijini aceste servicii, HUAWEI a înființat 6 centre de operațiuni regionale și 15 centre de date în întreaga lume.

În același timp, HUAWEI valorifică toate capacitățile unice în sinergia cip-dispozitiv-cloud, pentru a îmbunătăți constant experiența de aplicații HMS în jurul strategiei Seamless AI Life. Multe dintre aplicațiile din portofoliul HUAWEI, precum AppGallery, HUAWEI Browser, HUAWEI Assistant, HUAWEI Video, HUAWEI Music, HUAWEI Reader, HUAWEI Themes, HUAWEI Mobile Cloud și HUAWEI Wallet, au fost lansate în întreaga lume. Până la sfârșitul anului 2019, HMS avea peste 400 de milioane de utilizatori activi lunar și câștiga un număr tot mai mare de consumatori.

Ecosistemele deschise HMS și HiLink pentru dezvoltatorii din întreaga lume

  • Ecosistemul de aplicații: Consumer BG creează permanent o competitivitate ce vizează ecosistemul și experiențele. HMS le permitedezvoltatorilordin întreaga lume să acceseze rapid și convenabil întregul ecosistem pentru inovația aplicațiilor și partajarea resurselor ecosistemului.

HMS Core oferă capabilitățile cheie care îi pot ajuta pe dezvoltatori să se axeze pe inovație. Acest lucru le permite să acceseze cu ușurință ecosistemul HMS și să distribuie în mod inteligent aplicațiile pe toate dispozitivele și pentru toate scenariile, în întreaga lume. În 2019, HUAWEI a dezvăluit capabilitățile cip-dispozitiv-cloud către dezvoltatori, inclusiv HMS Core, cum ar fi Maps, Machine Learning, Scan, Account, Push, In-App Purchases și Ads. De asemenea, a lansat la nivel global Quick App și HUAWEI Ability, ajutând dezvoltatorii de aplicații să ofere experiențe inovatoare de aplicații pentru 600 de milioane de utilizatori de dispozitive HUAWEI din întreaga lume.

HUAWEI HiAI, o platformă deschisă de AI pentru dispozitive inteligente, a intrat în faza 3.0. Cu arhitectura sa cip-dispozitiv-cloud, HUAWEI HiAI dezvăluie capabilități de chipset, aplicații și servicii, permițând dezvoltatorilor să utilizeze capacitățile de procesare AI puternice ale HUAWEI pentru a reduce substanțial costurile și a stimula inovația pentru experiențe de aplicații optime și inteligente. La început, HUAWEI HiAI 1.0 suporta numai dispozitive unice. 2.0 s-a extins pentru a suporta dispozitive precum smartphone-uri, tablete și ecrane inteligente. Acum, HUAWEI HiAI 3.0 merge și mai departe, reunind resurse hardware, pentru a forma super dispozitive. Alimentate prin AI distribuită, dispozitivele se consolidează reciproc, oferind utilizatorilor cea mai bună experiență posibilă.

Datorită capabilităților deschise menționate mai sus, aplicațiile mainstream globale și regionale au fost lansate rapid pe AppGallery și peste 55.000 de aplicații au fost integrate cu HMS Core la nivel global. AppGallery este disponibil în peste 170 de țări și regiuni, oferind o gamă uriașă de aplicații globale și locale de înaltă calitate. Platforma oferă experiențe unice, inovatoare și inteligente, protejând în același timp intimitatea utilizatorului. În 2019 au fost înregistrate 210 miliarde de descărcări de aplicații din AppGallery, iar numărul de utilizatori activi lunar a depășit 400 de milioane. Quick App disponibilă pe AppGallery aduce experiențe revoluționare de aplicații mobile utilizatorilor dispozitivelor Huawei, care pot rula aplicații fără a le instala. QuickApp va construi un nou ecosistem de aplicații în era 5G.

6

Stânga: Conferința HUAWEI pentru dezvoltatori din 9 august 2019, la care au participat peste 600 de experți tehnici ai HUAWEI și aproape 6.000 de dezvoltatori și parteneri din întreaga lume, care au discutat despre crearea unui ecosistem nou, orientat spre viitor, pentru era inteligentă și pentru toate scenariile, sub tema „Regândirea posibilităților”. Dreapta sus: Aproximativ 200 de dezvoltatori și parteneri care au participat la Ziua Dezvoltatorilor HUAWEI (HDD) Asia-Pacific din 2019, organizată în Singapore. Dreapta jos: HDD CodeLabs organizat de Consumer BG în timpul Summit-ului Web din 2019 în Europa.

HUAWEI susține în mod activ dezvoltatorii din întreaga lume pentru a-i ajuta să creeze aplicații care să ofere experiențe inspirate. Pe lângă Conferința Anuală HUAWEI pentru dezvoltatori, în 2019 au fost organizate și 45 de evenimente HUAWEI Developer Day în 32 de țări și regiuni, ceea ce a făcut posibile discuțiile față în față cu dezvoltatori. Până la sfârșitul anului 2019, numărul dezvoltatorilor înregistrați la HMS a depășit 1,3 milioane.

HUAWEI oferă dezvoltatorilor din întreaga lume și serviciul AppGallery Connect, pentru a-i ajuta să opereze eficient în întregul proces de creare a aplicațiilor, de la ideea inițială și dezvoltarea aplicațiilor până la distribuție, operații și analiză. HUAWEI a reînnoit Programul Shining-Star prin creșterea stimulentelor programului de la 1 miliard CNY la 1 miliard USD, pentru a motiva dezvoltatorii să inoveze. În plus, a extins programul în afara Chinei pentru a-i acoperi și pe dezvoltatorii globali și a colaborat cu parteneri de ecosistem lideri în industrie pentru a construi alianțe stimulatoare. DigiX Lab își propune să propulseze și să sprijine inovația dezvoltatorilor din întreaga lume.

Ecosistemul HiLink: Până la sfârșitul anului 2019, platforma smart home HiLink a acumulat peste 50 de milioane de utilizatori și a acoperit peste 1.000 de modele de produse în peste 100 de categorii. Livrările totale de dispozitive IoT care suportă protocolul HiLink au depășit 150 de milioane de unități. De asemenea, HUAWEI a stabilit parteneriate puternice cu peste 600 de branduri de electrocasnice, printre care BSH, Philips, Panasonic, Toshiba, Allegion, Canon, Kärcher, Blueair, Legrand, Sonos, Bose, Haier, Gree și Midea, oferindu-le consumatorilor mai multe opțiuni de calitate pentru o viață inteligentă.

  • Protejarea confidențialității consumatorilor cu tehnologie de ultimă oră și crearea unui brand de protecție a datelor cu caracter personal în care consumatorii pot avea încredere

Consumer BG se angajează să construiască un brand de încredere pentru consumatorii globali în ceea ce privește protecția datelor private. Confidențialitatea este un drept de bază al consumatorilor, iar aceștia ar trebui să aibă control complet asupra datelor cu caracter personal. Protejarea confidențialității este o piatră de temelie a designului produselor HUAWEI, la fel de importantă ca experiența pe care o oferă produsele.

HUAWEI respectă întotdeauna următoarele patru principii de bază în ceea ce privește confidențialitatea utilizatorilor:

  • Transparență:Modul în care prelucrează datele personale este transparent pentru consumatori; aceștia pot lua decizii în funcție de dorințele lor și pot controla în totalitate confidențialitatea datelor
  • Beneficiile utilizatorilor: Orice colectare de date cu caracter personal trebuie să fie în beneficiul consumatorilor oferind, de exemplu, o experiență mai bună
  • Securitate: Protejarea eficientă a confidențialității utilizatorului necesită tehnologii avansate. HUAWEI utilizează tehnologii de securitate lider în industrie pentru protejarea datelor cu caracter personal, îmbunătățind în același timp și experiențele utilizatorilor
  • Conformitate legală: HUAWEI respectă cu strictețe Principiile de confidențialitate general acceptate(GAPP), Regulamentul general al UE privind protecția datelor (GDPR) și toate celelalte legi și reglementări aplicabile în țările în care își desfășoară activitatea

HUAWEI integrează principiile de protecție a datelor cu caracter personal de mai sus în fiecare produs, chiar de la începutul proiectării acestuia, fiind respectate apoi pe tot parcursul dezvoltării produselor. Tehnologiile de vârf au permis obținerea unor rezultate remarcabile în materie de confidențialitate, cu recunoașterea organizațiilor mondiale de top.

De exemplu, seria HUAWEI Mate 30 vine cu microkernelul Trusted Execution Environment (TEE) al HUAWEI. Datele sensibile, precum datele biometrice ale consumatorului și parolele, sunt stocate numai în TEE, în timp ce operațiuni precum verificarea amprentelor digitale, recunoașterea facială și confirmarea parolei sunt efectuate în TEE. Aceasta previne eficient scurgerile de date cu caracter personal. TEE-ul Huawei a obținut următoarele certificări:

  • Certificare Common Criteria (CC) EAL5+, cel mai înalt nivel pe care un kernel comercial OS îl poate obține în timpul certificărilor de securitate
  • Numeroase certificări ale autorităților internaționale de securitate și confidențialitate, inclusiv certificarea EMVCo în industria finanțelor și certificarea UE ePrivacy seal

În domeniul HMS, HUAWEI a lansat un sistem complet de gestionare a protecției datelor cu caracter personal și este lider global în ceea ce privește gestionarea securității datelor, transparența și respectarea confidențialității. Printre cele mai importante inovații în acest domeniu se numără:

  • AppGallery gestionează securitatea aplicațiilor cu un sistem unic cu patru nivele: detectarea comportamentului rău intenționat, scanarea vulnerabilității de securitate, verificarea scurgerilor de date cu caracter personal și recenzii manuale cu nume reale. Acest sistem garantează că sunt disponibile pentru descărcare din AppGallery doar aplicațiile sigure
  • În noiembrie 2019, HMS a devenit unul dintre primii destinatari ai certificării ISO/IEC 27701 privind protecția datelor cu caracter personal eliberată de British Standards Institute (BSI), o organizație de standarde internaționale. Prin urmare, capacitatea de a proteja confidențialitatea utilizatorilor și de a gestiona securitatea informațiilor este recunoscută de organizații de top din lume
    • Crearea unor modele premium de retail și servicii și optimizarea sistemului de vânzări și servicii „last-mile”

În 2019, Consumer BG a explorat și a construit în mod activ modele premium de retail și servicii pentru a îmbunătăți imaginea brandului HUAWEI și pentru a optimiza sistemul de vânzări și servicii „last mile”. Până la sfârșitul anului 2019, HUAWEI avea peste 65.000 de magazine retail și zone de expunere în întreaga lume, incluzând peste 6.000 de experience stores (magazine experențiale).

În 28 septembrie 2019, ca început al eforturilor HUAWEI de a crea un sistem retail global pentru vânzări directe, a fost deschis oficial un Global Flagship Store în centrul MixC World din Shenzhen. Acest magazin a reinventat imaginea tradițională a magazinelor de retail HUAWEI și a devenit „zona de socializare” a orașului, un nou reper cultural. Cu un design sofisticat și o tehnologie de ultimă oră, magazinul oferă un spațiu offline pentru împătimiții de tehnologie, care le permite să studieze, să partajeze, să se conecteze cu cei dragi și să se bucure de experiențe inspirate.

7

Huawei Global Flagship Store din Shenzhen este o clădire cu trei etaje care adoptă conceptul de design „City Square”, îmbinând filozofiile tradiționale chinezești cu cele arhitecturale occidentale. Fațada prezintă o suprafață mare de sticlă cu transmisie ridicată și colțuri rotunjite. Scara unică semi-deschisă conectează clădirea cu mediul din jur, oferind senzația unei comunități fără margini. Clienții pot să se relaxeze și să se întâlnească cu prietenii și să participe la cursurile gratuite organizate de Comunitatea Huawei în fiecare zi, în domenii precum fotografie, videografie, sănătate și fitness. Clienții se pot întâlni și cu profesioniști din diverse sectoare, inclusiv artă și turism. (Stânga: Huawei Global Flagship Store în MixC World, Shenzhen; Dreapta sus: Clienți care încearcă dispozitivele inteligente Huawei la Huawei Global Flagship Store; Dreapta jos: fotograful Alexan Deng împărtășește experiența realizării de fotografii cu smartphone-uri Huawei, în Comunitatea Huawei)

În ceea ce privește serviciul pentru clienți, HUAWEI îmbunătățește constant capacitățile serviciilor de bază și se concentrează pe trei platforme: servicii offline, servicii online și servicii autonome. Pe parcursul anului 2019, a oferit servicii pentru mai mult de 50 de milioane de consumatori. În același timp, a folosit tehnologiile AI pentru o tranziție către servicii inteligente pentru clienți și a primit peste 25 de milioane de întrebări ale consumatorilor prin intermediul roboților.

Până la sfârșitul anului 2019, Consumer BG avea peste 2.600 de centre de servicii offline în 105 țări și regiuni, oferind servicii de reparații convenabile și rapide. În 2019, satisfacția globală a clienților față de serviciile HUAWEI a crescut cu 8% față de 2018. De asemenea, HUAWEI a acceptat peste 1.000 de sugestii și solicitări ale consumatorilor legate de optimizarea produselor și serviciilor, urmărind îmbunătățirea constantă a experiențelor consumatorilor.

Datorită îmbunătățirilor continue realizate de Consumer BG în inovația produselor, construirea ecosistemelor, retail, servicii și alte domenii, recunoașterea și reputația brandului în rândul consumatorilor globali continuă să crească.

Un raport al firmei de cercetare Ipsos a arătat că gradul de awareness global pentru brandul HUAWEI a crescut la 93% în 2019, cu o creștere de 4 puncte procentuale față de 2018. Între timp, aprecierea brandului în rândul consumatorilor la nivel global a crescut la 58% în 2019, de la 49% în 2018. Pe plan global, consumatorii precep din ce în ce mai mult HUAWEI drept un brand elegant, vibrant, inovator, high-end.

În viitor, HUAWEI continuă să adopte strategia Seamless AI Life în 2020. Va investi permanent în inovație și tehnologii de bază precum 5G, AI, AR și VR, îmbunătățind în mod activ experiența consumatorilor și punctele de contact ale consumatorilor – retail, servicii și marketing. Obiectivul principal al HUAWEI este clar: furnizarea unei experiențe inspirate și inteligente pentru consumatori, pe toate dispozitivele și pentru toate scenariile.